Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu

Te afli aici:
Apostolia - Publicatie de informare crestin ortodoxa
Universitatea de vară

Stire
Imagini

Adaugat la: 13 Octombrie 2014 Ora: 15:14

A sasea ediÅ£ie a UniversităÅ£ii de vară Sainte Croix 2014

de Andreea Ionescu

În perioada 28-31 august a avut loc la Centrul Sainte-Croix a ÅŸasea ediÅ£ie a UniversităÅ£ii de vară a MOREOM, găzduită, ca în fiecare an, de către părintele Philippe ÅŸi Elianthe Dautais. Organizarea a fost asigurată de Nell ÅŸi Jack Muh, ajutaÅ£i de un grup de voluntari entuziaÅŸti cărora le mulÅ£umim. MulÅ£i dintre participanÅ£i au Å£inut să dea mărturie despre prezenÅ£a harului care s-a făcut simÅ£it peste locuri ÅŸi peste oameni. Ceea ce urmează nu este o simplă relatare privind desfăÅŸurarea UniversităÅ£ii, ci un buchet de astfel de mărturii, personale ÅŸi subiective, despre felul în care a fost trăită experienÅ£a acestei întâlniri.

A sasea ediÅ£ie a UniversităÅ£ii de vară Sainte Croix 2014

Pe aceeasi tema

Lucrările Universității de Vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

Despre Misiune. Sainte Croix, 2021

Universitatea de vară august 2018

SFÂRÅžIT DE VARÄ‚, SAINTE-CROIX

De ÅŸase ani încoace, întâlnirea de la Sainte-Croix încălzeÅŸte sfârÅŸitul fiecărei veri, aÅŸezând firul grijilor noastre pe făgaÅŸul unui nou început de an ortodox. Adunarea aceasta fiind obÅŸtească, sau frăÅ£ească, sau „familială”, cum o numesc gazdele, fiecare are ÅŸansa să se facă tuturor toate, după chipul Apostolului. Se caută un sfat, o consolare sau o părtăÅŸie de gânduri cu celălalt? E nevoie urgentă de doctor, de psiholog, de muzician, de povestitor? „Aptitudinile, talentele, capacităÅ£ile", cum le-a numit Maica Siluana la conferinÅ£a de vineri, sunt multe, felurite ÅŸi împărÅ£ite boiereÅŸte. Pentru sfaturi foarte duhovniceÅŸti, ce-i drept, e un pic de coadă, dar, întru răbdarea ÅŸi râvna lui, nimeni nu rămâne nemângâiat...

În scurgerea fiecărei zile, clopotul bisericii circumscrie, între Liturghie ÅŸi Vecernie, ritmul viu al unei vieÅ£i de obÅŸte. Un alt clopot împarte, bătrân ÅŸi răguÅŸit, restul timpului după buna rânduială a unei „universităÅ£i", hotărnicind cu aÅŸezarea lui ceasurile împreună-participării. Repetarea zilnică a aceluiaÅŸi ritual lasă, inevitabil, imprimate pe retină sau impregnate pe hârtia minÅ£ii imagini ÅŸi impresii pe care mă bucur de fiecare dată să le pot resuscita ÅŸi adânci. Bunăoară, după prânz, în lumina tihnită a amiezii, regăsesc, ca-ntr-un decor impresionist (în care transpare darul unei mâini de Sus), nesfârÅŸita preumblare în pâlcuri ÅŸi grupuri pe alei, peste peluze, pe sub smochini. Apoi, în vreme ce toÅ£i se retrag agale spre sala de conferinÅ£e, frământarea de culori a ierbii care păstrează o clipă urma paÅŸilor ÅŸi umbra întunecată a sutanelor.

