Ca în fiecare an, am plecat plângând din tabără...

Åži, tot ca în fiecare an, am retrăit 10 zile rupte din copilăria mea. Am simțit asta încă din prima clipă când am ajuns la Neamț și am văzut biserica Seminarului mare, impunătoare, dar care știe să primească în ea atâția copii... A fost întotdeauna o mărturie pentru mine, o dovadă că intrând în ea și împărtășindu-mă împreună cu toți ceilalți ieșeam având frați de peste tot: din Franța, din Anglia, din Germania, din Spania, Portugalia, chiar din SUA; și mă gân­deam zile întregi după aceea că mai mare bucurie nici n-aș fi putut să cer!

Anul acesta am trăit din nou această bucurie și încă multe altele: i-am revăzut pe cei pe care îi știam de ani de zile, dar am întâlnit și oameni noi, suflete deschi­se spre lumină și cerând dragoste și răs­punsuri; am putut să văd din nou copii talentați pictând icoane pe lemn, copilași ve­seli, plini de viață, lucrând cu toată bucuria care încăpea în ei la tot felul de planșe și obiec­te de creație; copii mai mari, mai frământați, mai însetați după adevăr și frumos deschizându-și sufletele la atelierul de creație, fete har­nice, brodând modele tradiționale pe pânză, care mă făceau să mă gândesc la fetele de odi­nioară, care prin noblețea și smerenia lor au reușit să țină demnitatea țării la nivelul cuve­nit, tot mai nesocotit astăzi... Dar unii n-au ui­tat, căci nu de puține ori, seara, vedeam din loc în loc grupuri de copii stând la povești, ad­mirând stelele, natura și din când în când au­zeam: „Avem o țară unde au stăpânit odată / Vitejii daci, bărbați nemuritori / Åži unde stau de veacuri laolaltă / Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări"

M-am umplut de bucurie când am văzut învârtindu-se în hora noastră românească atâția copii crescuți departe de tradițiile bo­gate ale țării în care, poate, au rămas suflete­le lor. Åži ce frumos a fost să vedem împreu­nă Mănăstirea Putna, să-i strigăm toți Sfântului Åžtefan cel Mare că-i mulțumim și lui pentru o asemenea țară, să ne rugăm la Dragomirna, la Sucevița și să descoperim tainele olăritului!

În toate cele 10 zile petrecute la Neamț am avut de învățat de la fiecare în parte câte o lecție. Vin de 8 ani în tabără, la început am avut bucuria de a fi participant, iar în ultimii ani animator... și pot să spun că în fiecare an plec mai bogată, mai aproape de cer și mai copil... tot mai copil; și aceasta pentru că am ajuns să înțeleg un adevăr: copilăria nu ține de vârstă, ci de suflet... și, pentru mine, și de țara mea... și atâta timp cât îmi voi păstra sufletul viu, voi rămâne copil, iar atâta timp cât îmi voi iubi țara, voi avea pe ale cui pajiști să alerg. De aceea am iubit și iubesc taberele MOREOM: pen­tru că ne fac pe toți să ne păs­trăm sufletele vii și să iubim România. Åži așa vom rămâ­ne toți copii, și vom alerga întotdeauna împreună.

Maria Liana Munteanu