Arhimandritul Simeon: Cum este privită Sfânta ÎmpărtăÅŸanie în România? În Europa OccidentalătendinÅ£a este să ne împartăÅŸim des.

Părintele Teofil: În România, Biserica ortodoxă a păstrat tradiÅ£ia care recomandă împărtăÅŸania mai ales în timpul Postului Mare ÅŸi de PaÅŸte. AlÅ£i credincioÅŸi se împărtăÅŸesc ÅŸi în celelalte posturi. Altădată, pentru a primi ÎmpărtăÅŸania, credincioÅŸii trebuiau întotdeauna să se spovedească. Acum există alte tendinÅ£e, ca aceea, de exemplu, de a te împărtăÅŸi ÅŸi în alte momente ale anului, în afara perioadei de post.

Părerile sunt împărÅ£ite în ceea ce priveÅŸte acest lucru. Acum sunt însă credincioÅŸi care vor să se împărtăÅŸească la fiecare Liturghie, adică în toate duminicile ÅŸi zilele de sărbătoare. Biserica nu dă reÅ£ete precise legate de acest lucru; aceasta Å£ine mult de concepÅ£ia preotului, a duhovnicului.

În anumite regiuni ale Å£ării noastre, tradiÅ£ia este strict respectată, de exemplu în Moldova, unde se spune că trebuie să treacă o perioadă de patruzeci de zile înainte de a te împărtăÅŸi din nou. Însă, la fiecare Liturghie suntem chemaÅ£i la împărtăÅŸanie, aÅŸa cum exprimă cuvintele preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinÅ£ă ÅŸi cu dragoste, apropiaÅ£i-vă.” La noi nu e ca în Grecia sau în Occident unde credincioÅŸii se împărtăÅŸesc fără pregătire, doar citind canonul Sfintei ÎmpărtăÅŸanii.

În ce mă priveÅŸte, îi sfătuiesc pe credincioÅŸi să se împărtăÅŸească cât mai des posibil ÅŸi, mai ales, să se spovedească cât mai des posibil. Vă dau exemplul unui credincios care a venit să se spovedească la mine în timpul Postului Mare ÅŸi pe care l-am îndrumat să se spovedească în fiecare post; această persoană a revenit în anul următor ÅŸi l-am întrebat: „Când te-ai spovedit ultima oară ?” El mi-a răspuns: "În Postul Mare de anul trecut.” – „La cine te-ai spovedit ?” Răspuns: „La dumneavoastră”. Or, eu ÅŸtiam foarte bine că-i spusesem să se spovedească în fiecare post. În anul următor, acelaÅŸi credincios reveni să se spovedească la mine. I-am spus: „Åžtii că te sfătuisem să mergi să te spovedeÅŸti în fiecare post.” „Da, ÅŸtiu.” „De ce nu te-ai dus ?” Credinciosul îmi răspunse că nu a avut motive. În această situaÅ£ie specială, dacă acest credincios duce o viaÅ£ă ordonată, dacă merge la biserică regulat, dacă Å£ine post, dacă se roagă dimineaÅ£a, seara ÅŸi înaintea fiecărei mese, dacă nu are relaÅ£ii intime cu cineva, îi dau binecuvântare pentru a se împărtăÅŸi cu condiÅ£ia ca pe viitor să meargă să se spovedească în fiecare post. Dacă anul următor nu va fi urmat sfaturile mele, mai bine să nu mai vină să mă vadă.

Cât priveÅŸte regulile pentru împărtăÅŸanie, acestea prevăd cel puÅ£in trei zile de post. Nu putem cere acest lucru persoanelor care se împărtăÅŸesc des, pentru că ar însemna ca aceÅŸtia să postească tot timpul. Ori, dacă un preot vrea să se împărtăÅŸească fără să fi postit trei zile, acelaÅŸi lucru ar putea să-l facă ÅŸi credincioÅŸii. Dacă postesc luni, miercuri ÅŸi vineri, asta înseamnă trei zile de post, dar postul de luni nu e obligatoriu. Practicarea deasă a împărtăÅŸaniei nu este încă foarte răspândită. Există preoÅ£i care recomandă împărtăÅŸania la fiecare patruzeci de zile. AlÅ£i preoÅ£i permit credincioÅŸilor să se împărtăÅŸească atât de des cât vor, mai ales celor care duc o viaÅ£ă conformă vieÅ£ii creÅŸtine. Sunt de părere că trebuie să ne împărtăÅŸim des, accept ÅŸi ca unii credincioÅŸi să se împărtăÅŸească fără a se spovedi, pentru că sunt persoane care nu au nimic de spus la spovedanie ÅŸi, în plus, împărtăÅŸania are puterea de a ierta păcatele; ea este dată spre iertarea păcatelor ÅŸi spre viaÅ£a veÅŸnică.

