Iubiţi fraţi si surori intru Domnul,

Având in vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 Anul Omagial Euharistie al Sfintei Spovedanii ÅŸi al Sfintei ÎmpărtăÅŸanii,lucră­rile Congresului Mitropoliei au avut ca su­biect de analiză si dezbatere aceaste două Sfinte Taine. ConferinÅ£ele prezentate si discuÅ£iile din plen sau din cadrul grupuri­lor de lucru ne-au ajutat să aprofundăm aceste teme si să înÅ£elegem importanÅ£a lor in viaÅ£a fiecăruia dintre noi si in dinamica misiunii din parohii si mănăstiri.

Congresul mitropolitan are vocaÅ£ia de a aduce un folos duhovnicesc tuturor clericilor, monahilor si mirenilor din comunităÅ£ile noastre si de aceea socotim de cuviinÅ£ă să vă impărtăsim cele mai importante învăÅ£ături si concluzii care au reiesit din această manifestare.

Întâi de toate, vă reamintim că întrea­gă slujirea sacramentală a Bisericii este o manifestare a legăturii dintre lucrarea harică si disponibilitatea persoanei umane de a se angaja pe calea mântuirii. Vorbind despre lucrarea sacramentală a Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae arată că prin Taina Botezului, fiecare devine membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui eu Hris­tos, iar prin celelalte Taine se accentuează ÅŸi mai mult sau se restabileÅŸte unirea membrilor

Bisericii cu Hristos, Capul ei, întărindu-se astfel unitatea eclezială^[1]. Sfintele Taine, ma­nifestări restauratoare prin lucrarea haru­lui, sunt ÅŸi leacuri dăruite de Hristos prin Biserică ÅŸi primite de credincioÅŸi în mod liber ÅŸi cu deplin discernământ, spre să­nătatea sufletului ÅŸi a trupului. Sfânta Tai­nă a Spovedaniei ÅŸi Sfânta Taină a ÎmpărtăÅŸaniei au un rol primordial în do­bândirea mântuirii. Prin acestea Dumne­zeu ne iartă păcatele ÅŸi ne înnoieÅŸte, ca moÅŸtenitori ai ÎmpărăÅ£iei cerurilor. De aceea, Mântuitorul Hristos ne grăieÅŸte spunând: Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaÅ£a lumii este trupul Meu. Cel ce mănâncă trupul Meu ÅŸi bea sân­gele Meu are viaÅ£ă veÅŸnică, ÅŸi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Cel ce mănâncă tru­pul Meu si bea sângele Meu rămâne în­tru Mine si Eu întru el. (In. 6, 51; 54; 56).

Aceste cuvinte au de­terminat Biserica, încă de la începuturile ei, să con­sidere pe cei ce nu se împărtăÅŸesc cu Sfântul Trup ÅŸi Sânge al Domnu­lui ca pe unii ce se des­part de ea ca Trup al lui Hristos. Canonul 11 Sardica, întărit de Canonul 80 Trulan arată că Bise­rica nu poate îngădui neparticiparea la Sfânta Liturghie mai mult de trei dumi­nici la rând, iar Canonanele 9 Apostolic ÅŸi 2 Antiohia ne arată că participarea este încununată de Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, iar pe cei care participă la Sfânta Liturghie, as­cultând Evanghelia ÅŸi rugăciunile, fără a se împărtăÅŸi, Biserica îi socoteÅŸte ca pe unii „ce strică buna rânduială”

Prin Botez creÅŸtinul s-a unit cu Hristos ca prin „altoire” ÅŸi este bine cunoscut că altoiul, pentru a nu se usca, are nevoie vi­tală ca seva din trunchi să-l hrănească. Tot aÅŸa, fiecare creÅŸtin are nevoie de această hrană, pentru a putea avea viaÅ£ă în el. De aceea Mântuitorul numeÅŸte Trupul ÅŸi Sângele Său adevărată mâncare si ade­vărată băutură (cf. In. 6, 55).

