Ce este credința?

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne oferă o definiție: „Credința e prin fire începutul vir­tuților”. Alături de dragoste și de nădejde, cre­dința este o virtute teologică care izvorăște din Înțelepciune și este fiică a acesteia.

Sfântul Apostol Pavel ne spune despre cre­dință că este din auzire, iar auzirea, prin cuvân­tul lui Hristos (Rom. 10, 17). Credința o avem prin harul dumnezeiesc și o primim încă de la Botez, dar, pentru ca ea să fie lucrătoare în noi, trebuie să o mărturisim. Mărturisindu-ne cre­dința devenim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Însă nu este de ajuns doar o sim­plă mărturisire. Dumnezeu ne cere ceva mai mult. Ne cere să ne facem auzită credința noas­tră, să o mărturisim înaintea oamenilor, fără ru­șine și fără frică, așa cum au procedat miile de martiri ai Bisericii Primare în fața păgânilor.

Mărturisirea credinței este sămânța Împărăției Cerurilor, pe care o seamănă Domnul în ogorul oamenilor și care așteaptă cu multă răbdare să aducă rod însutit, adică faptele cele bune. Prin credință, rugăciune și roadele aces­tora, omul ajunge la înțelepciune.

În fiecare an, la 21 octombrie, biserica noastră îi prăznuiește pe Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, sfinți care, mărtu- risindu-și credința și luptând pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, au fost întemnițați, bo- tezându-se cu botezul martiriului. Nu toți au fost preoți sau călugări. Oprea era un simplu plugar din Săliștea Sibiului, însă toți au știut să-și desțelenească cu multă înțelepciune ogo­rul sufletului prin rugăciune și post, mânați de dreptate și de iubire de Dumnezeu și de Biserica Lui. Åži-au făcut auzită credința lor la curtea de la Viena și, cu toate că au fost întem­nițați pentru credință, la capătul drumului lor mucenicesc Hristos a mărturisit pentru ei înaintea Tatălui nostru Care este în ceruri.

Nimic nu este întâmplător.

La 21 octombrie 2001, la Bordeaux, Arhiepiscopul Iosif a fost numit Mitropolit Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și tot atunci părintele Siluan a fost hirotonit Episcop Vicar al aceleiași mi­tropolii.

Luna aceasta se împlinesc doisprezece ani de la acel eveniment binecuvântat de Dumnezeu. Cei doi vlădici care, cu timp și fără timp, învață, mărturisesc și propovădu­iesc credința într-o Europă care înainte ne era ostilă sunt darul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa. Se cuvine deci, mai întâi de toa­te, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru pur­tarea Sa de grijă și pentru darul făcut Mitropoliei noastre.

Să ne rugăm, dar, ca Domnul să sporeas­că Mitropolitului nostru Iosif și Preasfințitului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înțelepciunea, credința, nă­dejdea și dragostea, și să ni-i dăruiască sănă­toși și îndelungați în zile pentru a putea lă­muri pe mai departe, cu multă putere, cuvântul adevărului Său.