Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Devine din ce în ce mai greu să explici anumite sărbători. Numele lor a devenit demult un bun cultural comun în calendarele profane europene. Vorbim de Rusalii (fr. Pentecôte, germ. Pfingsten), dar puțini concetățeni mai leagă de acest nume o mărturisire creștină. Ne bucurăm, în schimb, de reminiscențele unei civilizații ancorate eclezial: lunea Rusaliilor este, până în ziua de azi, în multe țări europene, o zi liberă. Un prilej binevenit pentru un mic concediu.
Pentru a combate această amnezie profundă privind însemnătatea sărbătorilor creștine, portalurile creștine de presă încearcă, în ajunul fiecărei sărbători, să traducă într-un limbaj cât mai accesibil (și, de multe ori, rupt de implicarea religioasă) sensul lor, pentru un public mai larg. Astfel, la o scurtă căutare pe internet, putem afla ce ar trebui să semnifice azi pentru noi Rusaliile: o „sărbătoare multiculturală”, „un prilej de a deveni mai curajos”, „unitate în diversitate“ etc. Practicăm astfel, fără să ne dăm seama, un fel de enciclopedizare muzeală a creștinismului.
Mult mai simplu (și mai autentic) ar fi să revenim, de fiecare dată, la evenimentul pogorârii Duhului Sfânt peste cei 12 ucenici, descris în Faptele Apostolilor, la capitolul 2. Dincolo de interpretările teologice legate de faptul în sine, vedem că ceea ce declanșează această trimitere a Sfântului Duh peste oameni este mai mult decât minunea propovăduirii în diferite limbi. Prin urmare, Rusaliile nu sunt doar o sărbătoare a universalității Evangheliei și a Bisericii. Ele au un efect imediat în felul în care oamenii înțeleg să trăiască unii cu alții. „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni. [...] Iar toți cei care credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum aveau nevoie fiecare. Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul.” (Faptele 2, 42. 44-47a).
Tot ce ține de acest eveniment are, prin urmare, legătură cu faptul de a deveni comunitate creștină. Aici și acum. Nu la modul general sau pe rețelele virtuale de presupusă socializare. Ci în contextul limitat spațial, dar personal și nemijlocit, al unei Biserici euharistice. Pogorârea Duhului Sfânt nu declanșează un curent ideologic sau cultural, nici un nou tip de discurs despre societate, ci un nou mod de a conviețui unii cu alții: cel euharistic. Și religiile precreștine aveau – prin diferite ritualuri colective și sărbători – o conotație comunitară. Ceea ce începe și se realizează la Rusalii este însă ceva incomparabil: omul devine comuniune. El nu se mai înțelege pe sine decât prin părtășie la Iisus Hristos și la ceilalți semeni, prin harul tainic, dar de netăgăduit, al Duhului Sfânt. Nu numai că își descoperă o latură social-altruistă, dar nu mai poate fi altfel decât participativ.
Împărtășirea euharistică, unită cu primirea Cuvântului propovăduit, se prelungește la nivel concret, social („aveau toate de obște”), fiind totodată expresia unei stări spirituale profunde („întru bucuriei și întru curăția inimii”). Desigur, cel mai simplu mod de a ne degreva de obligativitatea lăuntrică a schimbării radicale pe care o presupune acest eveniment este să interpretăm această primă etapă a Bisericii creștine ca pe o emulație de moment ori ca pe o imagine idealizată de autorul Faptelor Apostolilor.
Dacă am lua însă în serios mărturia Sfântului Apostol Luca, atunci Rusaliile ar trebui să declanșeze, în fiecare an, în noi și în parohiile de care aparținem, un mic cutremur. Ar trebui să vorbim mai puțin de „semnificațiile” sărbătorii și să căutăm mai mult roadele acesteia în viața noastră. Suntem cu adevărat co-munități ale Duhului Sfânt, în această lume? Încercăm măcar să fim? În privința criteriilor nu există dubii. Faptele Apstolilor ne sunt cea mai bună călăuză.
Rusaliile – ca și Sfintele Paști – sunt sărbători care nu se explică, ele se trăiesc, se adeveresc (sau nu) în viața creștinilor. Departe de orice trăirism, acest aspect țintește spre o asumare mai conștientă a parohiilor, ca și comunități vii, care tind să se apropie cât mai mult de experiența primilor creștini.
Pr. prof. dr. Ioan Moga, Viena
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team