Nașterea după trup a Domnului Iisus Hristos constituie un prilej de a cugeta la Harul cel „peste har” pe care acesta îl aduce „omului”, al cărui „fiu” se și face, și mai ales la felul în care noi, fiecare, suntem părtași la acest har.

Cheia pătrunderii mai adânc în această lucrare dumnezeiască mântuitoare ni se dă tocmai din rânduiala vechii Tradiții de a prăznui Nașterea și Botezul – Arătarea Domnului în același timp și, mai ales, de a lega de acest eveniment botezarea celor care se pregătiseră prin post și cateheză pentru aceasta.

Aceasta ne trimite cu gândul la sfântul și marele Har al Botezului: „harul înfierii”, „înnoire duhului”, „luminare sufletului”, „îmbrăcăminte de nestricăciune”, „izvor de viață” (cf. Slujba Sfântului Botez, Rugăciunea sfințirii apei). Această sfântă și mântuitoare lucrare s-a „întărit” prin „pecetea darului Sfântului Duh” cu care am fost pecetluiți prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin care simțurile noastre cele trupești s-au deschis spre zările cele de sus, dumnezeiești. La aceasta s-a adăugat împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge ale Celui în care „sălășluiește trupește plinătatea dumnezeirii” (cf. Col. 2,9) „spre trezvia sufletului, spre lăsarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Duh, spre plinirea Împărăției cerurilor și spre îndrăznirea cea către Dumnezeu” (cf. Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur).

Iată deci, în ce fel noi ne-am făcut părtași acestui „har peste har”, care nu încetează să ni se adauge la fiecare citire din cuvântul lui Dumnezeu – „că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4) –, la fiecare împărtășire din Trupul și Sângele Domnului, la fiecare chemare a Numelui Domnului – „nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus,  decât în Duhul Sfânt.” (1 Cor. 12, 3), „Tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui” (Fapte 2, 21) -, și de fiecare dată când împlinim cuvântul Lui…

Întruparea Domnului constituie totodată și un prilej de a lua aminte la credincioșia – fidelitatea – cu care am păzit cele ale botezului: Ne-am lepădat de Satana și de toate lucrurile lui, de toată slujirea lui și de toată trufia lui? Am rămas uniți cu Hristos? Sau ne-am despărțit de El – euharistic – imediat după botez, la șapte ani sau la paisprezece ani… Sau nu ne-am mai adus aminte de El decât la Crăciun sau la Paști?... Sau nu L-am mai pomenit decât atunci când ne-am prins degetele în ușa vieții acesteia…

Din fericire pentru noi, Întruparea Domnului constituie și un prilej de nou început, de „început bun”, pe care, asemenea îndemnului părinților din Pateric, îl putem „pune” cu acest prilej, spre înnoirea vieții și a întregii noastre ființe.

La aceasta îi corespunde și dimensiunea „euharistică” – mulțumitoare – a raportării noastre la Dumnezeu, care este menită să dea seninătate vieții creștinului, mai ales în înnourarea care a cuprins lumea în care trăim: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate carele au răsplătit mie? Paharul mântuirii voi lua și Numele Domnului voi chema.” (Ps. 115, 4; 5). Aceasta deplasează accentul de pe „mine” pe Cel care s-a întrupat ca să mă poată face părtaș prin „trup și sânge” la dumnezeirea Sa.

Cu călduroase urări la Praznicul Nașterii Domnului,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei