A.I.: La noi întâlnim chiar un simptom al ruperii părinÅ£ilor de trecutul lor, ÅŸi anu­me faptul că unii nu mai vorbesc cu copiii lor în limba română.

V.G.:Eu cred că aceasta e o problemă din mai multe puncte de vedere: în pri­mul rând, orice copil trebuie să aibă o lim­bă maternă. Limba pe care eu i-o pot trans­mite cel mai bine este limba română, pentru că eu gândesc în română. Nimeni n-o să-i poată învăÅ£a mai bine decât mine româna. N-o să-i pot învăÅ£a cel mai bine franceza sau engleza...

A.I.: Limbajul iubirii e transmis cel mai bine de mamă în limba în care a fost ea în­săÅŸi legănată...

V.G.:SimÅ£i lucrul acesta. Nativul sim­te cuvântul, ÅŸi-Å£i atrage cuvântul care tre­buie din mintea ta, pentru că îl are în el.

Se spune că în ultimul an, sau în ulti­mii doi ani de viaÅ£ă, Cioran a înnebunit puÅ£in, adică a făcut Alzheimer ÅŸi a uitat limba franceză. El a fost unul dintre cei mai mari stiliÅŸti ai limbii franceze din se­colul al douăzecilea. De ce a uitat limba franceză? Pentru că orice limbă străină este învăÅ£ată pe baza matricială a limbii materne. Deci poÅ£i să uiÅ£i tot, dar nu aceasta – vorba cuiva care trăia în străi­nătate – când mi s-a întâmplat ceva am început să strig: mamă! Deci n-a strigat în limba Å£ării respective, ci a strigat în limba lui. Pe de altă parte, noi, ca români, nu întâmplător ne-am născut într-un spa­Å£iu (care e un spaÅ£iu cultural), ÅŸi mai ales aparÅ£inem de un neam. Noi ne realizăm foarte bine în condiÅ£iile neamului nos­tru, care au un anumit specific. Românul are o fire a lui. Omul născut într-o fami­lie de români se dezvoltă cel mai bine, mi se pare mie, în graniÅ£ele firii româ­neÅŸti. Åži ca să dezvolÅ£i firea românească, trebuie în primul rând să cunoÅŸti limba românească. Nu există nimic care să de­finească mai bine un popor decât limba. Dacă l-ai învăÅ£at limba, deja pe copilul respectiv l-ai făcut român. Dacă l-ai în­văÅ£at altă limbă, n-o să-l faci nici francez, nici englez, nici chinez, el va rămâne un român cu o anumită problemă. Cred că românul va ajunge la mari performanÅ£e ca român. Åži într-o lume a francezilor, ÅŸi într-o lume a englezilor va avea ce spu­ne, pentru că el e o persoană, până nu ne cheamă lumea aceasta la a ne omogeni­za ÅŸi depersonaliza – ÅŸi a mă personaliza este cu atât mai frumos, dacă sunt român în FranÅ£a, sau în Anglia, sau în Germania. Dar rămân român, ÅŸi am o demnitate de român. Să ne gândim că ÅŸi astăzi româ­nii au cei mai mulÅ£i inventatori din lume. După ce ÅŸcoala românească a fost dărâ­mată, aproape. Dar dacă te uiÅ£i în seco­lul douăzeci, la inventică, ÅŸi nu numai, ÅŸi în ÅŸtiinÅ£ă, avem oameni care au făcut ceva, care au gândit ceva. La fel, în biserică. Până la urmă, identitatea Å£i-o găseÅŸti într-un context personal. Ortodoxia este universală, dar eu vin ca persoană în această relaÅ£ie cu lumea, nu vin ca indi­vid lipsit de personalitate, ci ca persoa­nă. TendinÅ£a românului, dintr-un com­plex de inferioritate pe care, iertaÅ£i-mă, comunismul l-a sădit în poporul român, ÅŸi l-a dezvoltat cultura post-decembristă, cultura manelistă, este de a se lepăda foarte uÅŸor de identitatea lui. Dar el nu câÅŸtigă altă identitate, ÅŸi ajunge un fel de struÅ£o-cămilă, nici român, nici chinez. Åži nu se poate realiza uÅŸor, ÅŸi are complexe, are frustrări, are tensiuni. UitaÅ£i-vă la greci – grecul rămâne grec oriunde s-ar duce. Am cunoscut o grecoaică care a stat în Australia 60 de ani ÅŸi nu ÅŸtia limba en­gleză. Åži cum vă descurcaÅ£i, doamnă? Când e ceva, chem un instalator grec. Au comunităÅ£i greceÅŸti foarte puternice. Dar grecii, când se duc într-o Å£ară străină, cum zicea bătrânul Dionisie, primul lucru pe care-l fac este o mai întâi o biserică, apoi o ÅŸcoală, ÅŸi apoi taverna. Åži taverna este centrul de socializare. Taverna la ei nu e locul în care se bea. Grecii beau foarte puÅ£in, ei beau o cafea, apă, dar stau ÅŸi vor­besc. Åži este locul în care reflectează, au schimburi, socializează. Åži aÅŸa au rezis­tat ei. Deci eu cred că acesta este mode­lul pe care trebuie să-l urmăm ÅŸi noi.

Interviu realizat de Andreea Ionescu