Aniversarea a avut loc în data de 19 ianuarie şi s-a bucurat de prezen­ţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif şi a câtorva preoţi şi diaconi români care au dorit să ne fie alături. Evenimentul s-a suprapus cu Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilorla care au parti­cipat şi gazdele noastre de la St Dunstan’s in the West. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a ţinut şi o prelegere având ca temă „Sfinţii din primul mileniu creş­tin – o moştenire comună pentru Răsărit şi Apus”¹.

În general, „vârstele” parohiilor noastre se împletesc pe calapodul ce­lor 25 de ani de exod românesc în ţă­rile de adopţie din Occident. Ce anu­me poţi consemna în legătură cu cei 50 de ani de prezenţă românească în Londra? Multe. Au fost ani de sluji­re discretă, smerită, de multe ori – până în timpurile mai recente – cu doar câţiva oameni în biserică. Dar să lăsăm istoria să-şi depene amintirile ei...

Parohia „Sfântul Gheorghe” din Londra este prima parohie apărută pe har­ta emigraţiei româneşti din Marea Britanie, având ca autor moral pe vrednicul de po­menire Patriarh Justinian Marina, care prin anii ’60 a acordat o atenţie deosebi­tă păstoririi românilor aflaţi vremelnic pe alte meridiane ale lumii.

Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în biserica St Dunstan-in-the-West în ziua de Crăciun a anului 1964 de către părin­tele profesor Vintilă Popescu, originar din Imoasa Mehedinţiului, fondatorul şi primul paroh al comunităţii româneşti. La acea primă Liturghie au participat doar cinci persoane: părintele Vintilă, un cân­tăreţ la strană şi trei credincioşi! Părintele Vintilă a păstorit la Londra din decembrie 1964 până în 1969, când a revenit în ţară, unde s-a mutat la Domnul la 1 august 1971. Între 1967 şi 1969 părintele Vintilă a publicat buletinul parohial Altarul.

Al doilea paroh al acestei comunităţi a fost părintele Lucian Gafton, fiul preo­tului Ioan Gafton (care, rămas văduv după ce soţia sa pleacă la Domnul în 1933, de­vine episcop al Râmnicului şi Argeşului, unde păstoreşte timp de 40 de ani cu nu­mele de călugărie Iosif). Părintele Lucian a slujit parohia din 1969 până în 1976, când s-a întors în ţară ca lector la Institutul Teologic din Bucureşti, unde funcţiona­se înainte de venirea în Anglia. Revine apoi în Anglia unde lucrează un timp la BBC. Începând cu anul 1982, îl găsim pes­te ocean, în America, în OCA (Orthodox Church of America), unde în anul 1984 înfiinţează parohia „Sfântul Duh”. Se mută la Domnul în anul 1996. Este cel care a pus bazele Fundaţiei (Trustului) acestei parohii, înregistrată la Charity Commission în anul 1975.

Al treilea paroh al acestei comunităţi a fost părintele Constantin Alecse, care a păstorit-o între anii 1976 şi 1980. A continuat activitatea pastorală şi misio­nară a înaintaşilor săi, fiind numit toto­dată şi Capelan Onorific al Episcopului Londrei de Sud (Southwark). A schim­bat colegiul redacţional al publicaţiei pa­rohiale Altarul,pentru faptul că i s-a cen­zurat publicarea în paginile ei a Doinei lui Eminescu, în viziunea redacţiei acest lucru neînscriindu-se pe „linia” trasată de la Bucureşti. Şi-a atras astfel antipatii în cadrul regimului din România, motiv pentru care s-a văzut nevoit să părăseas­că Londra şi să plece în America, unde – aşa cum scria în biografia recent publi­cată – „mâna lungă a proletarului din România nu-l putea ajunge!”. Peste ocean, a slujit comunitatea românească din Minnesota, iar mai apoi, până în prezent, pe cea din Los Angeles.

În 1980, interimatul de câteva luni a fost asigurat de către părintele Alexandru Morar, actualmente profesor de IBOR şi Paleografie în cadrul Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca.

Părintele Silviu-Petre Pufulete este cel de-al patrulea preot paroh al acestei comunităţi şi, de departe, cel mai longe­viv în slujirea de aici. A văzut în timpul păstoririi sale de peste 34 de ani cum a evoluat, din punct de vedere numeric, comunitatea românească din metropola londoneză: de la câteva zeci de persoane la câteva sute, mii, şi zeci de mii în timpu­rile mai recente. A fost martorul multor schimbări în ceea ce priveşte profilul emi­graţiei româneşti din Londra: de la disi­denţi şi oameni cu o pregătire profesiona­lă de excepţie, până la oameni simpli care au luat calea exilului după evenimentele din 1989, în speranţa găsirii unei patrii adoptive care să le ofere un trai mai bun.

Acestea sunt cele pe care toţi aceşti ani de slujire le consemnează pe răbojul isto­riei emigraţiei româneşti din Insulele Britanice. Un semicentenar pe care îl în­chidem cu respect pentru truditori şi des­chidem un altul. Suntem conştienţi însă că va trebui să facem faţă acum altor pro­vocări, în bună parte legate de noua con­figuraţie numerică a emigraţiei româneşti care, potrivit statisticilor, a crescut în tim­purile mai recente la peste 40.000.

Aşa se face că în duminici şi sărbători nu mai avem loc în biserică, deşi între timp au mai fost înfiinţate încă cinci parohii româneşti în zona metropolitană a Londrei şi multe altele în afa­ra ei. Accesul limitat la biserică (doar vineri seara, sâmbătă după-amiază, duminica şi de sărbători), precum şi numărul mare de credincioşi, ne pun acum în dificultate.