Afară, toate rămân în aÅŸteptare, la locul lor, într-o binecuvântată ÅŸi neclintită statornicie: sora Noelle printre cărÅ£i, Anne-Cecile la biroul de primire, copiii absorbiÅ£i în sala de iconografie sau pierduÅ£i prin tufiÅŸuri luxuriante; în faÅ£a bucătăriei, cu fruntea aplecată peste fructe ÅŸi legume, amintind de pânzele cu Å£esători sau cu urzitoare de dantele, Evelyne, Martine, Christine, Alain ÅŸi alÅ£ii îÅŸi urzesc dantelele de tarte, plăcinte ÅŸi compoturi. Smochinii abia despuiaÅ£i surâd în urmă cu-nÅ£elegere, întinzându-ÅŸi crengile ca să-ÅŸi coacă în soare roade noi. Întregul microcosm se reculege în aerul de blândă nemiÅŸcare. Totul e dar ÅŸi dăruire.

Mai lungesc pasul, mai zăbovesc – mă-ndur cu greu să-mi las tabloul regăsit ÅŸi tăcerea – de ce-aÅŸ lăsa-o? Înăuntru se discută despre viaÅ£a parohiilor noastre. Citesc programul ÅŸi-mi pare atât de simplu: viaÅ£a liturgică, diversitatea, primirea străinilor, slujirea în biserică, locul frumosului, locul nostru, locul copiilor... Îmi imaginez căscând o lungă, nesfârÅŸită depănare de experienÅ£e ÅŸi zâmbesc zărind printre titluri: „Chivernisirea timpului”; mă miÅŸc cu nerăbdare, mă plimb între ateliere, mă opresc la cel al Danielei, care mă învaÅ£ă practic cum să nu pierd timpul (ÅŸi cum să-l câÅŸtig !) – mă-ntreb la ce bun, ba chiar îmi zic: „ce pierdere de vreme!”, ÅŸi, cu gândul la pacea de afară, mă grăbesc să-mi oftez formula Micului PrinÅ£: „eu, dacă aÅŸ avea cincizeci ÅŸi trei de minute de cheltuit, aÅŸ merge-ncetiÅŸor spre o fântână”.

În capul meu, clar, nu e rai. Nu în nepăsare ÅŸi-n tihna leneÅŸă a minÅ£ii. Încet-încet, ciulesc urechea, bănuind eu că fântâna asta la care vreau să ajung e mai adâncă decât ÅŸtie funia minÅ£ii mele. Încep, deci, să mă adâncesc în întrebările ÅŸi în greutăÅ£ile nebănuite ale celorlalÅ£i, în experienÅ£ele lor vii ÅŸi neaÅŸteptate, în căutarea lor proaspătă ÅŸi sinceră de înÅ£elegere. Până vine declicul. În ce fel? Ei, asta-i altă poveste, lungă cât întâlnirea noastră, pe care cei ce nu s-au întâmplat acolo o vor putea înÅ£elege citind sau ascultând materialele pregătite de Mitropolie, la vreme cuvenită.Voi spune doar că anul acesta Înaltul a provocat declicuri repetate, arătându-ne, de la înălÅ£imea viziunii sale, că alegerea niciunui titlu din program nu e anodină ÅŸi că în spatele simplităÅ£ii lor se ascunde un adânc de griji ÅŸi de preocupări. Astfel, a dat sens ÅŸi substanÅ£ă seminarului Danielei, lămurindu-ne grav cât de urgent e să-nvăÅ£ăm chivernisirea timpului ÅŸi evocând sutele de scrisori ÅŸi de mailuri rămase nedeschise la Mitropolie sau pe preoÅ£ii care se prăbuÅŸesc, trăgându-i ÅŸi pe ai lor, câteodată, sub povara apăsărilor, neputând să zică „nu” sau neÅŸtiind să deosebească (în termenii seminarului) între „urgent” ÅŸi „important”. Åži-am simÅ£it cum autosuficienÅ£a mea de pasăre de curte se smereÅŸte tot mai tare sub ochiul scrutător al vulturului din înălÅ£imi.

Din nou afară, înÅ£eleg, din frânturile de vorbe purtate de liniÅŸtea serii, că experienÅ£a mea este, mai mult sau mai puÅ£in, ÅŸi a celorlalÅ£i: ah, nu ÅŸtiam ce greu vă este... mulÅ£umesc... ce idee bună. nu-mi închipuiam. ne vom putea ruga ÅŸi noi.

