Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Un sat medieval pierdut în munţi, nu departe de Grenoble sau de Lyon. Un pelerinaj acolo, la Saint-Antoine-l'Abbaye, te întoarce în timp. Cunoscută la începutul mileniului trecut drept Motte-Saint-Didier sau Motte-des-Bois, localitatea a ajuns să intre în istorie drept Saint-Antoine-l'Abbaye pentru că în biserica din acest sat sunt adăpostite moaştele Sfântului Antonie cel Mare. Pare, poate, de necrezut că relicvele marelui părinte al monahismului se află în Franţa de aproape un mileniu, însă istoria sosirii şi rămânerii lor aici e o dovadă a evlaviei faţă de acest sfânt.
Trăitor într-o perioadă complexă pentru creştinism, între anii 251 şi 356, Sfântul Antonie este cunoscut drept unul dintre părinţii fondatori al monahismului creştin. Lunga sa viaţă pământească, peste 100 de ani, şi-a petrecut-o în mare parte în Egipt, unde a fost părintele duhovnicesc al mai multor comunităţi monahale din Sketis şi Nitria.
Viaţa sa, exemplară din punct de vedere al rânduielii în care s-a aşezat şi pe care a transmis-o comunităţilor monahale, a fost redată de către Sfântul Atanasie cel Mare în Vita Antonii. Patericul egiptean, o colecţie de apoftegme, adică de scurte învăţături ale celor mai cunoscuţi părinţi ai pustiei, începe cu învăţăturile Sfântului Antonie cel Mare. Se spune că, înainte de a muri, Sfântul Antonie a cerut ucenicilor să-i ducă trupul în pustiul Egiptului, ceea ce au şi făcut. Însă, din evlavie şi din cauza ameninţării musulmane asupra acelor ţinuturi, sfintele moaşte au fost aduse mai întâi la Constantinopol, iar apoi au ajuns în Occident, mai exact în Motte-des-Bois (regatul Dauphine), în 1083, cu câţiva ani înainte de prima cruciadă, într-o mănăstire benedictină aflată în subordinea celei din Montmajour. Această aducere a moaştelor Sfântului Antonie în Apus a stat la originea înfiinţării ordinului ospitalier al Sfântului Antonie în acea provincie (astăzi, din păcate, el nu mai există). Călugării antonini se ocupau mai ales de găzduirea pelerinilor şi de vindecarea bolnavilor. În muzeul aflat lângă Saint-Antoine-l'Abbaye se pot vedea instrumentele chirurgicale folosite în Evul Mediu pentru tratarea diferitelor afecţiuni şi boli.
Călugării veniţi din Orient în Apus au avut o influenţă foarte mare asupra monahismului occidental. În acest sens, Jean Leclercq afirmă: „Se pare că putem argumenta că monahii occidentali, până la sfârşitul secolului al XII-lea, au avut întotdeauna obiceiul de a întoarce ochii la lumina care vine de la răsărit, Orientale lumen”1. Sfântul Antonie s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită în rândul creştinilor. Dar mai puţin ştiute sunt legăturile sale cu Occidentul creştin încă din secolul al IV-lea. Deşi nu a călătorit niciodată prin aceste părţi, despre el s-a aflat în Apus prin intermediul Sfântului Atanasie cel Mare, biograful său. Un frumos portret îl găsim, de asemenea, şi în scrierile Sfântului Ioan Casian: „Există o veche şi minunată cugetare a Sfântului Antonie, după care un monah care se sileşte să atingă culmi mai înalte de desăvârşire, după ce a petrecut un timp în mănăstire, când, dobândind un cântar propriu de discernământ, este în măsură să se rezeme numai pe judecata lui şi să ajungă la înălţimea vieţii unui anahoret, nu trebuie să pretindă ca un om, oricât de mare ar fi, să aibă toate virtuţile lui”2. Una din apoftegmele din Pateric spune în felul următor: „Odată avva Antonie a primit scrisoare de la Constantin împăratul ca să meargă la Constantinopol. Şi se gândea ce să facă. Atunci i-a spus avvei Pavel, ucenicul lui: – Să plec? – Dacă pleci, Antonie te vei numi; dacă nu, avva Antonie”3.
În iconografia occidentală, Sfântul Antonie este reprezentat adeseori alături de un porc. Acest lucru poate fi şocant, însă sunt posibile două explicaţii. În primul rând, este ştiut că porcul are nefericitul renume de animal necurat. Pildele în care porcul este ilustrat în mod negativ îndeosebi în Noul Testament sunt cunoscute, el devenind astfel un simbol al necurăţiei, atât fizice, cât şi morale. De aceea, vorbim de o antiteză între Sfântul Antonie, simbol al curăţiei monahale, înger în trup, şi porcul – simbolizând păcatele capitale şi, la modul general, necurăţia. O altă explicaţie constă în faptul că în Evul Mediu Sfântul Antonie a fost considerat vindecător atât al oamenilor, cât şi al animalelor.
Sfântul Antonie este sărbătorit în fiecare an pe 17 ianuarie, atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. La finalul lunii ianuarie, pe stil vechi, credincioşi din Ucraina şi Rusia vin în pelerinaj la biserica din Saint-Antoine-l'Abbaye, continuând astfel tradiţia din perioada Evului Mediu, când acest sat se găsea în drumul pelerinilor spre Ţara Sfântă. Un alt moment important este sărbătoarea Înălţării Domnului, când se organizează pelerinaje la Saint-Antoine-l'Abbaye, dar şi la Arles, la biserica Saint Trophime, unde se găsesc, de asemenea, o parte din moaştele sfântului.
Note:
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team