În zilele noastre, continuatorii apos­tolatului în Biserică sunt episcopii și „trimișii” lor în mijlocul poporului, preoții. Aceștia au „datoria” de a propovădui Evan­ghelia Împărăției lui Dumnezeu, pentru a împlini, pe perioada de timp a slujirii lor, porunca dată de Domnul Apostolilor Lui, înainte de Înălțare: mergând, învățațitoate neamurile, botezându-le în numele Ta­tălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă(cf. Mt. 28, 19-20). Dar apos­tolatul nu se reduce doar la clerici, ci fie­care monah și fiecare creștin, în rânduiala și în rostul lui, este chemat a fi un „martor” al lui Hristos, un apostol. Harul Botezului are în sine imperativul aposto­latului, făcând din cel care îl primește neam sfânt, preoție împărătească, popor ales al lui Dumnezeu (cf. 1 Pt 1-2, 9).

Unul dintre mijloacele de propovăduire adoptat de Apostoli, în plus față de pro­clamarea propriu-zisă a cuvântului Evan­gheliei, a fost cuvântul scris.Deși ei au scris Evanghelia la o vreme îndepărtată de epoca tiparului, cuvântul scris de ei s-a răspândit cu repeziciune și a fost citit și ascultat de generații și generații de creștini, până la noi. La cuvântul Scripturii s-au adăugat interpretările acestuia de către Părinții Bisericii, Viețile Sfinților și scrie­rile Sfinților Părinți și împlinirile lor duhovnicești. Aceasta face să avem astăzi cărți atât de prețioase ce au devenit un adevărat „stil” literar precum Patericul, Filocalia sau Proloagele,ca să enumăr doar câteva dintre ele.

Dar omul contemporan, bombardat cum este de tot felul de informații, prin scris sau audio-vizual, are nevoie, pentru a putea gândi și trăi creștinește în societa­te, de învățătură specifică provocărilor ce îi stau înainte. Revista Apostoliaa Mitro­poliei noastre este unul dintre mijloacele prin care Biserica de azi încearcă să pro­pună fiilor ei din Europa Occidentală și Meridională această învățătură sau, am putea-o numi, hranădin care să-și ia „vi­tamine” necesare sistemului lor imunitar sufletesc atât de solicitat de „virușii” și „mi­crobii” ce bat la poarta minții și a simțurilor căutând să le străpungă, pentru a ajunge la inima lor și să o cucerească.

Prezentul număr al Apostoliei are o semnificație aparte, fiind cel de-al 100-lea. Pentru veșnicie, o sută de ani sau o sută de numere reprezintă o „cantitate” nesem­nificativă... Dar ținând seamă de efectul benefic pe care îl au cuvintele presărate de diferiții colaboratori ai Apostoliei asu­pra sufletelor tot mai numeroase care se adapă din ele, nu putem decât să dăm sla­vă lui Dumnezeu atât pentru binefaceri­le duhovnicești știute, cât și pentru cele neștiute, pe care paginile revistei Mitro­poliei noastre le-au adus prin cele 99 de numere de până acum!

Un fapt de apreciat, tocmai pentru că e prea puțin apreciat, este osteneala și jert­fa ce stă în spatele apariției acestei revis­te, începând de la selectarea, corectarea și traducerea textelor și până la punerea lor în pagină și asocierea imaginilor celor mai potrivite cu ceea ce ele spun, tipărirea, transportarea și distribuirea lor în paro­hii. Åži mare mi-ar fi bucuria dacă, înce­pând cu acest număr, cei care sunt trimișii apostolii- episcopilor în mijlocul popo­rului, preoții și preotesele, la care se adau­gă diaconii și diaconițele, monahii și mo­nahiile și toți cei care cunosc revista Apostolia,ar folosi-o mai frecvent și mai eficient ca instrument de apostolatpus la dispoziția lor cu atâta jertfelnicie!... Nu cred că receptarea revistei Apostoliaîn parohiile și mănăstirile noastre se ridică la nivelul jertfei ce se face pentru redactarea și editarea ei, și, cu atât mai puțin, la nivelul calității mesajului (adaptat la cât mai multe „gusturi” literare) pe care ea îl propune spre lec­tură și meditație.

De aceea, îi îndemn pe toți cei care cunosc Apostolia să o facă cunoscută mai mult celor care nu o cunosc, prezentând credincioșilor (în cazul clericilor) de fiecare dată numărul nou apărut și îndemnându-i să citească ceea ce el conține. Iar de la apostola­tul clerical să trecem la apostolatul „popular”, răspândind revista Apostolia la cei din jurul nostru, dat fiind că ea cuprinde articole atât de variate și de îmbogățitoare a cunoștințelor de credință și de teologie atât pentru cei mai „avansați” duhovnicește, cât și pentru cei începători sau chiar pentru copii. Astfel, împlinim și noi și cinstim jertfa ce se face pentru a ni se pune la dispoziție „de-a gata” învățătură teologică și hra­nă duhovnicească pe care noi, cei mai mulți, nu am avea nici timpul și nici priceperea să le găsim.

Urez colegiului redacțional al revistei Apostolia ca acest număr să constituie un nou început în receptarea și mai ales în aprecierea a tot ceea ce ea are vocația de a fi în Mitropolia noastră!

La mulți ani, cu belșug de folos mântuitor atât redactorilor și colaboratorilor, cât și tuturor cititorilor revistei Apostolia!

† Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei