Dacă am spune doar primele două cuvinte ale rugăciunii Tatăl nostru conștientizând sensul lor profund, atunci intrarea noastră în viață s-ar schimba în mod radical. Dacă eu sunt fiul Tătălui Celui fără de început, înseamnă că eu mă aflu în afara puterii morții, înseamnă că eu nu sunt rob ci Domn, după chipul Domniei lui Dumnezeu, înseamnă că sunt liber cu adevărat, în sensul unic și adevărat al cuvântului "libertate". Petrecând într-o astfel de stare, fiecare om îl receptează pe oricare frate al său ca pe un "fiu al Învierii" și încetează să fie pentru mine un străin sau un nimic, ci devine fratele meu veșnic. Cum spunea starețul Siluan: "Fratele nostru este viața noastră".
Pr. Sofronie Saharov, Scrisoare către sora lui, Maria, 5 octombrie 1968

Zis-a avva Antonie: părinții cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe sine și făcându-se doctori aleși, vindecau și pe alții. Iar noi ieșind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alții și întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi și auzim de la Domnul zicând: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine.
Patericul egiptean

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Sfânta Evanghelie după Matei, V, 6

Precum ușile băilor, deschizându-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară, așa și sufletul când vrea să vorbească multe, chiar dacă le-ar spune toate bune, împrăștie și slăbește puterea ținerii de minte prin poarta grăitoare. Prin aceasta mintea uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită și împărtășește de-a valma oricui se nimerește o amestecătură de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care să-i păzească cugetarea ferită de năluciri. Căci lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmășag și imaginație. Bună este deci tăcerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea înțelese.
Filocalia I, Diadoh al Foticeii

Câți moderni, satisfăcuți de propria lor modernitate, câți oameni novisimi, orbiți de patima de a fi cât mai recenți, câți oameni care mobilizează puterea unui tigru și viclenia unui șarpe în perspectiva de înțelegere a unei efemeride, câți oare dintre noi - oameni recenți ai unei lumi din ce în ce mai recente - mai posedă discernământul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama unor amputări în invizibil?
H.-R. Patapievici, Omul recent

Smerenia înscrie credința în existența de zi cu zi. Nu am nimic al meu care să nu-mi fie dat. Fragil, gata să se rupă atât de adesea, firul vieții mele nu este păstrat și reînnodat decât prin voința de neînțeles a Altuia. Smerenia este un dar al lui Dumnezeu Însuși și un dar care vine de la El… Smerit este vameșul din parabolă, care, neputându-se pretinde virtuos, ca un disprețuit colaborator al puterii ce se afla, nu contează decât pe mila lui Dumnezeu, în timp ce fariseul, prea bun, dupa părerea lui, nu mai are nevoie de Mântuitor. Omul perfect, sigur pe el, mândru de virtutea lui, nu-I mai lasă loc și lui Dumnezeu în lume, pentru că îl ocupă el pe tot. Cel smerit, dimpotrivă, se deschide gratuității mântuirii, o primește cu recunoștință, îmbrăcându-și inima în haină de sărbătoare.

Smerenia este o virtute pe care o vedem la celălalt, dar pe care n-o putem vedea la noi înșine. Cel care ar spune: “sunt smerit” ar fi un biet înfumurat. Smerit devii fără să-ți propui, prin ascultare, detașare, prin respectul tainei, în gratuitatea sa, prin deschidere deci, la primirea harului. Åži mai ales prin "frica de Dumnezeu", care nu este teroarea sclavului în fața unui stăpân aspru care pedepsește, ci spaima subită de a nu-și pierde viața în iluzie, în pântecele mereu nesătul al eului, în balonul umflat cu aer al patimilor. "Frica de Dumnezeu" ne face smeriți și ne eliberează de teama de lume ce se transpune încetul cu încetul în această teamă uimită la care ajunge orice mare dragoste… Smerenia este temelia și consecința "virtuților"; și una și celelalte ascunse privirilor noastre. Este o sensibilitate la înviere a întregii ființe.

Olivier Clément, Comentariu la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Selecția textelor: Daniel Chira