Duminica Ortodoxiei la Strasbourg, Slujbă arhierească ÅŸi hirotonie de diacon

publicat in Din viața parohiilor pe 18 Mai 2016, 06:21

Ca în fiecare an de Duminica Orto­doxiei, dispunând de cea mai încă­pătoare biserică din oraÅŸ, Comuni­tatea românească din Strasbourg se pregătea ÅŸi de data aceasta să primească în locaÅŸul său toate parohiile ortodoxe din Capitala Alsaci­ei pentru Sfânta Liturghie pe care acestea o săvârÅŸesc împreună. După cum se ÅŸtie, o ast­fel de întâlnire necesită un important efort de organizare prealabil cu osebire pentru co­ralele ÅŸi grupurile responsabile de bunul mers al cântării, nevoite să se armonizeze între ele ÅŸi preocupate să dea fiecare o mărturie cât mai autentică asupra tradiÅ£iei liturgice pe care o întruchipează. Dar ÅŸi pentru parohia gaz­dă: trebuie pregătit Sfântul Altar, sfintele vase liturgice, sfintele veÅŸminte etc., căci împreună-slujirea din Duminica Ortodoxiei iese prin amploarea ei cu mult din tiparul obiÅŸnuit al duminicilor de peste an. Nu poate fi apoi ne­glijată nici virtutea ospitalităÅ£ii, ÅŸtiut fiind că în comunităÅ£ile ortodoxe occidentale „o săr­bătoare nu-i deplină decât dacă este urmată de o agapă frăÅ£ească corespunzătoare”, care să permită participanÅ£ilor să prelungească co­muniunea liturgică-duhovnicească ÅŸi pe plan convivial, să lege sau să reia dialoguri, să-ÅŸi împărtăÅŸească trăirile, veÅŸtile, preocupările, frământările. Mâini harnice ÅŸi nevăzute se au­zeau, aÅŸadar, trebăluind activ sâmbătă în cursul după-amiezii, sub îndrumarea eficace a doamnei preotese, prin sălile ÅŸi bucătăriile anexe bisericii, încercând să anticipeze nu­mărul de participanÅ£i ÅŸi să amenajeze cât mai judicios spaÅ£iul disponibil pentru ca fiecare să se simtă, la noi, „în largul lui".

Pe acest fond de frenetică ÅŸi multiplă pre­gătire am primit pe la vremea vecerniei ves­tea că slujba de a doua zi nu va fi doar „panortodoxă", ci ÅŸi arhierească. Într-adevăr, invitat de mai multă vreme la Strasbourg – unde ÅŸtia că este oricând binevenit – ÎnaltpreasfinÅ£itul Mitropolit Iosif a izbutit să-ÅŸi modifice în ultima clipă programul pe care-l prevăzuse pentru întâia duminică din Postul Mare ÅŸi să vină la noi. Obiectiv vor­bind, presimÅ£eam că ÎnaltpreasfinÅ£a sa ne va cerceta mai devreme sau mai târziu, întrucât devenise iminentă deschiderea unei noi pa­rohii în oraÅŸul Sarreguemines din Mosela ve­cină, iar viitorul preot – teologul Răzvan Diaconu – pregătit întrutotul pentru hirotonie, fusese până nu demult enoriaÅŸ al parohiei noastre; ne aÅŸteptam deci ca hirotonia lui, cel puÅ£in cea întru diacon, să aibă loc la Strasbo­urg. Dar nimeni nu spera ca acest lucru să se întâmple chiar acum! Am fost, aÅŸadar, răsplătiÅ£i din plin atât prin bucuria de a-l reprimi în sâ­nul familiei româneÅŸti de la Strasbourg pe întâistătătorul Mitropoliei, cât ÅŸi prin aceea că i-am putut înconjura cu dragoste ÅŸi rugăciu­ne pe Răzvan ÅŸi pe soÅ£ia sa Mihaela – ÅŸi ea enoriaÅŸă activă ÅŸi iubită a parohiei – la acest eveniment crucial din viaÅ£a lor.

