(fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2015)
Astăzi, în tot sufletul care mai caută la Dumnezeu, fie ÅŸi numai din când în când, întunericul se duce ÅŸi lumina cea adevărată începe să răsară1. Căci aÅŸa cum reÅ£eaua telefonului caută ÅŸi găseÅŸte telefonul chiar ÅŸi atunci când este stins, dar mai are puÅ£ină baterie, tot aÅŸa ÅŸi lumina lui Hristos caută ÅŸi găseÅŸte pe tot sufletul luminatprin Botez, chiar ÅŸi atunci când lumina credinÅ£ei mai pâlpâie doar puÅ£in sau chiar s-a stins, mai păstrând măcar puÅ£ină înclinaÅ£ie spre fapta cea bună... De aceasta ne încredinÅ£ează Apostolul iubirii, Sfântul Ioan, atunci când ne dă criteriul rămânerii în Lumina lui Hristos, zicând: Cine iubeÅŸte pe fratele său rămâne în lumină ÅŸi sminteală nu este întru el. Iar cel care îl urăÅŸte pe fratele său este în întuneric ÅŸi umblă în întuneric ÅŸi nu ÅŸtie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui2.
Prin urmare, criteriul după care ne călăuzim în viaÅ£a noastră de creÅŸtini nu este unul „teoretic” ÅŸi nici „exterior”, ci este unul lăuntric – este criteriul asemănării cu Dumnezeu – Iubirea.
Învierea lui Hristos Domnul este un eveniment universal, cosmic, care cuprinde ÅŸi înnoieÅŸte întreaga creaÅ£ie în ansamblul ei ÅŸi în toate detaliile ei, revărsând peste tot Omul purtător de trup si vieÅ£uitor în lumeo covârÅŸitoare bogăÅ£ie de Har înnoitor al vieÅ£ii ÅŸi al întregii sale fiinÅ£e, cercetând pe fiecare fiu al Omului care bine-voieÅŸte a se defini sau a deveni fiu al Noului Adam ÅŸi a se asemăna lui Iisus Hristos Cel înviat din morÅ£i. Această înnoire se revarsă cu prisosinÅ£ă peste toÅ£i cei care au iubit arătarea Lui3 ÅŸi care voiesc să trăiască în lumina învăÅ£ăturii ÅŸi a poruncilor Sale.
Dar învierea din morÅ£i a Domnului Hristos nu se rezumă ÅŸi nu se limitează doar la aceasta, nefiind doar un eveniment „punctual” din viaÅ£a ÅŸi din lucrarea mântuitoare a Sa, care s-a întâmplat „odată, ca niciodată”... Învierea Domnului înseamnă împlinirea ÅŸi regăsirea sensului suferinÅ£ei ÅŸi al morÅ£ii tuturor fiilor Adamului celui vechi care au jinduit după Raiul pierdut ÅŸi al tuturor celor care, renăscuÅ£i ÅŸi îmbrăcaÅ£i în Hristos, prin Botez, poartă în ei rănile păcatelor înaintaÅŸilor lor ÅŸi ale propriilor lor căderi ÅŸi păcate, cu nădejdea în izbăvire.
Cel a Cărui înviere o prăznuim astăzi este AcelaÅŸi Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara și S-a făcut om, cum mărturisim în Crez. Cel necuprins S-a desertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor si la înfăÅ£iÅŸare aflându-Se ca un om4. Aceasta înseamnă că, în orice situaÅ£ie sau stare s-ar afla omul, afară de păca5, de acum încolo acesta nu mai este singur, căci Dumnezeu S-a făcut om, ca ÅŸi el, ca să împreună-pătimească cu el. Åži nu numai atât, toate etapele ÅŸi momentele vieÅ£ii omului ÅŸi dificultăÅ£ile pe care firea i le pune înainte, împărtăÅŸite fiind de ÎnsuÅŸi Dumnezeu-Omul, primesc un sens ÅŸi o perspectivă care nu se mai limitează ÅŸi nu se mai opresc la „cele de jos”, ci primesc, prin Înviere, un sens ÅŸi o conotaÅ£ie înnoitoare ÅŸi vindecătoare de suflet ÅŸi veÅŸnice, spre „cele de sus”. Astfel, copilăria, tinereÅ£ea ÅŸi maturitatea nu mai înseamnă doar etape din viaÅ£a omului, ci ele primesc rost ÅŸi perspectivă de asemănare cu Dumnezeu-Omul care, la rându-I, S-a asemănat nouă, prin împărtăÅŸirea din toate ale noastre.
