Mă gândesc la mine, la noi, oamenii din Biserică, la grija pe care o punem în a fi cât mai „arătoÅŸi” atunci când „ieÅŸim în lume”. Să ne „gătim cum trebuie” când mergem la Sfânta Liturghie, căci ne vede toată parohia; să nu pierdem reducerile de preÅ£uri din ianuarie, căci deja am purtat la servici toate cele unsprezece cămăÅŸi scumpe pe care le avem ÅŸi ne-ar trebui unele noi ... ca să ne menÅ£inem „prestanÅ£a”; să nu cumva să mergem la două nunÅ£i consecutive îmbrăcaÅ£i la fel, căci ce-o să zică lumea? Să fim apreciaÅ£i, să ni se dea atenÅ£ie, să nu fim trecuÅ£i cu vederea, să acÅ£ionăm astfel încât să scoatem în evidenÅ£ă ce avem deosebit „de la Domnul”. Apoi ne plângem părinÅ£ilor duhovnici că nu reuÅŸim să fim smeriÅ£i. Nu-i de mirare, din moment ce nu ne aducem aminte că Sfântul Ioan spunea celor care voiau să pună început de pocăinÅ£ă să pornească de la lucrurile cele mai la îndemână: vameÅŸii să nu ia mai mult bir decît se cuvine, ostaÅŸii să se mulÅ£umească cu solda lor, cel ce are două haine să dea ÅŸi celui ce nu are (Luca 3,11-14). Noi însă credem că suntem pe la nu ÅŸtiu ce înălÅ£imi duhovniceÅŸti, credem că desluÅŸim căile Domnului ÅŸi descifrăm semnele vremii, iar „chestiile concrete”... le lăsăm „vameÅŸilor” ...

În ultima vreme am primit multe îndemnuri de a ne face simÅ£ită prezenÅ£a în societate în calitate de creÅŸtini. E de datoria noastră, căci ÎnsuÅŸi Hristos ne spune: „nu aprind făclie ÅŸi o pun sub obroc, ci în sfeÅŸnic, ÅŸi luminează tuturor celor din casă. AÅŸa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aÅŸa încât să vadă faptele voastre cele bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 15-16) Însă mai avem noi oare vreo urmă de preocupare ca Hristos să fie slăvit prin faptele noastre? De unde vine râvna noastră? Pentru ce facem ceea ce facem? Tot Hristos ne avertizează că, deÅŸi suntem chemaÅ£i la a fi sarea pământului, „dacă sarea se va strica (...) de nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară ÅŸi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13) 

Oare nu cumva suntem „desăraÅ£i” de către duhul lumesc? Cum altfel putem explica dorinÅ£ele de a fi apreciaÅ£i, remarcaÅ£i, admiraÅ£i (până ÅŸi în lucruri duhovniceÅŸti!), comerÅ£ul cu pomelnice (plătite după câte nume sunt scrise pe pomelnic, timpul de pomenire, etc), maÅŸinile scumpe ÅŸi hainele „de firmă” ale „stâlpilor parohiilor”, faptul că modelele copiilor noÅŸtri sunt Barbie ÅŸi Power Rangers, etc?

Până nu le vom fi învins pe acestea, până ce nu vom fi scos aceste bârne din ochii noÅŸtri, e greu de crezut că vom reuÅŸi să scoatem paiele din ochii altora. Vom fi călcaÅ£i în picioare. Nu ne va crede nimeni că în numele Domnului suntem împotriva cipurilor din paÅŸapoarte atât timp cât noi înÅŸine, în acelaÅŸi nume al Domnului, nu ne străduim să stârpim cipurile pe care cu timpul le-am implantat în sufletele noastre... ÅŸi care ne fac atât de uÅŸor manipulabili, urmăribili ÅŸi controlabili de către „stăpânitorul veacului acestuia” (Efeseni 2, 2).

Bogdan Grecu