Conform practicii Sfinţilor Apostoli, care, după prima lor trimitere, „ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi si îi tămăduiau” (Mc. 6, 13), și potrivit sfatului Sfântului Apostol Iacov (5, 14), Sfântul Maslu se săvârșea mai întâi de toate pentru cei bolnavi, ca o slujbă de vindecare, pentru sănătatea fizică, socotită ca un dar al lui Dumnezeu si ca un semn al milostivirii Sale. Dar în­trucât prin această sfântă taină se cere și se dobândește nu numai tămăduirea de boli­le trupului, ci și iertarea păcatelor, în Biserica Ortodoxă se poate face Maslul nu numai pentru cei bolnavi, ci și pentru cei sănătoși, chiar și pentru copii, și nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Căci, în fond, orice om este virtualmente bolnav și muritor. Astfel, Simeon al Tesalonicului îndemna pe fiecare creștin să se nevoiască a-și face Maslu. De aceea, mai ales în bise­ricile din orașe, în mănăstiri și la catedra­le, se săvârșește adesea Maslu de obște, adi­că atât pentru bolnavi, cât și pentru cei sănătoși, ca rugăciune pentru iertarea pă­catelor. Dar, de obicei, bolnavul pentru care se săvârșeste în chip special Maslul mai în­tâi se spovedește (atunci când e posibil), pentru ca să capete, prin dezlegarea dată de duhovnic, curăţirea sufletului de păca­te, care va fi apoi pecetluită prin Maslu, aducând după sine și tămăduirea trupului de boală.

Conform tradiţiei vechi a Bisericii, for­mulată adesea în scris prin hotărâri cano­nice ale autorităţii bisericești, pentru săvârșirea tainei Sfântului Maslu trebuie de regulă șapte preoţi, după numărul celor şapte daruri ale Sfântului Duh despre care vorbeşte prorocul Isaia (11, 2-3). Numărul acesta simbolic aminteşte şi unele fapte din istoria sfântă a Vechiului Testament, care au fost ulterior privite ca nişte preînchipuiri ale acţiunii şi efectelor Sfântului Maslu. Astfel, şapte au fost preoţii care sunau din trâmbiţe şi de şapte ori a fost înconjurată cetatea Ierihonului când israeliţii au cuce­rit-o la intrarea lor în pământul sfânt, după izbăvirea din robia egiptenilor (Iosua 4, 13-16). Şi tot de şapte ori s-a rugat prorocul Ilie pe muntele Carmel, până când Dumnezeu a dat ploaie pământului ars de secetă (III Regi 19, 42-44). Prorocul Elisei l-a înviat pe un tânăr mort, culcându-se pes­te el de şapte ori (IV Regi 4, 34-35); şi tot de şapte ori s-a cufundat în Iordan Neeman sirianul când s-a curăţit de lepră, potrivit sfatului prorocului Elisei (IV Regi 5, 14). De aceea, rânduiala Sfântului Maslu cu­prinde şapte apostole şi şapte evanghelii, precum şi şapte rugăciuni deosebite pen­tru binecuvântarea untdelemnului şi tămă­duirea bolnavului (câte una pentru fiecare preot), motiv pentru care această taină mai e cunoscută la greci şi sub numele de „tai­na celor şapte preoţi” (Heptadion), iar în ruseşte sub numele de soboravanie, adică slujba adunării sau soborului (preoţilor).

În practică, însă, pot sluji Sfântul Maslu şi mai puţini preoţi: de obicei cinci sau trei, pentru numărul Treimii – cum reco­mandă Evhologhiul şi Simeon al Tesalonicului – sau cel puţin doi. Săvârşirea Sfân­tului Maslu numai de un singur preot este o abatere de la tradiţie. O asemenea prac­tică, în împrejurări normale, este împotri­va cuvântului lămurit al Sfântului Apostol Iacov (V 14), care ne îndeamnă să-i che­măm pe preoţii Bisericii, iar nu pe un sin­gur preot. Ea este admisibilă numai în ca­zuri de mare nevoie (lipsă de preoţi), cum ar fi de exemplu pe câmpul de război sau în satele răzleţe, de munte, sau în pustie şi locuri îndepărtate etc.

Sfântul Maslu se săvârşeşte fie la bise­rică, fie la casa bolnavului pentru care ne rugăm sau la spital. În ceea ce priveşte tim­pul, săvârşirea nu este legată de zile sau so- roace anumite (fixe), ci se face oricând e nevoie. Se obişnuieşte însă să se facă mai ales în zilele de luni, miercuri şi vineri, şi de preferinţă în timpul posturilor de peste an. În unele biserici de oraş, la catedrale şi în mănăstiri, se face Maslu de obşte mai ales în Sfânta şi Marea Miercuri (în Săptămâna Patimilor), în amintirea unge­rii Mântuitorului cu mir de către femeia cea păcătoasă (Lc. 7, 37-38). Se face, de asemenea, Maslu pentru cei sănătoşi şi Joi sau Vineri din Săptămâna Patimilor, iar une­ori chiar în Marea Sâmbătă, înaintea Ceasurilor (sau a Liturghiei), în amintirea ungerii trupului Mântuitorului cu mires­me de către mironosiţe. În Bucovina se în­dătinează a se face Maslu în Joia Săptămânii Patimilor, în loc de spălarea picioarelor care se face în mănăstiri, iar în unele locuri din Biserica Greciei se obişnuieşte să se facă Maslu în ziua Sfântului Iacob, ruda Domnului (23 octombrie).