Iar această trecere se face în Hristos, pen­tru că în El se unesc pentru totdeauna, comu­nică si se întrepătrund „energetic” cele omenești si cele dumnezeiești, cerul prezenței dumnezeiești și pământul oamenilor. Paștile nostru [este] Hristos(1 Cor. 5, 7).

Tema soarelui – adevărat „soare de la mie­zul nopții” „strălucind mai presus de lumină” subliniază năvălirea luminii cu neputință de oprit, în sens ioanic: Din mormânt Soarele Dreptății nouă ne-a strălucit. Åži: Lumina cea fără de ani e cea care se ridică din mormânt.

Cât este de simțită cu adevărat și mult prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, a zilei celei purtătoare de Lumină a Învierii mai- nainte vestitoare fiind, întru care Lumina cea fără de ani din mormânt trupește tuturor a stră­lucit.

Astfel, mormântul se face cămară de nun­tă; Cel Înviat este Mirele, Cel ce vine, Cel ce este așteptat cu frică și cutremur încă de la în­ceputul săptămânii. Prin judecata judecăților despre care vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul, Judecătorul, fiindcă a primit, nevinovat fiind, să se facă osândit, mai prejos decât toți, Se arată a fi Mirele celor care Îl pri­mesc în pocăință si recunoștință.

Să ne apropiem, purtători de Lumină, la Hristos, Cel ce a ieșit din mormânt ca un Mire...

Înviind, ieși din Mormânt ca dintr-o căma­ră de nuntă...

Toată istoria mântuirii s-ar putea descrie ca o dramă a iubirii, ca o uriașă Cântare a Cântărilor: însă nu atât logodnica este cea care îl caută pe logodnic, cât Dumnezeu Cel credincios care caută pe poporul său necre­dincios, care caută omenirea ce s-a depărtat de la El, pentru a vorbi inimii ei si a-i aduce înapoi iubirea cea dintâi (Os. 2, 16-17).

La Paști, nunta se plinește. În Cel Înviat, omenirea întreagă și cosmosul se află tainic zidite din nou, schimbate la față. În ipostasul Său dumnezeiesc, deci desăvârșit, și pen­tru Care nimic exterior nu poate exista, Hristos, printr-o comuniune fără margini, ia asupra Sa întreaga zidire și o trage după El în Învierea Sa.

Ai înviat pe Adam împreună cu tot neamul sculându-Te din mormânt.

În Hristos Cel vesnic viu si prezent în Duhul Sfânt, fiecare dintre noi moare și înviază: Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, în­viind Tu; Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta.

Învierea are o cuprindere cosmică, fiind­că trupul cuprinde tainic întreg cosmosul. De aceea, întreg universul este chemat să se bu­cure după ce a tremurat de groază sfântă di­naintea Patimii și îngropării Ziditorului său...

Cerurile după cuviință să se veselească și pă­mântul să se bucure... că Hristos S-a sculat, ve­selia cea veșnică!

Olivier Clement - Sărbătoarea Paștelui