Într-o după amiază târzie de iulie, în drum spre Mănăstirea Tismana ne oprim la Hobiţa, pentru a vedea casa natală a lui Constantin Brâncuşi. Am vizitat deja ansamblul sculptural de la Târgu Jiu. Ar trebui să stăm doar câteva minute, căci maicile ne aşteaptă cu masa. Odată intraţi în curte, începe jocul recunoaşterii elementelor esenţiale ale operei brâncuşiene. Deja de la mănăstirea Stavropoleos ne simţim un grup. Acolo, firescul maicilor şi încrederea cu care ne-au primit ni s-au transmis şi nouă în asemenea măsură încât minutele petrecute în tăcere în biserică au fost practic rugăciuni fără cuvinte. Acum, după ce azi dimineaţă am trăit împreună şi prima Liturghie la Mănăstirea Hurezi, descoperim duzii şi corcoduşii, iar bucuria copilărească a culegerii fructelor, a zâmbetelor, a liniştei satului, a luminii line se răspândeşte. Cele câteva minute se transformă în mai bine de o oră. Ajunşi la Tismana, suntem recunoscători pentru răbdarea şi bunăvoinţa maicilor. 

Una dintre activităţile Nepsis în vara acestui an a fost un pelerinaj în folosul asociaţiei AXIOS şi a proiectelor pe care aceasta le desfăşoară pentru copiii de la Valea Plopului si Mănăstirea Dumbrava. Timp de 12 zile un grup de pelerini de toate vârstele din Franţa, Irlanda, România, Spania şi Statele Unite au trăit o experienţă duhovnicească în inima României. Au întâlnit monahi şi monahii în viaţa lor cotidiană, s-au apropiat de natură, s-au recules. Au descoperit sau redescoperit tradiţia mănăstirilor, frumuseţea slujbelor ortodoxe, comorile culturale şi liniştea satelor României.

Bucureşti, Hurezi, Tismana, Lainici, Prislop, Râmeţ, Alba Iulia, Sibiu, Sâmbăta de Sus, Braşov, Sinaia au fost locuri de popas, de întâlnire cu sine însuşi, cu vecinul de autocar sau cu oamenii locului. Ne-am rugat, am vorbit, am mâncat, am călătorit împreună, am descoperit locuri tainice în inima pădurii, ca schitul Cioclovina sau cheile Râmeţului. Am vizitat toate satele României în doar câteva ore la Muzeul Satului din Sibiu, ne-am simţit în prezenţa sfinţilor din toată lumea privind frescele din biserica nouă la Mănăstirea Lainici, ne-am simţit însoţiţi de Sfântul Nicodim şi de Sfinţii Brâncoveni pe ale căror urme am mers.

În a doua jumătate a pelerinajului am avut binecuvântarea să fim însoţiţi de Preasfinţitul Marc, episcop vicar al Mitropoliei noastre, să ne întâlnim cu Înaltpreasfinţitul Andrei la Alba Iulia şi cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu la Sibiu, să ni se povestească istoria Mitropoliei Ardealului de către pr. Constantin Necula. Cu totul deosebite au fost cele câteva ore de dialog cu părintele Teofil la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Bucuria sa, bunăvoinţa în a ne asculta şi de a avea câte un cuvânt pentru fiecare, simplitatea şi libertatea sa în cuvânt ne-au mers la inimă.

