ÎmpărăÅ£ia cerurilor se ia prin stăruinÅ£ă ÅŸi cei ce se silesc pun mâna pe ea”

Evanghelia după Matei XI, 12

Odată avva Antonie a întrebat pe Dumnezeu zicând: Doamne, cum unii trăind puÅ£in – mor, iar alÅ£ii prea îmbătrânesc? Åži pentru ce unii sunt săraci iar alÅ£ii bogaÅ£i? Åži cum cei nedrepÅ£i se îmbogăÅ£esc, iar cei drepÅ£i sunt săraci? Åži a venit lui glas zicând: Antonie, ia aminte la tine că acestea sunt judecăÅ£i ale lui Dumnezeu ÅŸi nu-Å£i este Å£ie de folos a le ÅŸti.

Patericul egiptean

De păcătuieÅŸti în fiecare zi, în fiecare zi pocăieÅŸte-te! Să facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre care se învechesc: când părÅ£i din ele putrezesc, scoatem părÅ£ile putrezite ÅŸi punem în loc materiale noi; ÅŸi niciodată nu încetăm a face asta. Te-ai învechit azi din pricina păcatului ? ÎnnoieÅŸte-te prin pocăinÅ£ă! ... Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită.

 Sf. Ioan Gură de Aur, Dascălul pocăinÅ£ei

PoÅ£i să nu păcătuieÅŸti de frică; este o treaptă inferioară, bună ÅŸi ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinÅ£ii ÅŸi caracterele superioare. Dar ÅŸi de ruÅŸine. O teribilă ruÅŸine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în faÅ£a unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în faÅ£a unei femei bătrâne, a fi înÅŸelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îÅ£i vine greu să păcătuieÅŸti, Å£i-e teribil de ruÅŸine.

Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Necontenit inima bate toaca în tine

ÅŸi cheamă la rugă în strâmtu-i ungher,

sângele în toate mădularele vine

să se-mprospăteze cu marele aer din Cer.

În ea, zi, noapte, circulă-ntreg văzduhul.

Coboară ÅŸi tu ÅŸi-ngenunchează în ea cu duhul;

n-o întreba nici locul, nici pricina.

Inima nestingherit se roagă fără cuvinte

arde numai ca o candelă cuminte

a cărei singură rostire-i lumina.

Vasile Voiculescu, Călătorie spre locul inimii

Avem noi timp suficient pentru a ne ruga? Desigur, ÅŸi încă mult mai mult decât credem. Câte momente de toropeală, de neatenÅ£ie pot deveni momente de rugăciune, de aÅŸa manieră încât noi să devenim atenÅ£i, prezenÅ£i faÅ£ă de fiinÅ£e ÅŸi lucruri. Chiar grija, daca ea se deschide în dialog cu Dumnezeu, dacă este contestatară, dacă se încredinÅ£ează Lui. I se poate oferi lui Dumnezeu chiar ÅŸi oboseala care ne împiedică să ne rugăm, chiar ÅŸi neputinÅ£a de a ne ruga. Tocmai în aceste stări frecvente de singurătate, de slăbiciune, Numele lui Iisus poate deveni un strigăt de chemare interioară pentru a veni lângă noi, pentru a fi lumina care să dea sens unei munci monotone, sunetul realului pentru a miÅŸca visarea, în sfârÅŸit - binecuvântarea fiinÅ£elor ÅŸi lucrurilor. 

Paul Evdokimov, Vârstele vieÅ£ii spirituale

Selecţia textelor: Daniel Chira