Lipsirea prea îndelungată de această hrană mântuitoarefavorizează apariÅ£ia ÅŸi dezvoltarea bolilor sufletului, împotriva cărora omul nu poate să se lupte de unul singur. De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei, mare mucenic ucis la Roma în timpul festivităÅ£ilor comandate de Împăratul Traian cu ocazia inaugurării Co­lumnei (113 d. Hr.), după victoria în Dacia, spunea că Sfânta Împăr­tăÅŸanie este leacul nemu­ririi(farmakon athana- sias). Această înÅ£elegere a fost asumată de Biseri­că ÅŸi este exprimată în ca­drul rugăciunii de pregă­tire pentru Sfânta ÎmpărtăÅŸanie prin care cerem ca aceasta să ne fie spre tămăduirea sufletului ÅŸi a trupuluiÅŸi este susÅ£inută de SfinÅ£ii PărinÅ£i. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Trupul ÅŸi Sângele lui Hristosprimite de cel care se împărtăÅŸeÅŸte manifestă puterea lor tămăduitoare în toată fiinÅ£a noastră.Sfân­tul Vasile cel Mare ÅŸi Sfântul Ioan Damaschinul ne arată că Sfintele purifică sufletul ÅŸi trupul celui ce se împărtăÅŸeÅŸte, de orice păcatÅŸi de orice întinăciunece a putut să îl lovească după Botez, din cauza neglijenÅ£ei sale în a trăi conform cu da­rurile pe care le-a primit. Sfântul Nicolae Cabasila ne arată că PocăinÅ£a ÅŸi lupta îm­potriva păcatelor sunt desigur remedii, dar se dovedesc ineficiente dacă nu se adaugă terapia fundamentală care este Sfânta ÎmpărtăÅŸanie. Sfintele Taine -notează acelaÅŸi Părinte – au puterea de a repara (a reface) [în noi] chipul [Lui Dumnezeu] ime­diat ce acesta începe a se deforma, să resta­ureze frumuseÅ£ea sufletului nostru, să vin­dece materia din noi, imediat ce începe a se strica, ÅŸi să îndrepte voinÅ£a noastră care s-a îndoit.

La auzul acestor principii vitale pen­tru mântuirea omului ne întrebăm cum poate omul zilelor noastre, păcătos ÅŸi în­conjurat de atâtea neputinÅ£e ÅŸi ispite, să ajungă să se apropie frecvent de Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, fără să-i fie spre judecată sau spre osândă? La această întrebare ne răs­punde mai întâi Sfântul Apostol Pavel, zi­când: Să se cerceteze însă omul pe sine ÅŸi aÅŸa să mănânce din pâine ÅŸi să bea din pa­har. (1 Cor. 11, 28).

Ce înseamnă de fapt acest să se cerce­teze pe sine? Înseamnă să-ÅŸi cerceteze conÅŸtiinÅ£a ÅŸi să mărturisească lui Hristos, în faÅ£a preotului care îi este martor, tot ceea ce conÅŸtiinÅ£a îi spune că a greÅŸit, iden­tificând împreună cu acesta, aÅŸa cum o face împreună cu medicul pentru trup, simptomele păcatului ÅŸi primind, prin el, leacul vindecător.

AÅŸa cum spune rânduiala pregătirii pentru Spovedanie, preotul este martor, el mărturisind înaintea credinciosului ce se pocăieste învăÅ£ătura Bisericii si calea mântuitoare, iar înaintea lui Hristos sta­rea de pocăinÅ£ă si dorinÅ£a de îndreptare a celui ce se spovedeste. Aceasta este de fapt esenÅ£a Spovedaniei care, departe de a se limita la un simplu interogatoriu, sau o ju­decată, are chemarea de a fi o eliberare si o curăÅ£ire continuă a sufletului care, pen­tru a fi senin si liniÅŸtit, are nevoie de o per­manentă primenire.

