Triodul este una dintre cele trei perioade ale anului liturgic, care mai este numită şi perioada prepascală, fiind şi numele unei cărţi liturgice ortodoxe folosită pentru cele unsprezece săptămâni care preced Sfintele Paşti.
Numele de Triod vine din termenul grecesc triodion (τριώδιον), compus din cuvintele tria (τρια), „trei”, şi odi (ώδή), „cântare”, şi însemnând „cântare în trei ode sau strofe”, ceea ce înseamnă trei cântări poetice ale „canonului” de la Utrenie, în loc de nouă cât se cântă peste an în timpul Octoihului. Dar, dacă strofele cântărilor sunt mai puţine, aceasta nu înseamnă că slujbele sunt mai scurte, dimpotrivă, uneori sunt mult mai lungi. Poeţii Triodului sunt teologi care vorbesc despre misterul Învierii, meditând zilnic şi având ca sursă de inspiraţie textele biblice, de aceea în fiecare zi este citită câte o compoziţie poetică ce are o anume pedagogie spirituală şi o direcţie teologică.
Triodul începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se termină cu Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă. Din punct de vedere istoric, se cunoaşte o evoluţie a acestei perioade liturgice, care începe cu secolul al IV-lea, continuă cu secolul al Vl-lea, timp în care se lecturau psalmi şi se cântau tropare în zi de duminică1, iar după această perioadă Sfântul Roman Melodul şi ucenicii săi au adăugat imnurile numite condace. Începând cu secolul al VlI-lea, Sfântul Andrei Criteanul (†740) îşi aduce o contribuţie importantă în compoziţia canonului poetic, care cunoaşte un mare avânt în timpul Sfântului Ioan Damaschinul (†753) şi se va definitiva în secolul al XIV-lea2. Fiecare generaţie şi-a pus astfel amprenta la compunerea şi dezvoltarea acestei cărţi liturgice.
Cel ce a alcătuit cele mai multe canoane din această perioadă liturgică este Sfântul Teodor Studitul (759-826), un strălucit imnograf şi teolog ortodox, stareţul mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Studion (Constantinopol).
Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă săptămânile pregătitoare pentru Postul cel Mare. Fiecare dintre aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile Evangheliilor, aşa cum au fost ele rânduite de Biserică. Timpul Triodului are patru duminici prepascale, care sunt: Duminica Vameşului şi Fariseului, care, fiind prima duminică a Triodului, marchează o săptămână de dezlegare la toate, când miercurea şi vinerea nu se posteşte. După aceasta urmează Duminica Fiului Risipitor, apoi Duminica Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Duminica Lăsatului sec de carne, şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită şi Duminica iertării sau Duminica Lăsatului sec de brânză.
Patriarhul Calist, în sinaxarul său, afirmă că Triodul începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului pentru că smereniaeste cea dintâi dintre virtuţi, este remediul celei dintâi patimi, mândria3, prin care a căzut Lucifer din slava sa, iar Adam a călcat porunca lui Dumnezeu (Fac. 3, 17).
Cântările Triodului au fost compuse după dispariţia catehumenatului, perioada de pregătire catehetică şi pedagogică a celor ce voiau să primească Taina Botezului, şi pune accentul asupra pocăinţei. Triodul este considerat o pedagogie a mântuirii, fiindcă vorbim de o gradualitate de înţelegere şi de trăire a Postului Mare. De asemenea, o temă centrală a Triodului este pocăinţa (metanoia),şi în nici o carte liturgică nu găsim atât de mult accentuată tema pocăinţei aşa cum o găsim aici. De ce? Pentru că pocăinţa este considerată indispensabilă mântuirii, ea naşte toate celelalte virtuţi. Dacă porţile Raiului ne-au fost închise de Adam prin neascultare, pocăinţa este virtutea care ne deschide „uşile milostivirii către mântuire”4. Sfântul Simeon, vorbind despre pocăinţă, spune: „Este posibil tuturor, nu numai monahilor, ci şi laicilor: femeilor, copiilor, servitorilor, să implore mila lui Dumnezeu şi să plângă pentru păcate ca să dobândească harul Duhului Sfânt şi să devină prietenii lui Dumnezeu”5.
Este o perioadă specială de pregătire sufletească şi trupească, cu cântări speciale şi rugăciuni de o mare frumuseţe, care se axează mai ales asupra Botezului şi Pocăinţei. Cântările din această perioadă ne ajută să înţelegem adevăratul sens al Postului Mare. Datorită neînţelegerii sensului s-a ajuns la un formalism şi o obligaţie a postului. Temele din prima duminică a Triodului, mândria şi lauda de sine a fariseului şi smerenia vameşului, sunt preluate permanent în cântările acestei perioade.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că este un singur botez, iar perioada Triodului era timpul în care catehumenii se pregăteau să moară omului celui vechi, prin Taina Sfântului Botez, pentru a se naşte în Hristos. Botezul în masă al adulţilor a încetat, totuşi Biserica ne arată anual în acest timp al Triodului că trebuie să ne pregătim pentru înţelegerea mai profundă a Botezului, acesta fiind o experienţă continuă de transfigurare şi asemănare cu Hristos Cel înviat, în vederea restaurării chipului lui Dumnezeu în om.
După trecerea perioadei de catehumenat, botezurile adulţilor au devenit din ce în ce mai rare, de aceea era necesară rememorarea faptului că adevăratul creştin este cel ce realizează în mod conştient înnoirea Botezului. Actuala Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti păstrează multe elemente specifice Tainei Sfântului Botez, cum ar fi: anumite lecturi biblice, iar în locul Trisaghionului (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte) se cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Aşa cum ne spune Sfântul Grigorie de Nisa, din cauza invidiei şi a geloziei, diavolul ne întinde curse6 (diabolus nobis vehementius insidiatur)şi începe o adevărată luptă a omului împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Am amintit că odată cu trecerea timpului catehumenatul a dispărut, însă această perioadă a lăsat locul unor aspecte liturgice şi teologice foarte dense, care prin pocăinţă îi introduc pe credincioşi în atmosfera duhovnicească a morţii şi Învierii Mântuitorului Hristos.
Viaţa creştinului poate fi definită ca un exerciţiu, un spaţiu de lucru, un „Paşte continuu”7, o trecere permanentă de la moarte la viaţă, în care credinciosul se străduieşte să lucreze cu Dumnezeu în folosul propriei mântuiri. Cele patruzeci de zile de post înseamnă o perioadă de luptă duhovnicească împotriva ispitelor, împotriva patimilor, pentru a ne întări duhovniceşte.
Slujbele Triodului pot fi numite o cateheză liturgică,fiindcă cei care urmăresc textele liturgice pot observa o adevărată comoară de învăţături prin care suntem pregătiţi pentru cele ale lui Dumnezeu, o asceză personală, o curăţire interioarăprin care creştinii ce respectă regulile postului, regimul alimentar, dar şi cel al cuvântului, chiar dacă trăiesc în viaţă de familie, pot să experimenteze viaţa în Hristos. Triodul este o mărturie istorică de mare valoare, o expresie a tradiţiei liturgice, un tezaur imnografic, dar şi expresia spiritualităţii liturgice ortodoxe.
Note:

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team