Întrebare: În Elveția, în biserici sunt mai ales persoane în vârstă; aici e contrariul: vedem mulți tineri la biserică.

Părintele Teofil: Ar fi trebuit să mergeți și la alte biserici din România, n-ați fi văzut decât batrâni. Biserica Sfântul Nicolae din București este caz unic, căci este biserica studenților. Recent, mă aflam la Cluj cu un preot de la Sâmbăta într-o biserică în care erau mulți tineri, însă, după părerea mea, acești tineri se îndreptau într-o direcție opusă credinței. Åži i-am spus prietenului meu: „Câtă lume care n-are nimic de-a face cu noi”! Trebuie să fim realiști. Chiar și aici, la Sâmbăta, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vine o mulțime imensă. Însă este vorba de oameni izolați chiar în sânul familiei lor. Constatăm de asemenea că multe persoane trăiesc credința ca pe o superstiție: tot ceea ce îndeplinesc, o fac gândindu-se la ei și nu la Dumnezeu. Speră ca totul să le meargă bine în afaceri, în viață. Îl consideră pe Dumnezeu un sponsor sau un terorist. Alții Îl văd pe Dumnezeu ca pe o posibilitate, ca pe o probabilitate, ca pe o idee, așadar nu au un raport corect cu Dumnezeu.

Întrebare: Ce trebuie să înteleagă Biserica din starea aceasta a lucrurilor?

Părintele Teofil: Biserica trebuie să înțeleagă ca nu este eficace. Mama mea venea des la mănăstire și o întrebam dacă în satul meu oamenii merg des la biserică, iar mama îmi spunea: „Nu prea des, însă sunt mereu aceleași persoane”.

Întrebare: În mănăstirile din România trăiesc în principal călugări români sau există și mănăstiri cu o obște internațională?

Părintele Teofil: În exclusivitate români.

Întrebare: Credeți că e bine așa sau e necesară o deschidere?

Părintele Teofil: În Biserica noastră nu lipsește deschiderea, însă nu există solicitări. Am cunoscut doi străini care au trăit o parte a vieții lor în mănăstiri românești. O maică ce s-a călugărit în Moldova și care trăiește acum în Franța, căci este franțuzoaică, o viață monastică specială, căci nu este într-o mănăstire. Åži de asemenea un călugăr francez care a devenit episcop vicar al Mitropoliei Române a Europei Occidentale. Înainte fusese arhitect. Iată două situații pe care le cunosc.

Întrebare: Din ce clasă socială sau intelectuală sunt cei care intră în mănăstire?

Părintele Teofil: Acest lucru depinde de vocația fiecăruia. Dar imediat după revoluție, a fost o modă, un val de tineri nu dintre cei mai buni care voiau să devină călugări. Pentru că nu au fost însoțiți suficient atât timp cât trebuia, unii au părăsit mănăstirea, alții au încercat să continue. Aici, la Sâmbăta au fost doar trei călugări după restaurare. Istoric, mănăstirea Sâmbăta a fost construită puțin înainte de 1700 din grija domnitorului Å¢ării Românești, Constantin Brâncoveanu, care a devenit sfânt, căci a fost martirizat la Constantinopol. Apoi, în 1785, catolicii, ca să-și facă loc „duhovnicesc”, au demolat mănăstirile în Transilvania, inclusiv a noastră. Aceste mănăstiri au rămas în ruine până la sfârșitul Primului Război mondial. Mitropolitul care a restaurat mănăstirea Sâmbăta a dorit ca aceasta să fie o mănăstire de călugări care să fi făcut studii de teologie. Astfel, am început viața monahală doar cu trei monahi. Printre acești călugări, se afla unul foarte talentat și care avea o mare cultură generală, care făcuse studii de teologie și de arte frumoase. Acest călugăr i-a marcat atât pe călugări cât și pe credincioși. Încă se mai vorbește despre el, iar persoanele care i-au fost aproape insistă să fie trecut în rândul sfinților. Al doilea călugăr a fost timp de 25 de ani profesor de teologie și 15 ani Mitropolit al Transilvaniei. Al treilea a venit aici în 1940, studiase și el teologia și a trăit aici până la moartea sa, în 1990. Apoi au fost primiți și alți tineri fără să mai fie respectat idealul mitropolitului. Eu sunt aici din 1953, așadar 54 de ani de viață monahală, și consider că am avut o viață frumoasă. Mi-am văzut de treburile mele duhovnicești, sunt mulțumit de ceea ce s-a realizat, nu pun la îndoială ceea ce a fost făcut. Sunt convins că voi merge în Rai, trăiesc aici în mănăstire ca în tinda Raiului. Sunt mulțumit și mulțumirea mea are două surse: credința în Dumnezeu și cultura. Sunt disponibil întotdeauna pentru persoanele care vor să mă vadă. Åži dau următoarele sfaturi: mersul la biserică duminica și în zilele de sărbatoare, rugăciunea în fiecare dimineață și seară și înainte de mese, cititul a două capitole din Noul Testament în fiecare zi, practicarea rugaciunii lui Iisus și postul în zilele rânduite de Biserică. Îmi completez sfaturile cu regulile de viață date de părintele Arsenie: oxigen, glicogen, somn, să-ți păstrezi hormonii și să ai o concepție de viață creștină. Sunt zece puncte care trebuie respectate, cele ale părintelui Arsenie și ale mele. Sunt unul dintre cei care predică bucuria creștină.

(Va urma)
Traducere din limba franceză: Anca Sav