Măicuţa Vasilisa s-a purtat cu atâta discreţie că abia o zăream împlinind una din sarci­nile cele mai dificile: aprovizionarea cu cele necesare şi curăţenia în camere. A vegheat cu multă dragoste şi calm asupra noastră, aşa încât de multe ori am simţit braţele lui Dumnezeu ocrotindu-ne. Măicuţa Ioana, foarte prezentă în inima şi activităţile copiilor, şi prin vocea ei ştrengărească, dar şi pentru îndemânarea la gătitul bucatelor, s-a ocupat de oaspeţii mari şi mici cu atâta dragoste încât cu toţii ne-am simţit „ca la mama acasă! Măicuţa Ecaterina ne-a umplut sufletul de bucurie învăţându-ne meşteşugul pictării icoanelor pe lemn şi mult ne-am minunat de frumuseţea roadelor unor mânuţe mici: icoana Maicii Domnului şi a Sfântului Gheorghe. Iar copilaşii s-au bucurat de drumeţiile zilnice de câte 3-4 ore pe parcursuri necunoscute, care duceau la locuri de o adevărată măreţie, precum La Pierre Branlante ori La Croix du Pâtre, şi care ne- au dat ocazia să ne cunoaştem mai bine, să legăm sau să adâncim prietenii, să facem lec­ţii de zoologie şi biologie. Am învăţat cu to­ţii să fluierăm în căpăcelul ghindelor, să con­struim arcuri şi am compus şi imnul taberei. Micii constructori au pus pe picioare şi două cabane. Proiectele pe hârtie, apoi crearea de machete din carton au creat mare eferves­cenţă printre copii. La fel şi pregătirea „se­rii talentelor”, unde au prezentat cântece, texte din Evanghelie memorate cu Helene Sejournet, diverse roluri, teatru de umbre şi teatru de marionete.

Momentele de rugăciune au fost deose­bite şi dimineaţa, şi seara, şi când treceam pe la Croix du Pâtre, pe la statuia Maicii Domnului, şi în minunata Biserică de lângă mănăstire, cu o acustică deosebită, unde am învăţat troparele „Să se veselească cele ce­reşti...” şi „Născătoare de Dumnezeu...”! Apoi, curajoşii copilaşi au cântat într-un glas şi „Cuvine-se cu adevărat...”, ieşind din came­rele lor, în seara când a sărit disjunctorul şi s-a făcut brusc întuneric. La rugăciunea de seară am făcut metanii de mulţumire pen­tru ceea ce am trăit, pentru părinţii pe care i-am lăsat acasă şi de care ne era uneori dor până la lacrimi, pentru măicuţele care ne-au primit, pentru cei bolnavi, pentru prieteni şi pentru cei cu care nu ne înţelegem. La dumnezeiasca Liturghie băieţii mergeau în Sfântul Altar şi citeau pomelnicele, iar feti­ţele cântau cu măicuţele la strană şi citeau rugăciunile pentru împărtăşanie. Copiii au apreciat momentele de liniştire din fiecare seară cu preoteasa Monica, cu care au învă­ţat să-şi identifice şi să-şi exprime în cuvin­te trăirile din timpul zilei (bucurie, surpri­ză, dezamăgire, entuziasm, tristeţe, oboseală, furie...), iar apoi să i le dea Dom­nului şi chiar să mulţumească pentru ele.

Monica T. si preoteasa Monica