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a început, după orarul obiÅŸnuit, la ore­le 10.30. ÎnaltpreasfinÅ£itul a fost înconjurat de preoÅ£ii Ghiorghi Meckeshvili (parohia georgiană), Christos Filiotis (parohia grea­că), Daniel Escleine (parohia francofonă, patriarhia Moscovei), Evgheni Makouchkine (parohia slavofonă, patriarhia Mosco­vei), Gheroghi Gheorghiev (parohia bulga­ră), părintele arhidiacon Grigorie Burac de la Mitropolie ÅŸi, desigur, în numele parohi­ei gazdă, de semnatarul acestor rânduri.

La momentul rânduit, a fost chemat la Tai­na hirotoniei întru diacon teologul Răzvan Diaconu. Evenimentul a fost încărcat de o puternică emoÅ£ie nu numai pentru candi­dat ÅŸi familia lui, dar ÅŸi pentru credincioÅŸii prezenÅ£i, care-i cunoÅŸteau pe Răzvan ÅŸi pe Mihaela încă de la sosirea lor în Capitala Al­saciei, ca studenÅ£i, însoÅ£indu-i apoi pe tot parcursul devenirii lor. Fără a fi fost preveniÅ£i de ceea ce avea să se petreacă, s-au aflat în biserică ÅŸi câtiva dintre viitorii enoriaÅŸi ai parohiei de la Sarreguemines, ceea ce a con­ferit momentului un simbolism aparte.

La sfârÅŸitul slujbei, ÎnaltpreasfinÅ£itul Pă­rinte Mitropolit a vorbit credincioÅŸilor pre­zenÅ£i despre semnificaÅ£ia Duminicii Ortodo­xiei pentru creÅŸtinii de astăzi: „CreÅŸtinismul ortodox este un creÅŸtinism universal; ortodoxia credinÅ£ei, dacă nu este universală nu este ortodo­xă. Iată că s-au scurs 1173 de ani de când pri­ma duminică a Postului Mare a primit numele de Duminica Ortodoxiei, iar de atunci, în fieca­re an, creÅŸtinii serbează triumful cinstirii icoane­lor asupra rătăcirii iconoclaste. Lungimea aces­tei slujbe, cu hirotonie de diacon, nu ne permite să întârziem prea mult asupra istoriei iconoclas­mului. Trebuie însă spus că lupta împotriva icoa­nelor a început din două motive. În primul rând pentru faptul că mulÅ£i dintre creÅŸtinii de la înce­putul veacului al 8-lea – printre care ÅŸi împăra­tul Leon Isaurul – s-au lăsat influenÅ£aÅ£i de noua religie islamică apărută la graniÅ£ele Imperiului Bizantin, care, după cum ÅŸtim, este o religie „aniconică”; iar în al doilea rând pentru exagerări­le ÅŸi practicile uneori de-a dreptul bizare la care se dedau unii cinstitori ai icoanelor (rădeau, de exemplu, zugăveala de pe icoane ÅŸi puneau pigmentul în sfântul potir!). Dar noi, aÅŸa cum ne învaÅ£ă Sfântul Ioan Damaschin, nu con­templăm în icoană un Dumnezeu invizibil – ceea ce ar fi un non-sens – ci un Dumnezeu întrupat, care s-a făcut om ca noi, a trăit pe pământ, afost văzut, s-a lăsat atins, îmbrăÅ£iÅŸat, ÅŸi care i-a îmbrăÅ£iÅŸat la rândul său pe oameni, i-a vindecat, i-a înviat... Icoana este aÅŸadar o mărturie, ea ne vorbeÅŸte înainte de toate, prin însăÅŸi existenÅ£a ei, despre dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu. De aceea este atât de important ca ÅŸi noi, cei de astăzi, să continu­ăm să cinstim sfintele icoane ÅŸi să le apărăm de cei care mai încearcă încă să le conteste".

În încheiere, ÎnaltpreasfinÅ£ia Sa a sfă­tuit toate parohiile ortodoxe ca pe viitor să organizeze împreună procesiuni cu icoanele în această Duminică de cinsti­re ÅŸi coliturghisire.