„Pâinea Care Se coboară din cer este ace­ea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moa­re. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer – spune Hristos – cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viața lumii este tru­pul Meu.(...) Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci, trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu, ade­vărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”.Ce învățătură profundă despre Întruparea Domnului și despre prezența

Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, despre importanța împărtășirii noastre cu trupul și sângele Lui, învățătură descoperită nouă de Însuși Hristos, pen­tru ca noi să nu ne îndoim, ci să ne întărim în credința cea dreaptă și să ajungem să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu.

Astăzi, mai bine ca oricând, cunoaștem atât de multe despre Hristos: despre Învierea Lui din morți; despre dubla Sa na­tură – omenească și dumnezeiască; faptul că mai întâi coborârea Lui la noi și pe urmă înălțarea Lui la cer ne dau posibilitatea de a ne înălța și noi împreună cu El; că a pe­trecut „în mormânt cu trupul, în iad cu su­fletul și ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul; că a șezut pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și că pe toate le-a umput Cel ce este necuprins"; că a dezlegat „durerile morții, întrucât nu era cu putință ca El să fie ținut de ea”; că „(...) n-a fost lăsat în iad sufletul Lui și nici trupul Lui n-a văzut pu­treziciune”și multe altele la fel de impor­tante, învățături care ne hrănesc credința în Cel al Cărui „nume este mai presus de orice nume” și „pe Care dacă Îl va chema omul se va mântui”.

Pe vremea când Hristos era cu ucenicii Săi, deși Îl ascultau zi de zi pe Mântuitorul, aceștia erau neștiutori și nu înțelegeau aproa­pe nimic. Chiar Mântuitorul li Se adresea­ză unora dintre ei cu aceste cuvinte: „O, ne­pricepuților și zăbavnicilor cu inima” și pentru a-i învăța, „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El”.Așadar și ei aveau nevoie să fie învățați.

Chiar și atunci când lucrurile au deve­nit mai clare, nuanțe de înțelegere și in­terpretare privind natura prezenței reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie și a lu­crării Lui mântuitoare pentru om, s-au ri­dicat frecvent, stârnind mereu nepotriviri și uneori chiar adevărate probleme.

Au trecut veacurile de încercare și iată că astăzi afirmăm cu credință puternică, neșovăitoare, că Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, că „șade de-a dreapta Tatălui”și că este prezent în mod real și deplin în Sfânta Euharistie. El este prezent întreg, cu Trupul și Sângele Său, în Sfânta Împărtășanie, sub forma pâinii și a vinului, care în timpul Sfintei Liturghii, prin binecuvântarea și invoca­rea Duhului Sfânt peste ele, se transformă în trupul și sângele real ale lui Hristos, pentru ca, mai apoi, împărtășindu-ne cu ele să ne unim în mod tainic cu El, cu Însuși Hristos, Domnul nostru Cel mort și înviat, gustând astfel din viața veșnică.

Înainte de înălțarea Sa la cer, Hristos Domnul le spune ucenicilor Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacu­lui”. Este cu noi, adică prezența Lui în mijlo­cul nostru nu s-a schimbat prin înălțarea Lui la cer, prin faptul că nu Îl mai vedem cu ochii trupești. El continuă să fie prezent în chip tainic, dar real, în Sfânta Împărtășanie.

Să ne aducem aminte de cei doi ucenici Luca și Cleopa. Aceștia călătoreau spre Emaus. Mântuitorul, după Învierea Sa, li se alătură pe cale în chipul unui drumeț străinși începe să le vorbească despre scopul pentru care a trebuit Hristos să moară, pentru ca prin El să se împlinească toate proorocirile Scripturilor. După ce le-a tâlcuit Scripturile, li s-a descoperit ucenicilor la frângerea pâi­nii. Ucenicii recunosc atunci semnul euharistic de la Cina cea de Taină, moment în care Hristos Se face nevăzut, pentru că toc­mai Își împlinise lucrarea, continuând să ră­mână văzut în euharistie. Luca și Cleopa au înțeles atunci totul, fără alte explicații: „Si s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut și El S-a făcut nevăzut de ei”. Åži exclamă unul către al­tul: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”. Hristos Se face nevăzut, dar continuă să fie prezent, în taină, sub forma pâinii binecu­vântate și deopotrivă în inimile lor.

Noi, creștinii de astăzi, ne întâlnim cu Hristos în rugăciunea curată și sinceră, Îi ve­dem chipul în icoană și Îi simțim lucrarea în cuvântul sfânt, dar mai ales Îl recunoaștem prezent în Sfânta Cumi­necătură și atunci măr­turisim, mai presus de orice îndoială, prezența Lui reală, gustând din lumina, dragostea și sfințenia Lui. Până nu ajungem să ne împărtă­șim cu Trupul și Sângele lui Hristos, parcă ne este mereu foame de El. Îl dorim mereu, Îl căutăm cu disperare și, ca niște copii care-și caută mama și care nu se liniștesc până ce nu o află, tot așa și noi, până ce nu ajun­gem să ne hrănim cu El în mod deplin, nu pu­tem afla mângâiere și li­niște. Doar Hristos ne satură.

Gustul vieții celei noi și fără de sfârșit ni-L dă nouă Hristos, Cel Ce a murit și a În­viat, pe Care Îl primim la Sfânta Liturghie, „ca merinde pentru viața veșnică și spre răspuns bineprimit la înfrico­șătorul scaun de judecată, făcându-ne păr­tași, dimpreună cu toți aleșii Lui, bunătăți­lor nestricăcioase, pe care le-a gătit, celor ce-L iubesc pe El, întru care este preaslăvit în ve­cii vecilor

Vă urez să petreceți sărbători cu mult har și bucurie, iar prezența lui Hristos cel Înviat să vă mângâie sufletele mereu, acum și pururea și în vecii vecilor!

Hristos a înviat!