Harul este darul lui Dumnezeu pentru om, darul înfierii, prin care devenim fiii adoptivi ai lui Dumnezeu. „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, [...] ca pe cei de sub Lege să-I răscum­pere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că sunteÅ£i fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă:

Avva, Părinte!”¹,le spune Sfântul Apostol Pavel galatenilor. Harul Sfântului Duh îl primim în inimile noastre la Botez. Atunci devenim din nou fii ai lui Dumnezeu, atunci redobândim harul pe care l-a pier­dut Adam si numai atunci intrăm din nou în comuniune cu Dumnezeu. La Botez se face o dublă mărturisire. Botezul este o primire reciprocă. Noi Îl mărturisim și Îl primim pe Dumnezeu ca Tată, iar El ne mărturiseÅŸte pe noi si ne primeÅŸte ca fii. Sfântul Apostol Pavel spune din nou, de data aceasta romanilor: „ÎnsuÅŸi Duhul mărturiseÅŸte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu”².De la Botez, omul trebuie să rămână într-o continuă lucrare duhovnicească pentru a spori ha­rul primit ÅŸi pentru a nu-l pierde.

Omul poate să piardă harul primit atunci când nu împlineÅŸte voia lui Dumnezeu, când caută ale sale ÅŸi nu ale lui Dumnezeu ÅŸi ale aproapelui. „Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care vieÅ£uieÅŸti ÅŸi de mila Domnului. ExperienÅ£a se dobândeÅŸte, într-adevăr, oda­tă cu trecerea timpului, dar harul se dăru­ieÅŸte în funcÅ£ie de căldura credinÅ£ei, de sme­renie ÅŸi de voia cea bună”³, spune Cuviosul Iosif Isihastul, iar Sfântul Siluan Athonitul spune că „Pentru iubirea de frate dă Domnul harul Său”.

Problemele omenirii de azi sunt con­secinÅ£ele pierderii harului. Omul, din ce în ce mai mult, se îndepărtează de Dumnezeu ÅŸi refuză să-L primească pe El ca Tată ÅŸi să-L asculte ca pe un Părinte. Omul a vrut să cunoască binele ÅŸi răul, iar acum, când, datorită operei de mântuire a lui Hristos si întregii învăÅ£ături a Domnului, am fost învăÅ£aÅ£i să facem dis­tincÅ£ia între ce este bine si rău, alb si ne­gru, preferăm să fim căldicei si ne plac nu­anÅ£ele de gri, care nu sunt mântuitoare.

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului care ne avertizează că „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî ÅŸi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ali­pi ÅŸi pe celălalt îl va dispreÅ£ui; nu puteÅ£i să slujiÅ£i ÅŸi lui Dumnezeu ÅŸi lui Mamona”⁴. Societatea de astăzi inversează valorile. Valoarea a devenit nonvaloare si nonva­loarea, valoare, sprijinindu-se pe mai mul­te motive. Unul dintre aceste motive îl constituie drepturile omului: dreptul fe­meii de a avorta, aducând argumente știinÅ£ifice mincinoase, care susÅ£in că fătul nu ar fi om până când nu i se dezvoltă siste­mul nervos, sau pervertindu-se sentimen­tul cel mai dumnezeiesc, acela al iubirii, una din virtuÅ£ile creÅŸtine. Prin aceasta se doreÅŸte distrugerea familiei, care ar trebui să fie Icoană a Sfintei Treimi, dar si distru­gerea adevăratei prietenii dintre semeni prin promovarea egoismului și a altor pă­cate strigătoare la cer, care-l duc pe om la ieșirea din fire. Omul își pierde firea și, odată cu ea, identitatea.

Care este identitatea omului?

Omul este fiu al lui Dumnezeu, este mostenitor al ÎmpărăÅ£iei Cerurilor și ce­tăÅ£ean al acesteia. NaÅ£ionalitatea omului nu este nici spaniolă, nici română și nici europeană, ci este cerească. Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă suntem fii, suntem ÅŸi moÅŸtenitori – moÅŸtenitori ai lui Dumnezeu ÅŸi împreună-moÅŸtenitori cu Hristos[...]”⁵. Mântuitorul a venit ca să sfinÅ£ească firea umană și să o îndumnezeiască. Omul tre­buie doar să se facă părtaș lucrării lui Dumnezeu prin înclinarea voii lui în faÅ£a voinÅ£ei lui Dumnezeu. „Să nu dispreÅ£uim mântuirea noastră și să nu ne îndreptăÅ£im păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajun­ge la sfinÅ£enie. Totul este posibil acum, ca și în vechime, și nu numai voinÅ£a singură ne poate urca la acele înălÅ£imi. Să pregătim vo­inÅ£a. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimÅ£ământul nostru și nu contra voinÅ£ei noastre. Iar noi fugim ca niste laÅŸi, respingând această fericire”⁶. Neconlucrarea omului cu Dumnezeu ÅŸi plinirea voinÅ£ei proprii îl duc pe om la ie­ÅŸirea din fire ÅŸi, din păcate, datorită aces­tui fapt asistăm astăzi la acte de terorism. Tot ce se doreÅŸte a se face fără Dumnezeu Cel Viu ÅŸi fără harul Său Cel mântuitor duce la pierzanie. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Cel ce se roagă fără harul Sfântului Duh... [în el, neconștientizat de către el] mintea lui stă de vorbă cu demonii”⁷. De ce? Pentru că nu ÅŸtie să facă diferenÅ£a între gândurile venite de la Dumnezeu ÅŸi cele de la trup ÅŸi demoni. Doar harul Sfântului Duh ne dă ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi înÅ£elepciune.

O lume întreagă s-a identificat cu Charlie la începutul lunii ianuarie, pentru a apăra libertatea de exprimare. Noi, creÅŸ­tinii, trebuie să mergem ÅŸi mai departe ÅŸi să mărturisim lumii întregi că si eu sunt fiul lui Dumnezeu, sau dacă nu sunt, da­torită vieÅ£ii pe care o duc, atunci să lucrez pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu. În felul acesta vom apăra libertatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, o vom preÅ£ui ÅŸi pune în valoare pentru a practica iubirea de aproapele, care ne umple de har.

Iată îndemnul Sfântului Siluan Athonitul: „PăstraÅ£i harul lui Dumnezeu: cu el viaÅ£a e usoară, totul se lucrează bine după Dumnezeu, totul e plin de dragoste și bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu și merge ca printr-o grădină minunată în care trăiește Domnul și Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu și Îl iubesc prin mintea lor; la fel și omul după minte e ca un înger. FericiÅ£i cei care ziua și noaptea se îngrijesc să placă Domnului ca să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienÅ£ă și simt harul Duhului Sfânt”⁸.

Note:

1. Gal. 4, 4-6.
2. Rom. 8, 16.
3. Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din via­Å£a monahală,Editura Bizantină, BucureÅŸti, 2003, p. 78.
4. Mt. 6, 24.
5. Rom. 8, 17.
6. Sfântul Simeon Noul Teolog, Å¢elul vieÅ£ii crestine,trad. de Arhim. Paulin Lecca după Episcopul Veniamin Mîlov, Ed. Anastasia, BucureÅŸti, 1996, 239.
7. Ibidem.
8. Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul dez­nădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 110.