Spovedania sau a Mărturisirea este nu­mită si al doilea Botez, fiind o înnoire a vesmântului luminat pătat de păcate. Dacă prin Botez ne unim cu Hristos, Spovedania este si ea calea spre unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie primită si ea spre ier­tarea păcatelor ÅŸi spre viaÅ£a de veci.Astfel, omul neputincios este susÅ£inut de Biserică pentru a fi ridicat din păcat si este rein­tegrat Trupului Tainic al lui Hristos.

Cele două Sfinte Taine, împreună, ni-L asează pe Fiul lui Dumnezeu cel Înviat în inimi, în cămara cea dinlăuntru, acolo unde ne-a îndemnat Mântuitorul să in­trăm pentru a ne ruga, locul unde este adunată vistieria noastră. Acolo, în inimă, se întâlneste fiul cel risipitor cu Părintele iubitor, care nici nu l-a lăsat să-si ducă spo­vedania până la capăt, miluindu-l, văzând că are pocăinÅ£ă, semn al revenirii în fire.

Revenirea în fire, pocăinÅ£a, este calea pentru întâlnirea cu Hristos. Această stare nu poate fi episodică, în cele patru posturi sau cel puÅ£in o dată pe an. Ea este o lucra­re duhovnicească permanentă, care înce­pe în clipa constientizării lucrării lui Hristos în noi, nevrednicii si se termină doar în cli­pa în care Dumnezeu cel milostiv si iubi­tor de oameni ne chemă la cele vesnice. Sfântul Vasile cel Mare întăreste această înÅ£elegere spunându-ne că: PocăinÅ£a trebu­ie să se facă în cursul întregii vieÅ£i.

PocăinÅ£a ca schimbare a minÅ£ii, lepă­dare de omul cel vechi, îndepărtare de pă­cat, si împlinire a virtuÅ£ilor este intrare în voia lui Dumnezeu, întâlnire cu Cel care doreÅŸte ca tot omul ce vine în lume să se mântuiască, ÅŸi să se hrănească prin adevă­rată mâncare ÅŸi adevărată băutură (Ioan, 6, 55). Astfel, asa cum mâncarea trupească dă putere si viaÅ£ă trupului pentru a trăi în lumea aceasta, la fel Trupul si Sângele Mântuitorului ne dau putere si ajutor în lupta cu păcatul, în acest proces al pocăinÅ£ei spre dobândirea vieÅ£ii vesnice.

Iubiţi credincioşi,

E bine să stim că prima noastră grijă, de toată vremea, se cade să devină împli­nirea poruncilor ÅŸi a cuvintelor Dom­nului Hristos care S-a răstignit, a mu­rit, a înviat ÅŸi a înălÅ£at firea omenească la ceruri pentru noi, în tot ce gândim, grăim sau facem!

Pentru a putea împlini porunca cea mântuitoarea împărtăsirii cu Trupul si Sângele Lui, Biserica ne dă atât soroace­le, cât si modul de a ne pregăti si astfel fi­ecare zi îsi recapătă rostul ei mântuitor, iar inima vieÅ£ii noastre începe să bată după ritmul Dumnezeiestii Liturghii.