Sfântul Apostol Pavel spune că omul trebuie să se pună sub semnul întrebării, să se concentreze asupra lui însuÅŸi pentru că ne apropiem de ÎmpărtăÅŸanie doar cu vrednicie. Cel care nu e vrednic, bea ÅŸi mănâncă propria osândire. De aceea apostolul Pavel spune: „MulÅ£i dintre voi sunt slabi ÅŸi bolnavi ÅŸi mor.” E important să primim ÎmpărtăÅŸania cu dreaptă măsură, ÅŸi nu să o folosim ca pe ceva obiÅŸnuit. Nu doresc să se creeze o modă din acest lucru.

Arhimandritul Simeon: „În pliantul despre Academia de la mănăstirea Sâmbăta există un program privind ecumenismul; ce părere aveÅ£i despre acest lucru?”

Părintele Teofil: Ecumenismul vrea să realizeze unitatea tuturor creÅŸtinilor, ceea ce nu este posibil prin puterea oamenilor. Până în prezent, ecumenismul a realizat o apropiere socială. În ceea ce priveÅŸte unificarea religioasă esenÅ£ială, până acum nu am realizat nimic. În Å£ara noastră există trei curente sau grupări religioase: ortodocÅŸii, catolicii ÅŸi greco-catolicii. Greco-catolicii sărbătoresc PaÅŸtele o dată cu noi, sunt un fel de ortodocÅŸi uniÅ£i cu Roma, fac semnul crucii de la dreapta la stânga, ca ortodocÅŸii. Ei nu sărbătoresc PaÅŸtele în acelaÅŸi timp cu catolicii; deci nu sunt nici pe deplin catolici, nici pe deplin ortodocÅŸi, sunt o formă puÅ£in hibridă.

Ce aÅŸ fi aÅŸteptat eu de la ecumenism ar fi fost ca PaÅŸtele să fie sărbătorit în acelaÅŸi timp de toÅ£i creÅŸtinii. Dacă nu se realizează asta, niciun alt lucru nu se va putea realiza. Un ierarh contemporan a scris un articol în care povesteÅŸte o anecdotă trăită în timpul studiilor sale de medicină: locuia cu un greco-catolic ÅŸi în timpul rugăciunii de seară nu se aÅŸezau faÅ£ă-n faÅ£ă ca să se roage, ci spate-n spate. E exact ceea ce facem noi când ne rugăm: fiecare din noi face la fel, fiecare merge la biserica lui, întorcând spatele celorlalÅ£i. Până în prezent nu am putut realiza o apopiere interioară, însă ne rugăm unii pentru alÅ£ii, cerem unificarea credinÅ£ei ÅŸi a Duhului Sfânt ÅŸi fiecare din noi are datoria de a-ÅŸi oferi viaÅ£a lui Iisus Hristos. Dar nu există multe rezultate pe plan social. Nu există uniune între creÅŸtini.

Ceea ce ne separă este mai puÅ£in important decât ceea ce ne uneÅŸte, însă punem întotdeauna accentul pe ceea ce ne separă. Pentru moment nu mai aÅŸtept nimic de la ecumenism. Însă, mi-ar plăcea să putem sărbători PaÅŸtele împreună. Se vorbeÅŸte prea mult de ecumenism ÅŸi unii îl consideră o erezie. Ecumenismul nu este o erezie pentru că ecumenismul nu este o religie: este mai degrabă o politică religioasă. E tot ce am de spus despre asta.

Arhimandritul Simeon: Ce aÅŸteptaÅ£i ÅŸi de ce vă temeÅ£i dumneavoastră, Părinte Teofil, ÅŸi Biserica românească din partea Uninunii europene?

Părintele Teofil: Uniunea europeană nu este o chestiune religioasă, este o chestiune laică, este o chestiune politică, o problemă de organizare. În UE fiecare se angajează cu capacităÅ£ile sale, cu ceea ce s-a realizat până în acel moment.

Eu vin dintr-un sătuc de langa Sibiu. În satul meu trăia un olar, care era maghiar. Bunica mi-a povestit că în 1919, după primul razboi mondial, acest olar revenise pentru a-ÅŸi vinde oalele, ca de obicei. Un sătean merse să-i spună că acum Ungaria nu mai exista, că exista doar „România mare”. Olarul îi răspunse: „Eu tot oale fac”. Iată ce se-ntâmplă cu noi în raport cu UE: continuăm să facem ce avem de făcut, ce am făcut dintotdeauna.

Din punct de vedere religios, nu există niciun câÅŸtig. S-ar putea întâmpla să nu fie benefică; noi suntem obligaÅ£i să facem ce fac masele, dar nu serveÅŸte la nimic să mergem contra curentului, lucrurile merg de la sine. Asta e tot.

(va urma)