Cred că, de fapt, ăsta este rostul unei „universităÅ£i”: să-i înveÅ£e pe cei care n-au ÅŸtiut ÅŸi n-au bănuit; pe oamenii aceÅŸtia care se bucură, ciclic, să se roage, să vorbească ÅŸi să tacă împreună, peste care vine harul întâlnirii ÅŸi le deschide ochii până dincolo, făcându-i laolaltă treji ÅŸi veghetori, ca să guste tihna statorniciei doar întru frământarea înnoirii.

Andreea Ionescu

MÄ‚RTURIA LUI NELL DESPRE UNIVERSITATEA DE VARÄ‚

În această duminică de 14 septembrie, la praznicul ÎnălÅ£ării Sfintei Cruci, îmi găsesc inspiraÅ£ie pentru a oferi mărturia, în calitate de administrator al Centrului Sainte-Croix, experienÅ£ei mele, la exact două săptămâni după terminarea UniversităÅ£ii de vară.

Mărturia aceasta este pătrunsă de predica pe care părintele Philippe a rostit-o în această dimineaÅ£ă în biserica noastră, în care ne-am regăsit, noi cei ce trăim, ne rugăm ÅŸi muncim la „Centrul Sainte-Croix”. Părintele Philippe ne-a vorbit despre Cruce ca simbol al contradicÅ£iilor dinlăuntrul nostru, dar ÅŸi al dificultăÅ£ii cu care ne confruntăm, fără încetare, în a răspunde chemării lui Dumnezeu din noi ÅŸi de a o exprima în chip viu ÅŸi simÅ£it în vieÅ£ile noastre. Predica a fă cut referire ÅŸi la necesitatea de a primi această încercare a Crucii fără să fugim de ea, fără să o evităm, oricât de grea ar fi, ci, dimpotrivă, să o primim cu bucurie, ca pe o minunată ÅŸansă de a creÅŸte, cu ajutorul lui Dumnezeu, în înÅ£elegerea Voii Sale, pentru schimbarea noastră.

Cu riscul de a-i ÅŸoca pe unii, trebuie să mărturisesc că am trăit Universitatea de vară de anul acesta ca pe o încercare „răstignitoare”, în toată complexitatea cuvântului. La început, asaltată de contradicÅ£ii teribile, prinsă între dorinÅ£a mea sinceră de a primi cum se cuvine pe reprezentanÅ£ii Bisericii Ortodoxe Române – ÅŸi bucuria de a-i primi, ÅŸi dificultăÅ£ile de ordin logistic, mă simÅ£eam strivită de munci ÅŸi pusă să îndeplinesc doar sarcini lumeÅŸti! Din fericire, slavă Domnului!, mi-a venit gândul să merg la biserică ÅŸi să-I încredinÅ£ez lui Dumnezeu această povară pe care nu puteam s-o port singură... Åži atunci, în mijlocul tuturor celor adunaÅ£i în rugăciune, am primit multe daruri, în chipul mesajelor de iubire ÅŸi de acceptare din partea aproapelui meu, desigur, diferit de mine, dar rugător ca ÅŸi mine ÅŸi doritor să trăiască în iubirea lui Hristos. Åži am simÅ£it cum inima mea se deschide ÅŸi se liniÅŸteÅŸte, ÅŸi cum perspectiva mea asupra celor care mă înconjurau se schimbă. Åži cu cât viziunea mea asupra celorlalÅ£i se schimba, cu atât ÅŸi ceilalÅ£i îÅŸi schimbau atitudinea faÅ£ă de mine. Făcându-se mai atenÅ£i, mai prevenitori, mulÅ£umindu-mi/ne într-o mie ÅŸi unul de feluri pentru primire ÅŸi propunându-ne, mie ÅŸi lui Jack, să povestim copiilor – permiÅ£ându-ne astfel să ne exprimăm ÅŸi partea noastră creativă, ÅŸi aducându-mi, în cadrul schimburilor pe care le-am avut (de exemplu, în cadrul atelierului Marta si Maria,animat de părintele Claude Delangle), răspunsuri clare ÅŸi oferite cu prietenie la întrebările mele personale.

