Cipurile invizibile

Mă gândesc la mine, la noi, oamenii din Biserică, la grija pe care o punem în a fi cât mai „arătoși” atunci când „ieșim în lume”. Să ne „gătim cum trebuie” când mergem la Sfânta Liturghie, căci ne vede toată parohia; să nu pierdem reducerile de prețuri din ianuarie, căci deja am purtat la servici toate cele unsprezece cămăși scumpe pe care le avem și ne-ar trebui unele noi ... ca să ne menținem „prestanța”; să nu cumva să mergem la două nunți consecutive îmbrăcați la fel, căci ce-o să zică lumea? Să fim apreciați, să ni se dea atenție, să nu fim trecuți cu vederea, să acționăm astfel încât să scoatem în evidență ce avem deosebit „de la Domnul”. Apoi ne plângem părinților duhovnici că nu reușim să fim smeriți. Nu-i de mirare, din moment ce nu ne aducem aminte că Sfântul Ioan spunea celor care voiau să pună început de pocăință să pornească de la lucrurile cele mai la îndemână: vameșii să nu ia mai mult bir decît se cuvine, ostașii să se mulțumească cu solda lor, cel ce are două haine să dea și celui ce nu are (Luca 3,11-14). Noi însă credem că suntem pe la nu știu ce înălțimi duhovnicești, credem că deslușim căile Domnului și descifrăm semnele vremii, iar „chestiile concrete”... le lăsăm „vameșilor” ...

În ultima vreme am primit multe îndemnuri de a ne face simțită prezența în societate în calitate de creștini. E de datoria noastră, căci Însuși Hristos ne spune: „nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 15-16) Însă mai avem noi oare vreo urmă de preocupare ca Hristos să fie slăvit prin faptele noastre? De unde vine râvna noastră? Pentru ce facem ceea ce facem? Tot Hristos ne avertizează că, deși suntem chemați la a fi sarea pământului, „dacă sarea se va strica (...) de nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13) 

Oare nu cumva suntem „desărați” de către duhul lumesc? Cum altfel putem explica dorințele de a fi apreciați, remarcați, admirați (până și în lucruri duhovnicești!), comerțul cu pomelnice (plătite după câte nume sunt scrise pe pomelnic, timpul de pomenire, etc), mașinile scumpe și hainele „de firmă” ale „stâlpilor parohiilor”, faptul că modelele copiilor noștri sunt Barbie și Power Rangers, etc?

Până nu le vom fi învins pe acestea, până ce nu vom fi scos aceste bârne din ochii noștri, e greu de crezut că vom reuși să scoatem paiele din ochii altora. Vom fi călcați în picioare. Nu ne va crede nimeni că în numele Domnului suntem împotriva cipurilor din pașapoarte atât timp cât noi înșine, în același nume al Domnului, nu ne străduim să stârpim cipurile pe care cu timpul le-am implantat în sufletele noastre... și care ne fac atât de ușor manipulabili, urmăribili și controlabili de către „stăpânitorul veacului acestuia” (Efeseni 2, 2).

Bogdan Grecu