Ca în fiecare an de Duminica Ortodoxiei, dispunând de cea mai încăpătoare biserică din oraÅŸ, Comunitatea românească din Strasbourg se pregătea ÅŸi de data aceasta să primească în locaÅŸul său toate parohiile ortodoxe din Capitala Alsaciei pentru Sfânta Liturghie pe care acestea o săvârÅŸesc împreună. După cum se ÅŸtie, o astfel de întâlnire necesită un important efort de organizare prealabil cu osebire pentru coralele ÅŸi grupurile responsabile de bunul mers al cântării, nevoite să se armonizeze între ele ÅŸi preocupate să dea fiecare o mărturie cât mai autentică asupra tradiÅ£iei liturgice pe care o întruchipează. Dar ÅŸi pentru parohia gazdă: trebuie pregătit Sfântul Altar, sfintele vase liturgice, sfintele veÅŸminte etc., căci împreună-slujirea din Duminica Ortodoxiei iese prin amploarea ei cu mult din tiparul obiÅŸnuit al duminicilor de peste an. Nu poate fi apoi neglijată nici virtutea ospitalităÅ£ii, ÅŸtiut fiind că în comunităÅ£ile ortodoxe occidentale „o sărbătoare nu-i deplină decât dacă este urmată de o agapă frăÅ£ească corespunzătoare”, care să permită participanÅ£ilor să prelungească comuniunea liturgică-duhovnicească ÅŸi pe plan convivial, să lege sau să reia dialoguri, să-ÅŸi împărtăÅŸească trăirile, veÅŸtile, preocupările, frământările. Mâini harnice ÅŸi nevăzute se auzeau, aÅŸadar, trebăluind activ sâmbătă în cursul după-amiezii, sub îndrumarea eficace a doamnei preotese, prin sălile ÅŸi bucătăriile anexe bisericii, încercând să anticipeze numărul de participanÅ£i ÅŸi să amenajeze cât mai judicios spaÅ£iul disponibil pentru ca fiecare să se simtă, la noi, „în largul lui".
Pe acest fond de frenetică ÅŸi multiplă pregătire am primit pe la vremea vecerniei vestea că slujba de a doua zi nu va fi doar „panortodoxă", ci ÅŸi arhierească. Într-adevăr, invitat de mai multă vreme la Strasbourg – unde ÅŸtia că este oricând binevenit – ÎnaltpreasfinÅ£itul Mitropolit Iosif a izbutit să-ÅŸi modifice în ultima clipă programul pe care-l prevăzuse pentru întâia duminică din Postul Mare ÅŸi să vină la noi. Obiectiv vorbind, presimÅ£eam că ÎnaltpreasfinÅ£a sa ne va cerceta mai devreme sau mai târziu, întrucât devenise iminentă deschiderea unei noi parohii în oraÅŸul Sarreguemines din Mosela vecină, iar viitorul preot – teologul Răzvan Diaconu – pregătit întrutotul pentru hirotonie, fusese până nu demult enoriaÅŸ al parohiei noastre; ne aÅŸteptam deci ca hirotonia lui, cel puÅ£in cea întru diacon, să aibă loc la Strasbourg. Dar nimeni nu spera ca acest lucru să se întâmple chiar acum! Am fost, aÅŸadar, răsplătiÅ£i din plin atât prin bucuria de a-l reprimi în sânul familiei româneÅŸti de la Strasbourg pe întâistătătorul Mitropoliei, cât ÅŸi prin aceea că i-am putut înconjura cu dragoste ÅŸi rugăciune pe Răzvan ÅŸi pe soÅ£ia sa Mihaela – ÅŸi ea enoriaÅŸă activă ÅŸi iubită a parohiei – la acest eveniment crucial din viaÅ£a lor.
Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a început, după orarul obiÅŸnuit, la orele 10.30. ÎnaltpreasfinÅ£itul a fost înconjurat de preoÅ£ii Ghiorghi Meckeshvili (parohia georgiană), Christos Filiotis (parohia greacă), Daniel Escleine (parohia francofonă, patriarhia Moscovei), Evgheni Makouchkine (parohia slavofonă, patriarhia Moscovei), Gheroghi Gheorghiev (parohia bulgară), părintele arhidiacon Grigorie Burac de la Mitropolie ÅŸi, desigur, în numele parohiei gazdă, de semnatarul acestor rânduri.
La momentul rânduit, a fost chemat la Taina hirotoniei întru diacon teologul Răzvan Diaconu. Evenimentul a fost încărcat de o puternică emoÅ£ie nu numai pentru candidat ÅŸi familia lui, dar ÅŸi pentru credincioÅŸii prezenÅ£i, care-i cunoÅŸteau pe Răzvan ÅŸi pe Mihaela încă de la sosirea lor în Capitala Alsaciei, ca studenÅ£i, însoÅ£indu-i apoi pe tot parcursul devenirii lor. Fără a fi fost preveniÅ£i de ceea ce avea să se petreacă, s-au aflat în biserică ÅŸi câtiva dintre viitorii enoriaÅŸi ai parohiei de la Sarreguemines, ceea ce a conferit momentului un simbolism aparte.
La sfârÅŸitul slujbei, ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit a vorbit credincioÅŸilor prezenÅ£i despre semnificaÅ£ia Duminicii Ortodoxiei pentru creÅŸtinii de astăzi: „CreÅŸtinismul ortodox este un creÅŸtinism universal; ortodoxia credinÅ£ei, dacă nu este universală nu este ortodoxă. Iată că s-au scurs 1173 de ani de când prima duminică a Postului Mare a primit numele de Duminica Ortodoxiei, iar de atunci, în fiecare an, creÅŸtinii serbează triumful cinstirii icoanelor asupra rătăcirii iconoclaste. Lungimea acestei slujbe, cu hirotonie de diacon, nu ne permite să întârziem prea mult asupra istoriei iconoclasmului. Trebuie însă spus că lupta împotriva icoanelor a început din două motive. În primul rând pentru faptul că mulÅ£i dintre creÅŸtinii de la începutul veacului al 8-lea – printre care ÅŸi împăratul Leon Isaurul – s-au lăsat influenÅ£aÅ£i de noua religie islamică apărută la graniÅ£ele Imperiului Bizantin, care, după cum ÅŸtim, este o religie „aniconică”; iar în al doilea rând pentru exagerările ÅŸi practicile uneori de-a dreptul bizare la care se dedau unii cinstitori ai icoanelor (rădeau, de exemplu, zugăveala de pe icoane ÅŸi puneau pigmentul în sfântul potir!). Dar noi, aÅŸa cum ne învaÅ£ă Sfântul Ioan Damaschin, nu contemplăm în icoană un Dumnezeu invizibil – ceea ce ar fi un non-sens – ci un Dumnezeu întrupat, care s-a făcut om ca noi, a trăit pe pământ, afost văzut, s-a lăsat atins, îmbrăÅ£iÅŸat, ÅŸi care i-a îmbrăÅ£iÅŸat la rândul său pe oameni, i-a vindecat, i-a înviat... Icoana este aÅŸadar o mărturie, ea ne vorbeÅŸte înainte de toate, prin însăÅŸi existenÅ£a ei, despre dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu. De aceea este atât de important ca ÅŸi noi, cei de astăzi, să continuăm să cinstim sfintele icoane ÅŸi să le apărăm de cei care mai încearcă încă să le conteste".
În încheiere, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa a sfătuit toate parohiile ortodoxe ca pe viitor să organizeze împreună procesiuni cu icoanele în această Duminică de cinstire ÅŸi coliturghisire.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team