... roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinÅ£a, blândeÅ£ea, înfrânarea, curăÅ£ia ; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus ÅŸi-au răstignit trupul împreună cu patimile ÅŸi cu poftele.  Dacă trăim în Duhul, în Duhul să ÅŸi umblăm. Să nu fim iubitori de slavă deÅŸartă, supărându-ne unii pe alÅ£ii ÅŸi pizmuindu-ne unii pe alÅ£ii...

Epistola către Galateni, 5, 22-26.

Dacă azi oamenii nu mai ÅŸtiu să vorbească, e pentru că nu mai ÅŸtiu să asculte. Nu foloseÅŸte la nimic să vorbeÅŸti bine : trebuie să vorbeÅŸti repede, pentru a ajunge să termini înainte de a cădea răspunsul celuilalt ; de fapt nu ajungi niciodată. PoÅ£i să spui orice, oricum – e inutil : eÅŸti imediat întrerupt. ConversaÅ£ia e un fel de foarfece, fiecare taie scurt vorba vecinului.

Jules Renard, Jurnal (1893).

Iată semnele după care se cunoaÅŸte un suflet raÅ£ional ÅŸi virtuos : privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaÅ£iile ÅŸi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptează spre tot mai multă cuviinÅ£ă. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz ÅŸi închide intrarea patimilor ÅŸi a ruÅŸinoaselor aduceri aminte.

Sf. Antonie cel Mare, Filocalia I.

Întruparea are loc într-un singur trup, pe când împieliÅ£area se poate face în oricâte piei... Dracul te pune într-o fluiditate fără de capăt. E specialitatea lui de a opera prin contraste, adică la extreme, la hotare. Dacă ia pe „ba” singur, el te va pune într-un „da” ori „ba” fără ieÅŸire ; dacă ia pe „ba” însoÅ£itor de ceva, te face să spui : „ba ÅŸi asta”, „ba ÅŸi asta”. El le pune în joc pe amândouă, întrucât ÅŸi în îngheÅ£ ÅŸi în dezgheÅ£ total zace ceea ce-i place lui - neutralitatea, indiferenÅ£a...

Inima omului se întreabă numai ca să se desfete. Dar ÎmpieliÅ£atul îi răspunde ca s-o prindă în atâtea ispite încât s-o desprindă de dragostea reală... Îi pune înainte toate împieliÅ£ările cu putinÅ£ă ale unei fiinÅ£e reuÅŸite, aÅŸa încât mută inima în irealitate!

Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească.

Avva Macarie se întorcea odată din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi ieÅŸi în cale diavolul cu o seceră. Încercă să-l lovească dar nu reuÅŸi. Atunci îi zise : ”EÅŸti puternic, Macarie, nu pot să-Å£i fac nimic, chiar dacă fac ÅŸi eu ce faci tu : tu posteÅŸti, eu nu mănânc niciodată ; tu veghezi noaptea ; eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui”. Avva Macarie întrebă : ”Care?”. Diavolul răspunse : ”Smerenia. Din pricina ei nu pot să-Å£i fac nimic”.

Patericul egiptean.

Un frate a zis lui avva Antonie : Roagă-te pentru mine! Răspuns-a lui bătrânul : nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuÅ£i nu te vei sili ÅŸi nu te vei ruga lui Dumnezeu.

Sf. Antonie cel Mare, Filocalia I.

Despre ajutorul Domnului : Sunt momente când Domnul nu trebuie să te ajute! Treburile mici, insignifiante, mărunte, nu trebuie trecute în grija Lui! În grija Lui trebuie pasat ceea ce cu nici un chip nu poÅ£i rezolva de unul singur. Sunt încercări, greutăÅ£i, situaÅ£ii pe viată ÅŸi pe moarte, care, cum bine spune Eugen Ionescu, sunt greu de rezolvat „la mintea omului”. Pe acestea trebuie să i le oferim Domnului spre rezolvare. Sunt momente în care trebuie cu toată energia ÅŸi osteneala să te ajuÅ£i tu! El, Domnul, te asistă, te însoÅ£eÅŸte, te călăuzeÅŸte, devine chiar confidentul tău dacă ÅŸtii să i te rogi, te priveÅŸte ca un Pedagog, ca un Părinte care vrea să-ÅŸi vadă copilul pus pe lucru, pus pe treabă, neleneÅŸ, sârguincios... Åži dacă vede că nu poÅ£i, că te prăbuÅŸeÅŸti (cum El ÎnsuÅŸi s-a prăbuÅŸit sub lemnul crucii) subit îÅ£i sare în ajutor, îÅ£i întinde mâna, te ridică, te iartă ÅŸi, dacă e cazul, te sărută pe obrazul scuipat ÅŸi pălmuit.

Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de Å£ară, XXXIV, Convorbiri literare.

Selecţia textelor: Daniel Chira