Dar Hristos Cel Înviat nu s-a împărtăÅŸit doar din vieÅ£uirea „exterioară”, cea de toate zilele, a omului, ci S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, si încă moarte de cruce6. Prin aceasta, Fiului lui Dumnezeu S-a făcut deplin Fiu al Omului,gustând din ceea ce îi este acestuia cel mai greu de purtat: trădarea, nedreptatea, batjocura, frica morÅ£ii, suferinÅ£a ÅŸi moartea. Numai aÅŸa, Noul Adam putea să ia asupra Sa firea omenească în întregimea ei ÅŸi să ridice păcatul lumii ÅŸi consecinÅ£ele lui: suferinÅ£a ÅŸi moartea. Numai în acest fel, suferinÅ£a ÅŸi moartea puteau căpăta un sens mântuitor.
Prin pătimirea, prin moartea ÅŸi prin învierea Sa, Hristos Domnul Se face Mângâiere ÅŸi Ajutor, Nădejde ÅŸi Iertare, Sens ÅŸi Å¢el, atât pentru cei vii, cât ÅŸi pentru cei adormiÅ£i; atât pentru cei sănătoÅŸi, cât ÅŸi pentru cei bolnavi; atât pentru cei mici, cât ÅŸi pentru cei mari; atât pentru cei liberi, cât ÅŸi pentru cei robiÅ£i sau prigoniÅ£i; atât pentru cei de acasă, cât ÅŸi pentru cei risipiÅ£i prin străinătăÅ£i...
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ÅŸi a gustat moartea, pentru ca, prin înviere, să ne facă, pe noi cei căzuÅ£i, fii ai luminii ÅŸi fii ai zilei7, care să le lepădăm pe cele lumeÅŸti ÅŸi să creÅŸtem întru cele dumnezeieÅŸti, devenind fii ai învierii8.
Iar fiii învierii nu vin să prăznuiască Învierea Domnului doar aprinzând în grabă o lumânare, o dată pe an, ci ei o prăznuiesc în fiecare Duminică, întreÅ£inând, prin rugăciune ÅŸi prin împărtăÅŸirea cu Sfintele Taine, lumina care s-a aprins în inima lor încă de la Botez, ÅŸi făcând-o să crească prin iubirea cea care curăÅ£este mulÅ£ime de păcate9. AceÅŸtia devin, în mâna lui Dumnezeu, aluatul cel care dospeste toată frământătura10 familiei, a parohiei ÅŸi a întregului Om... AceÅŸtia trăiesc fiecare săptămână din an ca pe Săptămâna Mare a Pătimirilor Domnului Hristos, lunea pomenind pe îngerul păzitor ÅŸi pe toate Puterile cereÅŸti fără de trupuri; marÅ£ea pomenind pe Sfântul Proroc ÅŸi Înainte-mergător al Domnului, Ioan Botezătorul; postind miercurea întru pomenirea vinderii Domnului pentru treizeci de arginÅ£i; joia pomenind Cina cea de Taină a Domnului ÅŸi pe SfinÅ£ii Săi Apostoli, precum ÅŸi pe Sfântul Ierarh Nicolae; vinerea postind pentru răstignirea Domnului ÅŸi moartea Sa pe Cruce; sâmbăta oprindu-se din iureÅŸul săptămânii, întru pomenirea odihnirii Domnului în mormânt, pentru ca duminica să devină, de fiecare dată, cu adevărat „Ziua Domnului” – Dies Domini ÅŸi participarea la OspăÅ£ul ÎmpărăÅ£iei, întru prăznuirea Învierii Sale din mormânt ÅŸi a înnoirii noastre ÅŸi a întregii făpturi.
AÅŸa făcând, povara tot mai apăsătoare a săptămânii se poartă mai uÅŸor ÅŸi centrul de greutate al acesteia se deplasează, de pe „noi ÅŸi ale noastre”, pe ale Domnului, făcând din fiecare duminică o Împlinire a săptămânii care a trecut ÅŸi un Început binecuvântat al unei noi săptămâni. În acest fel, timpul zilelor, al săptămânilor ÅŸi al întregii noastre vieÅ£i capătă rost mântuitor, devenind un timp al sfinÅ£irii ÅŸi al mântuirii, un timp binecuvântat care nu ne ajunge pentru a iubi pe Dumnezeu ÅŸi pe oameni ÅŸi a primi iubirea lor; pentru a cere iertare de la Dumnezeu ÅŸi de la oameni ÅŸi pentru a ierta; pentru a mulÅ£umi lui Dumnezeu ÅŸi oamenilor ÅŸi pentru a ne ruga pentru toÅ£i, ca pentru sine însuÅŸi, întru aÅŸteptarea ÎmpărăÅ£iei Cerurilor ÅŸi a vieÅ£ii veÅŸnice!
Pentru toate binefacerile ÅŸi binecuvântările cele ÅŸtiute ÅŸi neÅŸtiute, arătate ÅŸi nearătate, care s-au revărsat ÅŸi se revarsă peste noi, fie slava ÅŸi mulÅ£umita Lui Dumnezeu, Tatălui ÅŸi Fiului ÅŸi Sfântului Duh, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor!
HRISTOS A ÎNVIAT!
† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team