SFINTELE TAINE¹ (lat. sacramentum,gr. y.varfpiov - mistirion, slv. tainstve= ascuns, tainic, lucru neînţeles) sunt slujbe bisericesti prin mijlocirea cărora ni se împărtășește, în chip special, nevăzut si prin anumite rituri (forme) văzute ha­rul lui Dumnezeu, în momentele cele mai de seamă si în anumite împrejurări ale vie­ţii noastre. Sfintele Taine sunt, pentru Dionisie Areopagitul, mijloace sensibile ale harului divin, care dau credincioșilor puterea spirituală. Primite cu credinţă, prin ele coboară în om harul Sfântului Duh. Întemeiate de Iisus Hristos si săvârșite de arhiereu si de preot, Sfintele Taine au o destinaţie individuală, adică se apli­că numai unei (unor) persoane, care sunt subiecţii (primitorii) tainei respective.

Sfintele Taine sunt forme de expresie ale funcţiei sfinţitoare a cultului ortodox, adică mijloace de împărtăsire a harului divin, de sfinţire a vieţii credincioșilor si de mântui­re a lor. Sfintele Taine sunt în număr de șapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: Botezul, Ungerea cu Sfântul Mir, Pocăinţa (Spovedania, Mărturisirea), Împărtăsirea (Sfânta Euharistie), Nunta (Căsătoria), Preoţia (Hirotonia), Maslul (Eleoungerea). Timpul săvârsirii lor nu este fix, ci este de­terminat de nevoile, de cerinţele credincioșilor. Locul săvârsirii este biserica, locasul sfinţit, unde trebuie săvârșită, ca orice sluj­bă sfântă, și slujba Sfintelor Taine. Excepţie face doar Taina Sfântului Maslu, care, prin natura ei, trebuie făcută la căpătâiul celui su­ferind, adică în case ori în spitale.

Biserica Ortodoxă acordă Tainelor un loc de mare importanţă în iconomia mân­tuirii, ca mijloace prin care se înfăptuiește unirea oamenilor cu Hristos. La baza Tainelor – scrie Părintele Stăniloae² – stă încrederea în putinţa lucrării Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupuri­lor si a materiei dintre ele, în ambianţa Bisericii, ca trup tainic al lui Hristos.

Note: