Invitatul de onoare din anul acesta a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc de la Fa­cultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. La evenimentul deschiderii ofi­ciale au participat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Italiei, Preasfinţitul Pă­rinte Episcop Timotei al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei şi Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. Invitatul de onoare din seara des­chiderii a fost Excelenţa Sa, Domnul Vasile Popovici, Ambasadorul României în Portugalia, care a salutat toţi tinerii prezenţi la acest eveniment.

Ziua de sâmbătă a început cu rugăciunea de dimineaţă, urmată de conferinţa „Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii în biserica primară”, susţinută de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc. Preacucernicia sa a subliniat cadrele biblice, istorice şi dog­matice ale celor două Sfinte Taine, accen­tuând importanţa lor în demersul duhov­nicesc al oricărui creştin care vrea să îşi adâncească părtăşia cu Domnul Iubirii. Prelegerea sa a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri din partea celor pre­zenţi, care s-au arătat interesaţi de lămuri­rea mai multor aspecte practice legate de cele două Sfinte Taine. Atmosfera creată de tema susţinută de Pr. Prof. Vasile Mihoc a fost între­gită de o a doua conferinţă, „Tainele lui Dumnezeu ascunse în creaţia Sa – ce ne spun ştiinţa modernă şi Sfânta Scriptură”, susţinută de Părintele Vicar al Episcopiei Italiei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie.

Programul congresului a continuat cu o sesiune de ateliere tematice, în număr de şase, care au fost coordonate de preoţi veniţi de pe cuprinsul întregii Mitropolii. Temele dezbătu­te au fost: Arhim. Atanasie, Roma – „Teologia şi ştiinţa”; Pr. Petru David, Bilbao – „Sfânta Împăr­tăşanie în viaţa credincioşilor”; Pr. Cristian Istrate, Lagos – „Secularizarea şi sexualitatea”; Pr. Pro­topop Florin Ciurean, Santarem – „Spovedania, calea întoarcerii către Dumnezeu”; Pr. Aurel Nae, Zaragoza – „Cum să transmitem credinţa copiilor noştri?”; Protos. Siluan, Episcopia Madridului – „Drogurile digitale în viaţa tinerilor”.

Concluziile acestor ateliere au fost apoi prezentate în faţa tuturor participanţilor de către raportorii grupurilor, concluzii pe care doritorii le pot găsi pe site-ul Nepsis. Întâlnirea a continuat cu un program artistic susţinut de tineri din întreaga Mitropolie, care a cuprins momente de poezie, cântece tradiţionale ro­mâneşti şi portugheze, momente instrumen­tale şi multe altele, toate contribuind la crea­rea unei atmosfere de bucurie şi frăţietate. După momentele artistice, programul a con­tinuat cu câteva activităţi sportive, care au dat posibilitatea participanţilor să îşi pună în va­loare abilităţile sportive. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară.

Ziua de duminică, 28 septembrie, a înce­put cu Sfânta Liturghie Arhierească, la care au participat patru ierarhi: Preasfinţitul Siluan al Italiei, Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi Por­tugaliei, Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Europei Occidentale, Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Arhiereu-Vicar al Spaniei şi Portugaliei. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Siluan, iar la sfâr­şitul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Timotei a citit participanţilor cuvântul Înaltpreasfinţi- tului Iosif, după care a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eve­niment, precum şi tuturor celor care au par­ticipat, în număr de 250.

După servirea mesei de prânz, tinerii, îm­preună cu preoţii şi ierarhii, s-au adunat din nou în sala de conferinţe a Seminarului, unde participanţii au fost invitaţi să-și împărtășească gândurile, trăirile și experienţele din timpul celor trei zile. Tot cu această ocazie s-a stabilit și următoarea locaţie a Congresului Mitropolitan Nepsis 2015, aceasta fiind Dublin, Irlanda. Nădăjduim că la fiecare astfel de întâlnire tine­rii Mitropoliei noastre, si nu numai, vor trăi și vor înţelege tot mai mult necesitatea comuni­unii în Domnul, care nu este altceva decât o pregustare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Hristos cel pururea „tânăr”, într-o lume în care ne este din ce în ce mai greu sau ne simţim jenaţi în a-I pronunţa numele, S-a descoperit acestor tineri în asa fel încât nu doar frumuseţea cuvintelor auzite să le rămână undeva, ca o amin­tire, ci, mai mult decât atât, El S-a coborât până în adâncurile inimii. Vă veţi gândi probabil acum că nu vrem decât să vă împachetăm frumos po­vestea, ca să „sune bine”. Nu, dragilor, nu vrem să facem marketing, vrem doar să împărtășim atât cât cuvintele noastre sărmane pot cuprin­de, o parte din tot ceea ce s-a născut sau a renăs­cut în noi prin această întâlnire, ce de acum va duce la alte și alte întâlniri... în rugăciune.

Sunt oameni frumoși în adevăratul sens al acestui cuvânt, ce s-au cuibărit atât de adânc în noi încât doar zăbovind puţin în minte asupra lor începem să zâmbim de dor și drag... Şi cum să nu facem aceasta, când din același Potir ne-am împărtășit, când în același gând ne-am îmbrăţișat... noi, cei atât de răspândiţi în lu­mea aceasta, dar care am aflat că putem ști unii de alţii prin întâlniri ca aceea de la Nepsis, ajungând ca în acest fel să ţinem legătura pri­eteniei noastre vii și roditoare spre cele de fo­los nouă și celorlalţi. Oamenii nu au fost fă­cuţi pentru a trăi singuri și nici nu putem acest lucru; cu toţii avem nevoie de cineva care să ne scoată din izolare. Să ne atingă pleoapa ce ascunde în colţ o picătură de apă ce dansează nepăsătoare în pragul gol al inimii noastre, să ne sărute fruntea, lăsându-ne ca însemn iubi­rea sa nemuritoare. Sunt cuvinte nerostite acestea, sunt taine ce ne înfioară, ne cutremu­ră, ne fericesc și iar înapoi, până când ne vom absorbi în timp, în Taina care ţine și ne ţine pe toţi și toate în botezul cu esenţa Iubirii.

De multe ori se aude spunându-se într-un cerc de tineri: „fii tu însuţi”. A fi tu însuţi nu în­seamnă a purta măști ascunse după o așa-zisă „non-conformitate”. A fi tu însuţi înseamnă a fi natural, a nu deranja; a fi conștient de ceea ce eşti și de ceea ce poţi. Atunci cu siguranţă că vei fi o „senzaţie”, dar fericirea va fi că tu nici măcar nu vei ști acest lucru. Prin faptul că dorim să-i cunoaștem pe ceilalţi, de fapt dorim să ne cunoaștem pe noi înșine, așa cum proverbul o spu­ne. Iar calea acestei cunoașteri rămâne tot iubi­rea. Ajungi să-l cunoști pe celălalt, pe tine și de fapt... să nu cunoști nimic. Nimic din ce ai pu­tea atinge cu o înţelegere raţională sau psiholo­gică, dar mult mai mult printr-o atingere în mis­terul nebun și tandru al iubirii acesteia ce ne face tăcuţi și netăcuţi, prezenţi și în absenţă, intenși... iar totul celuilalt va deveni și al tău. Vom iubi în mod special, dar vom iubi şi universal, creaţia în­treagă transformându-se în acelaşi tablou în care suntem şi noi pictaţi din culorile zu­grăvite de către Cel ce ştie toa­te nuanţele fiecăruia.

Şi vom fi toate motivele celuilalt, o existenţă contopi­tă într-un prezent ce va face amintirea fără toam­nă, o tinereţe ce va renaşte mereu ca un răsad din pământul auriu al morţii şi învierii. Vom trăi în veacul celuilalt, fără veac de singurătate, şi vom sacrifica totul cu un curaj pe care doar iubirea ni-l poate sufla în urechea bătută de şoaptele amare ale celor ce nu o înţeleg.

Apoi, o vom recunoaşte în profunzime... în acea profunzime a relaţiilor noastre, fiecăru­ia bătându-ne inima şi privirea în aceeaşi direc­ţie. Nu o vom ascunde atunci, căci nu ne va lăsa ea. Ne va atenţiona mereu că faptele noastre sunt legate de ea şi că începând cu lucrurile mici le vom realiza pe cele mari, că ne merită toată atenţia, nefiindu-ne teamă să o proiectăm în fi­ecare revărsare a clipelor noastre.

Iubirea ne învie, ne educă în a-i iubi cu în­ţelepciune pe copiii noştri şi a le cunoaşte jo­cul cel mai potrivit ce trebuie să-l zâmbim; ne descoperă talentul pentru a-i face pe tineri să ne arate şi să-şi arate ce pot cu adevărat să schimbe în bine; ne smereşte până a-i iubi şi pe cei mai desfrânaţi cu aceeaşi iertare pe care ne-a demonstrat-o Hristos. Cu toţii mai păs­trăm în noi un copil căruia nu-i răspunde ni­meni la întrebări; un adolescent doritor să cu­cerească toată frumuseţea lumii, făcând şi anumite greşeli în căutarea sa, dar să nu uităm: Hristos stă mereu lângă noi şi ne mân­gâie şi îngrijeşte ca un tată... Căutaţi-L doar... şi-L veţi afla!