Apoi am fost cu toÅ£ii părtaÅŸi Sfintei Liturghii de neuitat de duminică dimineaÅ£a, care a ÅŸters orice tensiune, orice neînÅ£elegere, făcându-ne pe toÅ£i fraÅ£i ÅŸi surori în Hristos, dincolo de diferenÅ£ele de educaÅ£ie ÅŸi de cultură!

Da, pot spune astăzi, fără să mă trădez sau să trădez ceea ce am trăit cu ocazia acestei universităÅ£i, că am trăit-o „ca pe o minunată ÅŸansă de a creÅŸte, cu ajutorul lui Dumnezeu, în înÅ£elegerea Voii Sale, pentru schimbarea noastră”. Sunt recunoscătoare pentru diferenÅ£ele dintre noi, pentru întâlnirea veritabilă cu celălalt, pentru Sainte-Croix. Abia aÅŸtept întâlnirea de anul viitor!

Nell Muh

GUSTAÅ¢I ÅžI VEDEÅ¢I CÄ‚ BUN ESTE DOMNUL! (PS. 33: 9) VENIÅ¢I LA BISERICÄ‚ IN FIECARE DUMINICÄ‚ ÅžI LA SAINTE-CROIX ÎN FIECARE VARÄ‚...

GustaÅ£i-L pe Domnul! Iată invitaÅ£ia pe care v-o adresez. Mi-a fost adresată ÅŸi mie de mai multe ori. Câteodată am refuzat-o, din păcate, alteori am acceptat-o, slavă Domnului, pentru că de fiecare dată m-a umplut de har. AÅŸ dori să împărtăÅŸesc cu dumneavoastră două din invitaÅ£iile pe care le-am acceptat.

Prima mi-a fost adresată de părintele meu duhovnic, părintele Răzvan, acum câÅ£iva ani. La vremea aceea, nu mă prea duceam la biserică, eram într-un fel de rătăcire ÅŸi, o spun cu ruÅŸine, rătăceam din comoditate. Mi-a luat câÅ£iva ani ca să înÅ£eleg că ispita nu se înfăÅ£iÅŸează ca un contract pe care-l semnezi cu sânge ÅŸi care promite bogăÅ£ii ÅŸi reuÅŸite nemaiauzite. Ar fi prea simplu ÅŸi am refuza cu toÅ£ii un astfel de contract, nu-i aÅŸa? Lucrurile sunt mult mai subtile. Ispita e croită pe măsura fiecăruia ÅŸi se poate înfăÅ£iÅŸa sub forma unui somn dulce duminica dimineaÅ£a. Astfel, ne lăsăm ispitiÅ£i de micile gânduri inofensive ÅŸi, de altfel, legitime pentru cetăÅ£enii acestei lumi pline de griji ÅŸi zilnice poticneli. Ne zicem în sinea noastră: „Åžtie Domnul, înÅ£elege”... Åži aÅŸa ne anesteziem în doze mici, gând mic după gând mic. Iată-mă deci în faÅ£a părintelui meu, acum câÅ£iva ani: „Părinte, nu-mi merge bine, nu ÅŸtiu de ce.

Nu cred totuÅŸi să fi făcut ceva foarte grav” BineînÅ£eles, când suntem anesteziaÅ£i duhovniceÅŸte, nimic din ce facem nu ni se pare grav. „Normal că nu-Å£i merge bine”, mi-a răspuns părintele. „Nu mai vii la biserică, nu mai simÅ£i harul. Trebuie să vii în fiecare duminică să te umpli cu el!” M-a invitat să gust ce bun este Domnul. Åži a avut dreptate.

