Adaugat la: 17 Decembrie 2014 Ora: 15:14

Târnosirea bisericii din parohia Torrent

Duminică, 2 noiembrie 2014, parohia Torrent a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia târnosirii bisericii parohiale. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de către Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi alcătuit din: părintele Visarion Paşca de la Mănăstirea Floreşti (Cluj), părintele Teofil Popescu, stareţul Mănăstirii Cheile Turzii (Cluj), părintele Consilier Dorin Sas din parohia Valdemoro, păriutele Ilarion Mâţă din parohia Hârja, părintele Ioan din satul Schit Orăşeni (Botoşani), Ierodiaconul Gavriil Boga de la Mănăstirea Ortodoxă Vilaller, cărora li s-au alăturat mai apoi o parte din părinţii slu­jitori din Protopopiat, dimpreună cu credincioşii.

La ora 09:00 a început slujba de târnosire urmată de explicarea însemnătăţii aceste­ia, apoi citirea Hrisovului şi Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia, după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Părinte Timotei a ţinut un cuvânt de învăţătură, îndemnându-i pe credincioşi să ră­mână în continuare aproape de parohie, să sprijine continuarea lucrărilor şi pe preotul paroh în demersurile sale. La final, având în vedere eforturile depuse de credincioşii parohiei şi de preo­tul paroh pentru înfrumuseţarea locaşului de cult şi în activităţile social-culturale, Preasfinţia Sa a acordat părintelui Vasile Pop rangul de Iconom, iar membri­lor Consiliului şi Comitetului parohial le-a înmânat diplome de vrednicie pentru jertfa şi os­teneala depusă într-un timp atât de scurt pentru amenajarea şi împodobirea locaşului de cult cu cele necesare slujirii.

În această zi minunată şi de mare însemnătate duhovniceas­că pentru parohia noastră au par­ticipat la slujba de târnosire pes­te 600 de credincioşi din parohie şi împrejurimi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se în cadrul Sfintei Liturghii, după care au trecut cu toţii prin sfântul altar şi s-au în­chinat şi la Epitrahilul Sfântului Efrem cel Nou adus din Grecia.

Pentru toate aceste binecu­vântări mulţumim Bunului Dumnezeu şi Sfântului Efrem cel Nou, care a binevoit să îşi aleagă în parohia noastră locaş de rugăciune şi popas de primenire du­hovnicească pentru credincioşi.

A consemnat Andreea Pop

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni