Omul fără Dumnezeu nu poate afla niciunde bucuria deplină și pacea sufletului. Åži totuși ve­dem in jurul nostru mulți oameni care par a trăi fericiți și in bună ințelegere cu se­menii lor, fără să le pese câtuși de puțin de Dumnezeu și de mântuirea sufletului. A se crede fericit fără Dumnezeu este o amăgire de aceeași natură cu cea a unui om robit băuturii, care confundă starea de beție cu fericirea. Toate plăcerile și bu­curiile acestei lumi se aseamănă cu beția, căci ele depind de lucrurile exterioare și sunt tot atât de trecătoare și pieritoare ca toate lucrurile lumești: „Momentele noas­tre fericite au gust de moarte” (Sora Emmanuelle).

Omul ce se lipește trup și suflet de cele muritoare se lipește in aceeași măsură de moarte. Fericirea pământească este o cap­cană asemănătoare cu o floare carnivoră al cărei parfum imbătător și clei dulce atrag și paralizează micile insecte cu care se hră­nește. De aceea fericirea lumească este ne­fericire duhovnicească” (Paisie Aghioritul), iar „cel ce-ți aduce mângâiere este în realita­te vrăjmașul tău” (Meister Eckhart).

Bunătățile și bucuriile ce vin din lume nu sunt rele prin ele insele, ci numai dacă ele devin țelul suprem al existenței noas­tre și ne indepărtează de adevărata noas­tră menire, care nu este din această lume (In 18, 36), și de adevăratul nostru scop, care nu este fericirea vremelnică și pieritoare a omului lumesc, ci viața veșnică a omului duhovnicesc, făcut după chipul lui Dumnezeu: „Noi suntem străini și vene­tici pe pământ, la fel ca și părinții noștri. Patria noastră este cerul pentru care am fost creați, pentru care suntem înnoiți cu Sfântul Botez și chemați de cuvântul lui Dumnezeu” (Sf. Tihon din Zadonsk - Scrisori din chilie).

Omul fără Dumnezeu, care crede in fericirea lumească și nu cunoaște decât plăcerile și bucuriile făpturii muritoare, este prin urmare un om bolnav din punct de vedere duhovnicesc și care nu-și cu­noaște adevărata stare, „căci tot așa cum există boli imaginare, există și o stare de să­nătate imaginară”. Așa cum spun medicii despre bolile trupești, o boală ascunsă moc­nește în cugetul omului, a cărei prezență in­ternă se manifestă uneori prin accese fulge­rătoare și inexplicabile de spaimă. În orice caz, nimeni nu a trăit și nu trăiește în afara creștinismului fără a fi deznădăjduit, și nici înlăuntrul creștinătății, dacă nu este un ade­vărat creștin; căci, cu excepția creștinilor de­săvârșiți, va rămâne întotdeauna în el un grăunte de deznădejde”(Soren Kirkegaard - Tratatul disperării).

Într-adevăr, o ființă muritoare și con­știentă de vremelnicia ei, care iși cunoaș­te neinsemnătatea și neputința in fața mor­ții, cum ar putea ea să fie fericită și mulțumită de soarta ei? Căci omul știe prea bine că oricare i-ar fi rangul, averea, faima, puterea și bunurile lumești, la sfâr­șit va pierde totul, inclusiv propria sa via­ță: „Ultimul act e sângeros, oricât de frumos ar fi fost restul comediei. Se aruncă puțin pă­mânt pe cap și asta-i tot, o dată pentru tot­deauna” (Pascal - Cugetări).

Omul din zilele noastre trăiește ca și cum ar fi uitat că spec­tacolul vieții se va sfâr­și într-o zi sau alta și că la ieșirea din sala de teatru îl așteaptă o ghilotină... Societatea de consum are întot­deauna ceva de oferit – o nouă mașină, un nou computer, o nouă distracție, un nou te­lefon portabil – care să ne facă să uităm că toate drumurile acestei lumi au o singură destinație finală – moartea: „Alergăm fără grijă către prăpastie, după ce am pus ceva înaintea ochilor, care să ne ascundă vederea ei” (Pascal, op. cit.).

Existența omenească fără Dumnezeu nu este decât un pustiu nesfârșit în care bu­curiile și nădejdile noastre se spulberă ca niște miraje din care nu va rămâne nimic în momentul morții. Acest dezacord între o viață consacrată în întregime bunurilor lumești și certitudinea că la sfârșit vom pier­de totul este cauza principală a stării de ne­siguranță, neliniște și tulburare în care se află sufletul nostru cea mai mare parte a timpului. Fără Dumnezeu, existența ome­nească seamănă cu un avion fără pilot. Cum am putea trăi fără grijă și fericiți, atunci când știm că mai devreme sau mai târziu avio­nul nostru se va prăbuși? Dumnezeu este pilotul oricărui suflet omenesc, fără de care călătoria noastră pe acest pământ se va sfâr­și printr-o catastrofă tot atât de inevitabilă ca prăbușirea unui avion pe care nu-l con­duce nimeni sau condus de un fals pilot, nepriceput și sinucigaș: „Dumnezeu locu­iește în mod tăinuit înlăuntrul oricărui om, fie că acesta Îl respectă sau nu. Oricum, El este acolo, în centrul vieții. El este motorul vieții. El este Cel care dă viață. Atâta vreme cât aten­ția noastră se menține acolo, înlăuntrul ini­mii, putem păstra acea pace lăuntrică și bu­curie duhovnicească ce sunt date celor care se află la începutul drumului. Dar de îndată ce atenția noastră se depărtează câtuși de puțin de Domnul pentru a se îndrepta către un cen­tru de interes lumesc, fie că e vorba de un lu­cru neînsuflețit sau de o făptură vie, vom pier­de în aceeași clipă pacea lăuntrică, dat fiind că omul nu poate fi în două părți în același timp. Lucrul care ne-a atras atenția se stre­coară de îndată înlăuntrul nostru, punând stăpânire pe tronul Domnului și pe inima noas­tră. (...) De îndată ce un lucru lumesc se suie pe acest tron, el începe să viețuiască înlăun- trul nostru. Sentimentele care pun în mișcare sufletul nostru depind de centrele de interes cărora le acordăm atenția. (...) Avem tendin­ța de a ne îndrăgosti de lucrurile acestei lumi” (Starețul Tadei, op. cit.).

„Bucurați-văpururea”este un mod de a spune „Nu lăsați poverile, încercările si ispitele acestei lumi să vă tulbure pacea sufletului si să vă slăbească credința”: „Nu vă dați inima lucrurilor materiale. (...) Dacă te pierzi în cele pământești, pierzi drumul către cer” (Paisie Aghioritul - Cuvinte du­hovniceștiI). „Căci cugetul ocupat de lucru­rile acestei lumi nu poate pătrunde lucruri­le lui Dumnezeu” (Sf. Isaac Sirul - Cuvântări duhovnicești).

A fi întotdeauna bucuros înseamnă a pune adevărul lui Hristos deasupra orică­rui lucru lumesc si în orice împrejurare: „Recomand o nesfârșită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturisește că ești cu Iisus Hristos în inima ta și-n respirația ta. În ini­ma ta va vibra mereu o rugăciune fără cu­vinte” (Arh. Arsenie Papacioc).

Dar putem fi mereu bucuroși atunci când vedem toate suferințele și nenoro­cirile care îi lovesc pe oameni pretutin­deni în lume? Da, putem fi, dacă credem în cuvântul lui Hristos: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Mt 5, 4). Putem fi mereu bucuroși într-o lume în care cei puternici îi strivesc și nedreptă­țesc pe cei slabi? Da, putem fi, căci Hristos a spus: „Fericiți cei ce flămânzesc și înse­tează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Mt 5, 6). Putem fi mereu bucuroși atunci când cei ce urmează calea lui Hristos sunt huliți, batjocoriți și prigoniți? Da, putem fi, căci Mântuitorul a spus: „Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voas­tră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (Mt 5, 11-12). Dacă ne încredin­țăm în întregime viața lui Dumnezeu, Care știe mai bine decât noi ce ne este de trebuință, moartea însăși poate deve­ni un prilej de bucurie: „A muri nu este un lucru trist. A muri, pentru un creștin, ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din viață. Când murim, cădem ca un copil în brațele tatălui său. Ce mare este bucuria de a ne îndrepta către această ultimă întâlnire!” (Sora Emmanuelle - Crăciunul: Hristos vine să ne dea bucuria Sa).

A crede în Dumnezeu înseamnă a păstra întotdeauna bucuria inimii, orica­re ar fi poverile, durerile și încercările pe care le vom avea în lume: „În lume neca­zuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biru­it lumea” (In 16, 33). „Adevărat, adevă­rat zic vouă (...): voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fi­indcă a sosit ceasul ei; dar după ce a năs­cut copilul, nu-și mai aduce aminte de du­rere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci și voi acum sunteți triști, dar ia­răși vă voi vedea și se va bucura inima voas­tră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (In 16, 20-22).