În rândurile de mai jos voi analiza ultimele versete din Psalmul 23 (7-10), care a devenit unul din izvoarele vechi-testamentare, deşi mai puțin cunoscute, ale slujbei Înălțării Domnului. După o scurtă analiză și contextualizare a textului scripturistic¹, voi prezenta receptarea sa în tradiția patristică și dezvoltarea sa în tradiția liturgică, inclusiv în imnografia ortodoxă. Iar în final voi răspunde întrebării ce ecou are Psalmul 23 în înțelegerea și în trăirea Înălțării Domnului pentru creștinul contemporan.

Psalmul 23 (24, în Biblia ebraică) poate fi structurat în trei părți. Primele 2 versete constituie un imn adresat lui Dumnezeu Creatorul (i), următoarele 4 versete prezintă sub formă de întrebări și răspunsuri condițiile accederii în Muntele Domnului (ii) sau în Sanctuarul Sfânt, unde locuiește Dumnezeu (mâinile curate – nevinovăția, inima generoasă – curățirea inimii, sufletul deschis [nevanitos], credința). Respectarea Legii (Torah) și îndeplinirea cultului sunt astfel „porțile” întrării în locașul lui Dumnezeu. Partea finală a Psalmului 23 (v. 7-10) se constituie într-un dialog repetitiv, purtat în ceruri despre Împăratul slavei:

„(7) Ridicați, căpetenii / οἱ ἄρχοντες, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra ÎmpăratulSlavei / ὁ βασιλεὺς τῆς δόξης. (8) Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în război. (9) Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. (10) Cine este Acesta, Împăratul Slavei? Domnul puterilor / Κύριος τῶν δυνάμεων, Acesta este Împăratul slavei.”.

Intrarea condiționată a pelerinului în sfântul lăcaș al lui Dumnezeu este astfel urmată de permisiunea de a intra a Împăratului slavei. Contextul istoric iudaic al Psalmului 23 este greu de definit și depășește cu mult limitele acestui articol. Să reținem totuși referința la întoarcerea poporului lui Israel din exilul babilonian, dar și, mai târziu, procesiunea intrării în templul din Ierusalim.²

În tradiția creștină, exegeza patristică tipologică pune în lumină aspectul mesianic al Psalmilor. Într-o lectură hristologică³, cuvintele „Împăratul Slavei” și „Domnul Puterilor” din Psalmul 23 trimit la Iisus Hristos cel Înviat, care se înalță cu trupul la cer. „Căpeteniile” sunt identificate cu îngerii care păzesc porțile Împărăției cerurilor. În acest context, Sfântul Dionisie Areopagitul afirmă, în Ierarhia îngerească: „Căci unii dintre îngeri învață prin sfânta inițiere de la [îngerii] cei mai înalți că Domnul Puterilor și Împăratul Slavei (Ps. 23,10) a fost înălțat la cer sub chip omenesc [...]. Căci Eu sunt, spune El, cel care învăț dreptatea și judecata cea mântuitoare (Is. 63, 1) [...]. Căci oare nu întreabă ele [ființele cerești]: De ce îți sunt veșmintele roșii? (Is. 63, 1). Ele se îndoiesc mai întâi, arătând prin aceasta că sunt pe calea mântuirii și că doresc să cunoască lucrarea dumnezeiască [...].”⁴. Utilizarea acestor referințe biblice în legătură cu evenimentul Înălțării Domnului îl situează pe Sfântul Dionisie în tradiția exegetică patristică evocată mai sus. Isaia 63, 1 exprimă mirarea și confuzia îngerilor care nu Îl recunosc pe Mântuitorul Întrupat, „veșmintele roșii” evocând Patimile. Aspectul de taină al Înălțării este subliniat de faptul că mesagerii desăvârșiți ai Mântuitorului (îngerii) nu cunosc minunea Înălțării și a șederii de-a dreapta Tatălui, a lui Hristos cel Întrupat, și prin El, a firii omenești.

Psalmul 23 este deseori folosit în cultul divin ortodox pentru a exprima adevărul de credință al Învierii și al Înălțării.⁵ Mai mult, în unele Biserici ortodoxe locale, precum și în unele regiuni din România, el a fost introdus în cultul pascal într-o formă preluată din rânduiala târnosirii Bisericii. Astfel, în prima parte a slujbei Învierii, după citirea Evangheliei Învierii în afara Bisericii, înaintea intrării din nou, are loc momentul solemn când preotul bate de trei ori cu Sfânta Cruce în porțile încuiate ale Bisericii, rostind dialogul de la finalul Psalmului 23 (v. 7-10). După răspunsul concis „Domnul puterilor, Acesta este Împăratul Slavei” se deschid porțile și credincioșii intră în biserica plină de lumină. Această intrare semnifică „biruința lui Hristos asupra morții și asupra iadului, precum și trecerea şi înălțarea umanității Lui în viața cerească veșnică”⁶. În același sens, imnografia Înălțării explică Psalmul 23, 7-10 ca intrare a trupului omenesc al lui Hristos cel Înviat în Împărăția cerurilor: „Privind ucenicii la Tine, Te-ai înălțat, Hristoase, la Tatăl, împreună cu Dânsul șezând. Îngerii, înainte alergând, strigau: ridicați porțile, ridicați! Că Împăratul S-a Înălțat la slava cea începătoare de lumină.”⁷.

Pentru creștinul contemporan, taina Înălțării este taina trecerii şi a înălțării naturii Sale umane la cer, iar prin Iisus Hristos a fiecăruia dintre noi. Învierea și Înălțarea trupului lui Hristos depășesc calea revenirii la o viață pământească, fiind calea trecerii sau a urcușului duhovnicesc la viața cerească, sfântă și fără de moarte. Urcușul nostru duhovnicesc se realizează prin urmarea exemplului desărvârșit al Mântuitorului și prin lucrarea Duhului Sfânt, care sfințește, purifică și luminează viața din interiorul nostru. Urmarea lui Hristos înseamnă smerenie, răstignirea păcatelor și iubirea jertfelnică față de Dumnezeu și de aproapele. Lucrarea Duhului înseamnă primirea Sa prin deschiderea porților inimilor noastre, dar și rugăciunea, prin ridicarea frunților noastre către locul cel înalt al Împărăției. Părintele Dumitru Stăniloae ne încredințează că Tatăl și Fiul vin de pe tronul Lor, al Slavei, prin Duhul Sfânt, în intimitatea noastră, punându-ne într-o legătură nemijlocită cu izvorul nesfârșit al existenței, fără ca existența divină să rămână nedeosebită de noi. Condiția prezenței lui Dumnezeu în noi este strădania înălțării omului prin despătimire spre asemănarea sfințeniei trupului lui Hristos: „Rezultatul acestei lucrări a lui Hristos în inimi, prin Duhul Sfânt, este Biserica; sau rodește ca Biserică.”⁸. Lucrarea lui Hristos în inimi și în Biserică sunt nedespărțite.

Preot Florin Bucă, Centrul „Dumitru Stăniloae”, Paris