Știţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângătine. Să nu-l laşi departede tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe". Şi dacă nu spui lu­crul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul aces­ta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe ace­ia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.

Pr. Teofil Părăian, Gândiţi frumos

Demonii caută să ne scoată din re­alitatea noastră concretă, dar în acelaşi timp să ne împiedice să ne unim cu cea dumnezeiască. Ei sunt creatori de confuzii, prin construcţii ireale şi dezordo­nate, mincinoase; sunt ispititorii noştri, prin lumea fantasmagorică a unor chipuri făcute atractive sau repulsive în mod exagerat, sau a unor abstracţii înşelătoare. Ei încearcă să ne scoată din starea de trezie, amăgindu-ne cu imagini atrăgătoare, cu visuri şi cu speranţe fără acoperire, antrenându-ne în acţiuni ne­buneşti. Fără să dezvăluie adâncimea tainică, dar reală a lucrurilor şi rezultatele bune, dar greu de obţinut ale străduinţelor noastre, îm­bracă lucrurile şi persoanele în superficiale frumuseţi ispititoare sau în urâciuni antipati­ce exagerate şi promit succese uşoare acţiuni­lor noastre necugetate şi temerare.

Ne atrag în planul „văzduhului" inconsis­tent, nestatornic, fantasmagoric, ca să ieşim din realitatea solidă şi din culoarele strâmte ale suişurilor obositoare spre binele adevărat, care este comuniunea cu Dumnezeu ca per­soană supremă, şi cu semenii.
Sunt duşmanii seriozităţii şi ai responsabi­lităţii, amăgindu-ne cu tot ce este plăcere, dis­tracţie şi succes uşor şi gândire superficială. Sunt conducătorii noştri nevăzuţi, pe lunecu- şul uşor al căderilor din umanitatea care se men­ţine şi se dezvoltă prin trezvie şi oboseală ne­încetată. Precum au căzut ei din adevărata înălţime de îngeri, aşa urmăresc să ne coboare şi pe noi din adevărata umanitate, sau să ne îm­piedice să o realizăm, zădărnicind măreţul plan al creaţiei şi al mântuirii lui Dumnezeu.

Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 3)

Domnul este luminarea mea şi mân­tuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?... De s-ar rân- dui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea; de s-ar ridica împotriva mea răz­boi, eu în El nădăjduiesc. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez lo­caşul Lui. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui.

Psalmul XXVI, 1-8

şi pentru că uşile nu se deschid
arunc cu ele şi le sparg
câte un geam...

aud o înjurătură
văd un pumn ridicat

dar după o vreme
de linişte tot mai adâncă

uneori geamul spart
e înlocuit

cu o icoană...