A doua invitaÅ£ie, mai recentă, am primit-o de la Andreea, buna mea prietenă ÅŸi colegă. „Hai la Sainte Croix”, mi-a spus. „Păi, ÅŸtii, e departe, e complicat, am fost deja trei săptămâni în vacanÅ£ă...” Până la urmă am acceptat. Slavă Domnului! Mai auzisem vorbindu-se despre universitatea de vară ÅŸi numai de bine, dar trebuie să fii acolo ca să înÅ£elegi ce ne poate aduce. AÅŸadar, îmi permit ÅŸi eu să vă invit la universitatea de vară de anul viitor. VeniÅ£i să gustaÅ£i tot harul pe care-l coboară Domnul cu prisosinÅ£ă peste oameni ÅŸi peste locuri. VeniÅ£i să simÅ£iÅ£i harul lui Dumnezeu în aerul de dimineaÅ£ă, când păÅŸiÅ£i pe poteca spre biserică pentru a merge la liturghie ÅŸi veÅ£i înÅ£elege cuvintele din Acatistul de mulÅ£umire, slavă lui Dumnezeu pentru toate, ÅŸi veÅ£i zice: „Slavă Å¢ie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineÅ£ii, slavă Å¢ie, pentru surâsul deÅŸteptării scăldate în lumină, slavă Å¢ie, pentru frumuseÅ£ea zidirii mâinilor Tale”. HaideÅ£i ÅŸi gustaÅ£i harul care e în fiecare persoană, căci dacă ispita este croită după fiecare ÅŸi urcă precum ÅŸarpele ca să ne tragă în jos ÅŸi să ne afunde, ÅŸi harul e croit tot pe măsura fiecăruia ÅŸi ah, cât e de dulce, pentru că el se pogoară de sus ca să ne urce ÅŸi pe noi mai sus decât am îndrăznit vreodată să ne închipuim. Åži-atunci, transfiguraÅ£i, începem să-l vedem, să-l percepem, să-l înÅ£elegem. Eu l-am văzut în copiii care cântau Evanghelia cu Helene ÅŸi am zis „Slavă Å¢ie, pentru bucuriile limpezi ale inimii”. L-am văzut pogorându-se dumnezeieÅŸte în notele muzicale ale familiei Delangle ÅŸi am zis „Tu ne descoperi pridvorul ÎmpărăÅ£iei ce va să fie în dulceaÅ£a cântărilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simÅ£irea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului”. L-am văzut pogorându-se în chipul cuvintelor preoÅ£ilor sau ale maicilor Siluana ÅŸi Sofronia, cu care alinau suferinÅ£e proaspete sau îngropate, ÅŸi am zis: „Cu TINE nimic nu e cu neputinÅ£ă de îndreptat. Tu eÅŸti cu totul DRAGOSTE”. Åži l-am văzut transformându-se în acea smerenie care depăÅŸeÅŸte măreÅ£ia deÅŸartă visată de ambiÅ£ia omenească, când l-am auzit pe părintele Marc-Antoine mulÅ£umindu-le cu glas tremurat celor care i se spovedesc. L-am văzut în simplitatea ÅŸi bucuria sinceră cu care ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif s-a aÅŸezat la masa copiilor – îl invitaseră simplu ÅŸi fără ceremonie: „vrei să mănânci cu noi?” – ÅŸi a acceptat la fel de simplu ÅŸi fără ceremonie. L-am văzut în răbdarea PreasfinÅ£itului Marc, care s-a oprit să binecuvânteze un copil, chiar dacă avea multe de făcut. Åži l-am mai văzut în toate Martele care s-au silit cu multa slujire la bucătărie pentru mesele noastre ÅŸi care dimineaÅ£a deveneau Marii la Liturghie.

Hristos a fost cu noi la Sainte-Croix în vara aceasta, „că unde sunt doi sau trei adunaÅ£i întru numele Meu, acolo sunt ÅŸi Eu, în mijlocul lor” (Mt. 18: 20); ÅŸi-atunci am zis: „Slavă Å¢ie, cu evlavie sărutăm urmele paÅŸilor Tăi nevăzuÅ£i”.

Mara Urcan Bourel

Printeaza articolul