Numele de Triod vine din termenul gre­cesc triodion (τριώδιον), compus din cuvin­tele tria (τρια), „trei”, şi odi (ώδή), „cânta­re”, şi însemnând „cântare în trei ode sau strofe”, ceea ce înseamnă trei cântări poe­tice ale „canonului” de la Utrenie, în loc de nouă cât se cântă peste an în timpul Octoihului. Dar, dacă strofele cântărilor sunt mai puţine, aceasta nu înseamnă că slujbele sunt mai scurte, dimpotrivă, une­ori sunt mult mai lungi. Poeţii Triodului sunt teologi care vorbesc despre misterul Învierii, meditând zilnic şi având ca sursă de inspiraţie textele biblice, de aceea în fi­ecare zi este citită câte o compoziţie poeti­că ce are o anume pedagogie spirituală şi o direcţie teologică.

Triodul începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se termină cu Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă. Din punct de ve­dere istoric, se cunoaşte o evoluţie a acestei perioade liturgice, care începe cu secolul al IV-lea, continuă cu secolul al Vl-lea, timp în care se lecturau psalmi şi se cântau tropare în zi de duminică¹, iar după această perioa­dă Sfântul Roman Melodul şi ucenicii săi au adăugat imnurile numite condace. Începând cu secolul al VlI-lea, Sfântul Andrei Criteanul (†740) îşi aduce o contribuţie importantă în compoziţia canonului poetic, care cunoaşte un mare avânt în timpul Sfântului Ioan Damaschinul (†753) şi se va definitiva în secolul al XIV-lea². Fiecare generaţie şi-a pus astfel amprenta la compunerea şi dezvolta­rea acestei cărţi liturgice.

Cel ce a alcătuit cele mai multe canoa­ne din această perioadă liturgică este Sfântul Teodor Studitul (759-826), un strălucit imnograf şi teolog ortodox, stareţul mănăsti­rii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Studion (Constantinopol).

Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă săptămânile pregătitoare pentru Postul cel Mare. Fiecare dintre aces­te săptămâni are o temă proprie, care se re­flectă în lecturile Evangheliilor, aşa cum au fost ele rânduite de Biserică. Timpul Triodului are patru duminici prepascale, care sunt: Duminica Vameşului şi Fariseului, care, fiind prima duminică a Triodului, marchează o săptămână de dezlegare la toate, când miercurea şi vinerea nu se posteşte. După aceasta urmează Duminica Fiului Risipitor, apoi Duminica Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Duminica Lăsatului sec de carne, şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită şi Duminica iertării sau Duminica Lăsatului sec de brânză.

Patriarhul Calist, în sinaxarul său, afir­mă că Triodul începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului pentru că smere­niaeste cea dintâi dintre virtuţi, este reme­diul celei dintâi patimi, mândria³, prin care a căzut Lucifer din slava sa, iar Adam a căl­cat porunca lui Dumnezeu (Fac. 3, 17).

Cântările Triodului au fost compuse după dispariţia catehumenatului, perioada de pregătire catehetică şi pedagogică a ce­lor ce voiau să primească Taina Botezului, şi pune accentul asupra pocăinţei. Triodul este considerat o pedagogie a mântuirii, fi­indcă vorbim de o gradualitate de înţelegere şi de trăire a Postului Mare. De asemenea, o temă centrală a Triodului este pocăinţa (metanoia),şi în nici o carte liturgică nu găsim atât de mult accentuată tema pocă­inţei aşa cum o găsim aici. De ce? Pentru că pocăinţa este considerată indispensabi­lă mântuirii, ea naşte toate celelalte virtuţi. Dacă porţile Raiului ne-au fost închise de Adam prin neascultare, pocăinţa este vir­tutea care ne deschide „uşile milostivirii că­tre mântuire”⁴. Sfântul Simeon, vorbind despre pocăinţă, spune: „Este posibil tutu­ror, nu numai monahilor, ci şi laicilor: fe­meilor, copiilor, servitorilor, să implore mila lui Dumnezeu şi să plângă pentru pă­cate ca să dobândească harul Duhului Sfânt şi să devină prietenii lui Dumnezeu”⁵.

Este o perioadă specială de pregătire sufletească şi trupească, cu cântări specia­le şi rugăciuni de o mare frumuseţe, care se axează mai ales asupra Botezului şi Pocăinţei. Cântările din această perioadă ne ajută să înţelegem adevăratul sens al Postului Mare. Datorită neînţelegerii sensului s-a ajuns la un formalism şi o obligaţie a postului. Temele din prima duminică a Triodului, mândria şi lauda de sine a fariseului şi sme­renia vameşului, sunt preluate permanent în cântările acestei perioade.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că este un singur botez, iar perioada Triodului era timpul în care catehumenii se pregăteau să moară omului celui vechi, prin Taina Sfântului Botez, pentru a se naşte în Hristos. Botezul în masă al adulţilor a încetat, totuşi Biserica ne arată anual în acest timp al Triodului că trebuie să ne pregătim pentru înţelegerea mai profundă a Botezului, acesta fiind o experi­enţă continuă de transfigurare şi asemănare cu Hristos Cel înviat, în vederea restaurării chipului lui Dumnezeu în om.

După trecerea perioadei de catehumenat, botezurile adulţilor au devenit din ce în ce mai rare, de aceea era necesară rememorarea faptului că adevăratul creştin este cel ce realizează în mod conştient înnoirea Botezului. Actuala Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti păstrează multe elemente specifice Tainei Sfântului Botez, cum ar fi: anumite lecturi biblice, iar în locul Trisaghionului (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte) se cântă „Câţi în Hristos v-aţi bo­tezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Aşa cum ne spune Sfântul Grigorie de Nisa, din cauza invidiei şi a geloziei, diavolul ne întinde curse⁶ (diabolus nobis vehementius insidiatur)şi începe o adevărată luptă a omului împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Am amin­tit că odată cu trecerea timpului catehumenatul a dispărut, însă această perioadă a lăsat locul unor aspecte liturgice şi teologice foarte dense, care prin pocăinţă îi introduc pe credincioşi în atmosfera duhovnicească a morţii şi Învierii Mântuitorului Hristos.

Viaţa creştinului poate fi definită ca un exerciţiu, un spaţiu de lucru, un „Paşte continuu”⁷, o trecere permanentă de la moarte la viaţă, în care credinciosul se străduieşte să lucreze cu Dumnezeu în folosul propriei mântuiri. Cele patruzeci de zile de post înseamnă o pe­rioadă de luptă duhovnicească împotriva ispitelor, împotriva patimilor, pentru a ne în­tări duhovniceşte.

Slujbele Triodului pot fi numite o cateheză liturgică,fiindcă cei care urmăresc textele liturgice pot observa o adevărată comoară de învăţături prin care suntem pregătiţi pen­tru cele ale lui Dumnezeu, o asceză personală, o curăţire interioarăprin care creştinii ce respectă regulile postului, regimul alimentar, dar şi cel al cuvântului, chiar dacă trăiesc în viaţă de familie, pot să experimenteze viaţa în Hristos. Triodul este o mărturie istorică de mare valoare, o expresie a tradiţiei liturgice, un tezaur imnografic, dar şi expresia spi­ritualităţii liturgice ortodoxe.

Note: