Am încercat să trăim în adâncul su­fletului şi în acest Sfânt şi Mare Post şi în Săptămâna Patimilor şi să facem şi ale noastre Patimile Lui, interiorizând în acelaşi timp realitatea faptului că nu mai suntem singuri în toate încercările prin care trecem pe acest pământ, că viaţa noastră are sens în dragostea mult milos­tivă a lui Hristos, Care a îndrăznit nebu­nia Crucii şi a morţii pentru a ne încredinţa că nu suntem singuri, că ne este alături cu dragostea Lui. Mila nemăr­ginită a lui Dumnezeu faţă de noi oame­nii trăită şi dăruită pe Cruce de Însuşi Fiul Cel Întrupat, astăzi răsare din mormânt, golind iadul, biruind moartea, ca noi să fim vii. Crucea şi Moartea Lui devin pen­tru noi binecuvântare, devin mântuitoa­re. „Căci cuvântul Crucii,ne spune Sfân­tul Apostol Pavel, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Cor 1, 18) Însă iată că moartea pe Cruce şi Mor­mântul pe care le-a primit Fiul lui Dumnezeu în schimbul iubirii Lui pentru noi,

nu rămân sterpe, dragostea Lui rodeşte în lume mântuirea. Cerurile şi pămân­tul saltă de bucurie astăzi, Hristos Dom­nul a înviat şi mântuire din suferinţa morţii a adus neamului omenesc! De în­vierea lui Hristos se bucură şi se vese­lesc cetele îngerilor şi poporul creştin, dar şi întreaga natură, căci Adam cel mort prin lemnul pomului, este înviat prin lemnul de viaţă făcător al Crucii, care a primit pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Şi rănile prici­nuite de noi, şi Crucea care L-a primit, şi cuiele care L-au străpuns, şi suliţa care L-a împuns, şi moartea care L-a împre­surat, şi mormântul care L-a primit, şi iadul care a crezut că L-a înghiţit, toate prin Înviere s-au umplut de lumina ha­rului Celui pe care moartea nu L-a pu­tut ţine în chingile ei. „Unde îţi este, moar­te, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?"(I Cor 15, 55) Cum să nu se vese­lească şi cerul şi pământul de această în­torsătură pe care a luat-o moartea cea neiertătoare în viaţa noastră, ea care l-a înghiţit pe om de la căderea lui Adam şi până la Hristos, fiind acum biruită şi de­venind ea însăşi prin aceasta Paşte – Tre­cere spre Cel Înviat Care ne-a deschis uşa cerului, poarta Raiului? „Adevărat, adevărat zic vouă (zice Domnul): cel ce ascultă cuvântul Meu si crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică si la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă." (In 5, 24) Moartea şi-a pierdut dintr-o dată puterea asupra nostră şi devine

Paşte, trecere în viaţa cea dăruită nouă prin înviere. „Desfiinţând prin înviere stă­pânirea morţii, – zice Sfântul Chiril al Alexandriei – nu Şi-a procurat învierea Sieşi, întrucât este Cuvântul şi Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine şi în Sine (căci toată firea omu­lui era în Hristos, strânsă de legăturile morţii)."(Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a IX a, cap 12, în PSB vol 41, p. 1064).

Taina vieţii şi a morţii noastre ne-a fost tâlcuită astăzi de Cel ce a primit viaţa şi moartea în numele nostru, iubindu-ne până la jertfa de Sine pentru a ne face părtaşi bucuriei şi vieţii veşnice, prin În­viere. De acum suntem purtători ai înţelesurilor tainei vieţii şi a morţii pe care să le trăim de-a lungul scurtei noas­tre vieţi pământeşti, împărtăşindu-le tu­turor, adică să fim sau să devenim misi­onari. Această taină nu poate fi desluşită decât în şi prin Hristos Cel mort şi învi­at. El ne chemă nu la orice fel de misiu­ne, în parohie sau în mănăstire fiind, ci la cea a bucuriei şi luminii care izvorăsc din Mormântul rămas gol pentru veşnicie, a vieţii smulse din moartea care părea de neînvins, a "iubirii dumnezeieşti mai tare decât moartea”.

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Mitropolitul Iosif