Harul este darul lui Dumnezeu pentru om, darul înfierii, prin care devenim fiii adoptivi ai lui Dumnezeu. „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, [...] ca pe cei de sub Lege să-I răscum­pere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă:

Avva, Părinte!”¹,le spune Sfântul Apostol Pavel galatenilor. Harul Sfântului Duh îl primim în inimile noastre la Botez. Atunci devenim din nou fii ai lui Dumnezeu, atunci redobândim harul pe care l-a pier­dut Adam si numai atunci intrăm din nou în comuniune cu Dumnezeu. La Botez se face o dublă mărturisire. Botezul este o primire reciprocă. Noi Îl mărturisim și Îl primim pe Dumnezeu ca Tată, iar El ne mărturisește pe noi si ne primește ca fii. Sfântul Apostol Pavel spune din nou, de data aceasta romanilor: „Însuși Duhul mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu”².De la Botez, omul trebuie să rămână într-o continuă lucrare duhovnicească pentru a spori ha­rul primit și pentru a nu-l pierde.

Omul poate să piardă harul primit atunci când nu împlinește voia lui Dumnezeu, când caută ale sale și nu ale lui Dumnezeu și ale aproapelui. „Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care viețuiești și de mila Domnului. Experiența se dobândește, într-adevăr, oda­tă cu trecerea timpului, dar harul se dăru­iește în funcție de căldura credinței, de sme­renie și de voia cea bună”³, spune Cuviosul Iosif Isihastul, iar Sfântul Siluan Athonitul spune că „Pentru iubirea de frate dă Domnul harul Său”.

Problemele omenirii de azi sunt con­secințele pierderii harului. Omul, din ce în ce mai mult, se îndepărtează de Dumnezeu și refuză să-L primească pe El ca Tată și să-L asculte ca pe un Părinte. Omul a vrut să cunoască binele și răul, iar acum, când, datorită operei de mântuire a lui Hristos si întregii învățături a Domnului, am fost învățați să facem dis­tincția între ce este bine si rău, alb si ne­gru, preferăm să fim căldicei si ne plac nu­anțele de gri, care nu sunt mântuitoare.

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului care ne avertizează că „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ali­pi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți și lui Dumnezeu și lui Mamona”⁴. Societatea de astăzi inversează valorile. Valoarea a devenit nonvaloare si nonva­loarea, valoare, sprijinindu-se pe mai mul­te motive. Unul dintre aceste motive îl constituie drepturile omului: dreptul fe­meii de a avorta, aducând argumente științifice mincinoase, care susțin că fătul nu ar fi om până când nu i se dezvoltă siste­mul nervos, sau pervertindu-se sentimen­tul cel mai dumnezeiesc, acela al iubirii, una din virtuțile creștine. Prin aceasta se dorește distrugerea familiei, care ar trebui să fie Icoană a Sfintei Treimi, dar si distru­gerea adevăratei prietenii dintre semeni prin promovarea egoismului și a altor pă­cate strigătoare la cer, care-l duc pe om la ieșirea din fire. Omul își pierde firea și, odată cu ea, identitatea.

Care este identitatea omului?

Omul este fiu al lui Dumnezeu, este mostenitor al Împărăției Cerurilor și ce­tățean al acesteia. Naționalitatea omului nu este nici spaniolă, nici română și nici europeană, ci este cerească. Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă suntem fii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos[...]”⁵. Mântuitorul a venit ca să sfințească firea umană și să o îndumnezeiască. Omul tre­buie doar să se facă părtaș lucrării lui Dumnezeu prin înclinarea voii lui în fața voinței lui Dumnezeu. „Să nu disprețuim mântuirea noastră și să nu ne îndreptățim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajun­ge la sfințenie. Totul este posibil acum, ca și în vechime, și nu numai voința singură ne poate urca la acele înălțimi. Să pregătim vo­ința. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimțământul nostru și nu contra voinței noastre. Iar noi fugim ca niste lași, respingând această fericire”⁶. Neconlucrarea omului cu Dumnezeu și plinirea voinței proprii îl duc pe om la ie­șirea din fire și, din păcate, datorită aces­tui fapt asistăm astăzi la acte de terorism. Tot ce se dorește a se face fără Dumnezeu Cel Viu și fără harul Său Cel mântuitor duce la pierzanie. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Cel ce se roagă fără harul Sfântului Duh... [în el, neconștientizat de către el] mintea lui stă de vorbă cu demonii”⁷. De ce? Pentru că nu știe să facă diferența între gândurile venite de la Dumnezeu și cele de la trup și demoni. Doar harul Sfântului Duh ne dă știință și înțelepciune.

O lume întreagă s-a identificat cu Charlie la începutul lunii ianuarie, pentru a apăra libertatea de exprimare. Noi, creș­tinii, trebuie să mergem și mai departe și să mărturisim lumii întregi că si eu sunt fiul lui Dumnezeu, sau dacă nu sunt, da­torită vieții pe care o duc, atunci să lucrez pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu. În felul acesta vom apăra libertatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, o vom prețui și pune în valoare pentru a practica iubirea de aproapele, care ne umple de har.

Iată îndemnul Sfântului Siluan Athonitul: „Păstrați harul lui Dumnezeu: cu el viața e usoară, totul se lucrează bine după Dumnezeu, totul e plin de dragoste și bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu și merge ca printr-o grădină minunată în care trăiește Domnul și Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu și Îl iubesc prin mintea lor; la fel și omul după minte e ca un înger. Fericiți cei care ziua și noaptea se îngrijesc să placă Domnului ca să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experiență și simt harul Duhului Sfânt”⁸.

Note:

1. Gal. 4, 4-6.
2. Rom. 8, 16.
3. Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din via­ța monahală,Editura Bizantină, București, 2003, p. 78.
4. Mt. 6, 24.
5. Rom. 8, 17.
6. Sfântul Simeon Noul Teolog, Å¢elul vieții crestine,trad. de Arhim. Paulin Lecca după Episcopul Veniamin Mîlov, Ed. Anastasia, București, 1996, 239.
7. Ibidem.
8. Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul dez­nădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 110.