Luând aminte la cuvintele Domnului, ca la cuvintele vieÅ£ii veÅŸnice (cf. Ioan, 6, 68), orice suflet care s-a unit cu Hristos prin Botez va căuta să le împlinească ÅŸi să le păzească, pentru a respecta astfel po­runca iubirii, aÅŸa cum ÎnsuÅŸi Domnul ne învaÅ£ă: Dacă Mă iubeÅŸte cineva, va păzi cuvântul Meu (Evanghelia după Ioan, 14, 23). Tocmai de aceea, încă dintru înce­put, apostolii, ÅŸi apoi cei ce le-au urmat, au căutat să împlinească aceste cuvinte, mai ales că Domnul le-a întărit atunci când, în noaptea în care a fost vândut ÅŸi, mai vârtos, ÎnsuÅŸi pe Sine S-a dat, pentru a lu­mii viaÅ£ă, luând pâine în sfintele ÅŸi preacu­ratele mâinile Sale, mulÅ£umind ÅŸi binecuvân­tând, sfinÅ£ind, frângând, a dat sfinÅ£ilor Săi ucenici ÅŸi apostoli zicând: LuaÅ£i, mâncaÅ£i, acesta este Trupul Meu care pentru voi se frânge, spre lăsarea păcatelor. Aceasta să faceÅ£i întru a Mea pomenire (cf. Luca, 22, 19). Asemenea ÅŸi Paharul după ce au ci­nat, zicând: BeÅ£i dintru acesta toÅ£i, acesta este Sângele Meu, al Legământului celui Nou, care pentru voi ÅŸi pentru mulÅ£i se varsă, spre lăsarea păcatelor. Aceasta să faceÅ£i întru a Mea pomenire. Că ori de câte ori veÅ£i mânca pâinea aceasta ÅŸi paharul ace­sta veÅ£i bea, moartea Domnului vestiÅ£i, până când va veni (cf. Luca, 22, 20; 1 Corinteni, 11, 25-26; ÅŸi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare).

Biserica ne îndeamnă să ne ferim de evlavia cea păguboasă care ne Å£ine departe de Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, dar să avem grijă ca nu cumva să ne împărtăÅŸim cu nepăsare. Sfântul Ioan Gură de Aur în rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Liturghie ne în­deamnă să spunem: Nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase Dumnezeule, ci încrezându-mă în bunătatea Ta cea nespusă ÅŸi ca nu cumva rămânând departe prea multă vreme de împărtăÅŸirea Ta, să fiu prins de lupul cel înÅ£ele­gător.

Capacitatea de a se cerceta pe sine însuÅŸi pen­tru a simÅ£i Bucuria îndepărtării de păcat pentru întâlnirea lui Hristos îl face pe credincios să fie vrednic. A ne vedea nevrednici de Sfânta ÎmpărtăÅŸanie nu este motiv de îndepărtare de cele Sfinte, ci, dimpotrivă, semn al lucidităÅ£ii duhovniceÅŸti. Nimeni nu este curat în faÅ£a lui Dumnezeu, ÅŸi nimeni nu este vrednic a se împărtăÅŸi cu Cel Preasfânt, dar totuÅŸi, El Se dăruieÅŸte celor bolnavi care au nevoie de vinde­care. E bine să ÅŸtim ÅŸi să înÅ£elegem că nu noi ne învrednicim de acest mare dar al lui Dumnezeu, ci Dumnezeu este Cel care ne învredniceÅŸte, atunci când găseÅŸte în noi o inimă înfrântă ÅŸi smerită pe care nu o va urgisi (Ps. 50). Dumnezeu Cel fără de păcat nu caută la păcat sau la felul cum omul păcătuieÅŸte, ci la ieÅŸirea din păcat ÅŸi la mântui­re. Cuviosul Teognost spune: Nu vom fi pedepsiÅ£i ÅŸi osândiÅ£i în veacul viitor pentru că am păcătu­it, ci fiindcă, păcătuind, nu ne-am pocăit ÅŸi nu ne-am întors din calea cea rea la Domnul.

Sfânta ÎmpărtăÅŸanie nu este, aÅŸadar, un pre­miu pe care îl primeÅŸte cineva pentru strădania lui, ci este un dar vindecător. Darul ÎmpărtăÅŸaniei tre­buie să fie primit cu o conÅŸtiinÅ£ă curată despre care ne vorbeÅŸte Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia a XVIII-a către Evrei: unii creÅŸtini se împărtăÅŸeau de mai multe ori, alÅ£ii de mai puÅ£ine ori, însă nici obiÅŸnuinÅ£ele, nici soroacele să te îndemne să te apro­pii (de Sfintele Taine), ci curăÅ£ia ÅŸi nevoinÅ£a sufle­tului, cugetul curat. Timpul de împărtăÅŸanie pen­tru voi să fie conÅŸtiinÅ£a curată.