Însă momentul cel mai emoţionant a fost întâlnirea cu copiii, la Mănăstirea Dumbrava. Pelerinii cunoşteau deja asociaţia AXIOS, iar pe unii din copii îi văzuseră în filmul despre tabăra de anul trecut, organizată de AXIOS pentru aproape patruzeci de copiii din cele două case de copii. Preasfinţitul Marc e asaltat de către cei mici, care îl cunoscuseră deja în tabără. Apoi, puţin câte puţin pelerinii sunt „adoptaţi” şi ghidaţi de copii, de părintele Vasile, sufletul aşezământului şi de Doamna Amalia, directoare şi în acelaşi timp una din „mamele” copiilor, care ne arată casele şi mănăstirea. Sunt prezenţi şi voluntari de la Cluj şi Alba Iulia, studenţi sau tineri profesori care, în cadrul programului de acompaniament şcolar organizat de AXIOS, petrec în fiecare weekend câteva ore la Dumbrava. Barierele lingvistice sunt înlăturate, joaca începe, pelerinii cântă pentru copii şi copiii pentru pelerini. Sergiu, la cei 12 ani ai săi, se aşează pe o banca cu Preasfinţitul Marc pe care îl supune unui tir de întrebări care durează cel puţin10 minute. Alain, care de când s-a hotărât să meargă în pelerinaj învaţă româneşte, se întrece în năzbâtii cu Marius, Ana şi Rodica. Aparatul de fotografiat al lui Pierre trece de la Andrei la Ionică, dar se opreşte în drum şi pe la Maria. Iulia, obosită de încercările lui Emily, Christine şi Catherine de a învăţa „Rău mă dor ochii, mă dor”, decide să lase altcuiva aparatul de fotografiat şi să-şi folosească admirabil talentul de profesoară. Satisfăcută de rezultat, se lansează în „My Bonnie”, spre bucuria lui Armelle şi a celorlalţi vorbitori de engleză. Nicu, aflând că Dragoş e profesor de istorie, începe să-i pună întrebări despre imperiul roman. Mathilde se înţelege de minune cu tinerii voluntari şi ne anunţă că anul viitor vrea să participe în tabăra AXIOS ca animator. La plecare toţi pelerinii ne cer să îi informăm despre viitoarele proiecte AXIOS şi speră să poată păstra legătura cu copiii.        

Cele 12 zile au trecut repede. Unii participanţi şi-au exprimat dorinţa de a participa şi în anii următori. Poate e doar un rezultat al entuziasmului de moment, însă important e că pentru toţi această călătorie a fost într-adevăr un pelerinaj, în care am încercat să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate experienţele noastre: pentru bucurie cu mulţumire iar pentru micile inconvenienţe cu recunoştinţa de a ni se fi descoperit propriile limite. Doamne, slavă Ţie!  

* * *

„Toate mănăstirile pe care le-am văzut sunt extraordinare. Sfinţenia e aproape palpabilă. Am învăţat în aceste doua săptămâni mai mult decât aş fi făcut-o citind din cărţi ani întregi. O să revin ori de câte de câte ori voi putea.” (Pr. David – Irlanda)

„Am descoperit un aspect al ţării mele de care nu eram pe deplin conştientă. Prezenţa unui om ca părintele Teofil ne face să ne dăm seama de superficialitatea cercurilor pe care le frecventăm în cea mai mare parte a timpului. Apoi, e extraordinar ceea ce face AXIOS pentru copii. Întâlnirea cu ei, la Dumbrava a fost cel mai impresionant moment al pelerinajului.” (Anca – România)

„În ţara mea, mă simt ca o mlădiţă a ortodoxiei. Zilele acestea am avut bucuria să cunosc o parte din tulpină. Descoperind ortodoxia acum câțiva ani, a fost încurajatoare întâlnirea cu alţi oameni care au descoperit-o de asemenea pe parcursul vieţii lor şi care o trăiesc, – deşi în alte ţări –, în contexte asemănătoare.” Emily – SUA

„A fost într-adevăr un pelerinaj. Să putem participa la Sfânta Liturghie practic în fiecare zi e un lucru pe care acasă nu îl putem face niciodată. Am descoperit aici istoria unei ţări şi legătura ei organică cu creştinismul. Bucuria părintelui Teofil e ceva de neuitat. Îl aştept cu nerăbdare în Franţa.”( Christine – Franţa)

„De la întâlnirea cu tinerii români la Taizé acum câţiva ani am rămas cu ideea de a veni în România pentru a cunoaşte ţara voastră şi ortodoxia. Aşteptările mele au fost cu mult depăşite. Mă bucur că am putut să fac această călătorie şi în acelaşi timp să pot da un mic ajutor copiilor.” (Sergio – Spania)

„Sunt încântată că am descoperit ortodoxia românească, pe care o cunoşteam puţin prin discreta ei prezenţă în Franţa. Acum port România în inimă prin Gabi, Dragoş şi tine. Trebuie să continuaţi.” (Catherine – Franţa)

A consemnat Bogdan Grecu