Prăznuind Schimbarea la FaÅ£ă a Domnului, suntem datori să ne însuÅŸim însemnătatea ei ÅŸi să dăm chip în noi în­Å£elesului ei. Nu pentru Sine ÎnsuÅŸi a ară­tat Domnul, prin Schimbarea la FaÅ£ă, sla­va Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalÅ£ă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la FaÅ£ă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiÅ£i!".

Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, aÅŸa sunt meniÅ£i să fie toÅ£i cei ce cred în numele Lui – însă aÅŸa ne vom ară­ta de-abia după cea de-a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor ÅŸi după re- orânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta. Acum se pune în­trebarea: cum să ne facem vrednici de asta?! Trebuie să ne schimbăm la faÅ£ă lă­untric în această viaÅ£ă, ca în cea viitoare să primim slava în care a arătat Domnul omenitatea Sa când S-a schimbat la faÅ£ă. Iată spre ce trebuie, prin urmare, să se în­drepte toată grija noastră: să ne zidim după omul lăuntric (Rm. 7, 22), schimbându-ne la faÅ£ă în el din slavă în slavă de la Domnul Duhului (II Cor. 3, 18).

După cum ÅŸtiÅ£i, este în noi un om lă­untric, omul cel tainic al inimii. AÅ£i ascul­tat cum zice Apostolul Pavel: „Mă rog să vă întăriÅ£i în omul lăuntric prin Duhul lui Dumnezeu” (v. Efes. 3, 16). Tocmai pe acest om lăuntric îl vom înălÅ£a din slavă în slavă.

FiÅ£i sfinÅ£i, zice Domnul, precum Eu sunt sfânt (I Petr. 1, 16). Åži aici nu este ni­mic de prisos ÅŸi exagerat, pentru că noi suntem după chipul Celui ce ne-a zidit. Chipul acesta a fost stricat prin cădere. El trebuie refăcut. Cum? La fel cum refac pictorii tablourile stricate. Ei ghicesc for­mele părÅ£ilor, găsesc culorile potrivite, aÅŸa cum erau în original, ÅŸi refac astfel, parte după parte, întreg tabloul, după cum era acesta la început. Trebuie să refacem dis­poziÅ£iile cele bune, potrivnice patimilor. Astfel, să stingem mânia ÅŸi să primim în noi blândeÅ£ea, să înăbuÅŸim egoismul ÅŸi să refacem dragostea, să alungăm invidia ÅŸi să ne întărim în împărtăÅŸirea de bucuria aproapelui, să încetăm a mai osândi ÅŸi să lăudăm, să nu ne mai însuÅŸim cele necu­venite, ci să dăm, ÅŸi aÅŸa mai departe. Astfel, dezrădăcinând patimă după patimă ÅŸi înrădăcinând virtute după virtute, ne vom întoarce la curăÅ£ia dintâi; dezbrăcându-ne de omul cel vechi, ne vom îmbrăca în cel nou, care este zidit după chipul lui Dumnezeu, întru dreptate ÅŸi întru cuvio- ÅŸia adevărului (v. Efes. 4, 22, 24), ne vom îmbrăca în Hristos, umblând întru înno­irea vieÅ£ii (v. Rm. 6, 4).

Lumina adevărului ÅŸi curăÅ£ia sfinÅ£eni­ei ÅŸi a despătimirii sunt cele două laturi ale schimbării noastre la faÅ£ă lăuntrice. Nu o putem împlini singuri nici pe una, nici pe cealaltă. De aceea ni s-a făgăduit ÅŸi ni se dă harul DumnezeieÅŸtilor ÅŸi Sfintelor Taine. Scânteia lui este pusă prin Sfântul Botez. Focul lui este hrănit toată viaÅ£a prin Sfânta PocăinÅ£ă ÅŸi ÎmpărtăÅŸanie, iar de în­teÅ£it este înteÅ£it prin împărtăÅŸirea de toa­te rânduielile rugătoare ÅŸi sfinÅ£itoare ale Bisericii, fiind de trebuinÅ£ă credinÅ£a ÅŸi fap­tele cele bune. Atunci când scânteia, că­zând într-o materie care se aprinde cu uÅŸu­rinÅ£ă, este înteÅ£ită de vânt, ea se preface grabnic în flacără. Åži în noi, atunci când scânteia harului, pe care am primit-o la Botez ÅŸi este nutrită prin pocăinÅ£ă ÅŸi ÎmpărtăÅŸanie, este înteÅ£ită prin ostenelile în cucernicie ÅŸi în bine, ea luminează nu numai înlăuntrul nostru, ci ÅŸi în afară.

„Foc, zice Domnul, am venit să aprind pe pământ, ÅŸi cât aÅŸ dori să se aprindă mai curând!”

Acest foc este focul harului Atotsfântului Duh, Care S-a pogorât în chipul limbilor de foc ÅŸi aprinde foc du­hovnicesc în inimile celor ce Îl primesc. Voi ÅŸtiÅ£i că aÅŸa este. Åži să aveÅ£i râvnă pen­tru păstrarea ÅŸi înteÅ£irea acestui foc. Când în om este acest foc, nici o osteneală nu este grea ÅŸi totul se face lesne. El aduce pace, curăÅ£ie ÅŸi putere, ÅŸi este acelaÅŸi lucru ca aripile la păsări. Cu aripile sale, pasărea se înalÅ£ă în văzduh, iar în noi focul haric ne smulge de la cele pământeÅŸti la cele de Sus, ÅŸi nu numai cu gândul, ci ÅŸi cu lucrul ne înal­Å£ă la desăvârÅŸirea dumnezeiască. Focul, topind minereul impur, extrage din el metalul nobil în stare pură: aÅŸa ÅŸi focul Duhului curăÅ£ă firea noastră cea necurată. Mai mult: el se uneÅŸte cu noi. Metalul nobil, introdus în cupru, îi adaugă acestuia din urmă sunetul său, foarte curat ÅŸi foarte plăcut: aÅŸa ÅŸi harul, unindu-se cu duhul nostru, îi împărtăÅŸeÅŸ­te curăÅ£ia sa cea dumnezeiască, atât conÅŸtientizată lăuntric, cât si vădită în afară.

Iată mijlocul de a ne schimba la faÅ£ă! Să ne însuÅŸim dogmele credinÅ£ei ÅŸi să hrănim cu ele mintea noastră; să dezrădăcinăm patimile ÅŸi să înrădăcinăm dispoziÅ£iile cele bune, iar în primul rând să înteÅ£im în noi harul prin mijloacele harice care sunt cuprin­se în Biserică. AÅŸa va vedea ÅŸi aÅŸa se va schimba la faÅ£ă omul nostru lăuntric, tainic.

Domnul să vă ajute să fiÅ£i în aÅŸa fel, încât schimbându-vă la faÅ£ă aici să vă învredni­ciÅ£i a intra în slava Lui în veacul ce va să fie. Amin!

Sf. Teofan Zăvorâtul