Domnul mult iubește pe păcătosul ce se pocăiește, și milostiv îl strânge la piept: „Unde ai fost, pruncul Meu? De mult te aștept.”. Domnul pe toți îi cheamă la Sine prin glasul Evangheliei, și glasul Său se aude în lumea întreagă: „Veniți la Mine, toți cei osteniți, și Eu voi odihni pre voi. Veniți și beți apa cea vie. Veniți, cunoașteți că Eu vă iubesc. De nu vă iubeam, nu v’aș chema. Eu nu rabd ca să piară fie și una din oile Mele. Chiar și pentru una Păstorul se va duce în munți și o va căuta.”.

„Veniți dară la Mine, oile Mele. Eu am zidit pre voi și vă iubesc. Dragostea Mea pentru voi M’a adus pre pământ, iar Eu toate am răbdat pentru a voastră mântuire, și voiesc ca voi să cunoașteți iubirea Mea, și să ziceți asemenea Apostolilor pre Thavor: Doamne, bine este nouă cu Tine. 

Sufletele Sfinților Tu le-ai tras către Tine, Doamne, iară ei curg către Tine ca line râuri. 

Mintea Sfinților s’a alipit de Tine, Doamne, și trage către Tine – lumina și bucuria noastră. 

Inima Sfinților Tăi s’a întărit întru dragostea Ta, Doamne, și nu Te poate uita nici pentru o clipă, până și în somn, căci dulce este harul Sfântului Duh.”

„Sfântul Siluan” în Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere de Ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, 2009, p. 408-409