Anul trecut am călătorit în Oltenia, provincie care ne‑a încântat prin peisajele ÅŸi mănăstirile sale rupte din Rai. Anul acesta, în 2012, am pătruns în inima vechii ortodoxii româneÅŸti, cu IaÅŸiul ÅŸi bisericile pictate din Bucovina. După câteva necazuri de ordin logistic (întârzierea avionului, surprize cu cazarea…), grupul nostru (6 preoÅ£i ÅŸi 24 de mireni), condus de Bogdan, a ajuns la IaÅŸi, metropola provinciei Moldova. Este un oraÅŸ impresionant care poate fi admirat de la înălÅ£ime din turnul Golia. Devenit capitala Moldovei prin voia turcilor, în 1564 (mai uÅŸor de controlat decât vechea Suceavă, pierdută între munÅ£i), este situat în centrul Moldovei istorice, care cuprindea ÅŸi Basarabia¹. Splendida biserică Trei Ierarhi era, din păcate, în restaurare, dar am putut totuÅŸi admira puÅ£in dantela de piatră care îi acoperă zidurile. Catedrala mitropolitană este impunătoare, dar nu este un model de iconografie. De fapt, cel mai preÅ£ios lucru pe care îl adăposteÅŸte este trupul Sfintei Parascheva, tânără călugăriÅ£ă din Tracia secolului XI, ale cărei moaÅŸte au fost mutate la Belgrad, apoi la Constantinopol, înainte de a ajunge la IaÅŸi în secolul al XVII‑lea. Cel mai de seamă lucru din viaÅ£a ei este că nu i s‑a întâmplat aproape nimic! S‑a asemănat lui Dumnezeu în taina unei vieÅ£i călugăreÅŸti ascunse, în Å¢ara Sfântă. Domnul a arătat sfinÅ£enia ei cu mult după naÅŸterea sa la Ceruri, apoi moaÅŸtele sfintei au săvârÅŸit o mulÅ£ime de minuni. Lungul ÅŸir de credincioÅŸi care stau la rând pentru a se închina este semnul unei apropieri care o uneÅŸte pe Sfânta Parascheva cu poporul lui Dumnezeu: este apropiată de oameni. Aici am avut bucuria de a‑l reîntâlni pe ÎnaltpreasfinÅ£itul Teofan, Mitropolitul Moldovei, care tocmai se întorsese de la lucrările Sfântului Sinod. Ne‑a primit ca un părinte în reÅŸedinÅ£a sa episcopală: în cursul întrevederii spontane ÅŸi prieteneÅŸti pe care ne‑a acordat‑o, am putut să‑i apreciem perspicacitatea ÅŸi fineÅ£ea gândirii, exprimate într‑o franceză desăvârÅŸită ÅŸi cu mult umor.

Prietenul nostru Bertrand Vergely, care participa la pelerinaj, a Å£inut în sala mare a Mitropoliei o foarte frumoasă conferinÅ£ă despre „uimire” dinaintea unui public tânăr ÅŸi numeros, urmată de o lungă ÅŸi interesantă dezbatere. În sfârÅŸit, am avut ocazia de a o întâlni pe Maica Siluana în micuÅ£a biserică de cartier unde îÅŸi organizează seminariile. Această călugăriÅ£ă este un adevărat monument duhovnicesc. Åži‑a folosit propria experienÅ£ă a lui Dumnezeu, care nu este una obiÅŸnuită, pentru a elabora un proces terapeutic destinat îngrijirii ÅŸi vindecării în acelaÅŸi timp a rănilor psihice ÅŸi duhovniceÅŸti. În acest „ÅŸi” stă toată noutatea ÅŸi bogăÅ£ia acestei învăÅ£ături, care este de fapt o praxis. Sufletul Omului este în acelaÅŸi timp psihic – însufleÅ£ind trupul – ÅŸi duhovnicesc – în legătură cu Dumnezeu ÅŸi în stare să primească energii îndumnezeitoare. O terapie exclusiv psihică este incompletă, pentru că uită că Omul este chipul lui Dumnezeu ÅŸi că destinul său este theosis, unirea cu Dumnezeu în ÅŸi prin energiile dumnezeieÅŸti necreate. Maica Siluana organizează seminarii în care formează participanÅ£ii într‑o ÅŸtiinÅ£ă de a fi, o praxis, pe care nu numai să ÅŸi‑o aplice lor înÅŸiÅŸi, ci să o ÅŸi transmită. Această terapie aduce împreună pe psiholog ÅŸi pe preot. Prin experienÅ£a duhovnicească ÅŸi îndrăzneala sa, o femeie ca Maica Siluana reuÅŸeÅŸte să treacă peste toate blocajele (ale lumii ÅŸi ale bisericii) ÅŸi reînnoieÅŸte Ortodoxia. OrtodocÅŸii occidentali care suntem am fost cuceriÅ£i pe dată: legătura s‑a stabilit.

După această zi ÅŸi jumătate petrecută la IaÅŸi, autocarul ne‑a dus în dealurile ÅŸi munÅ£ii Bucovinei, înverzite în ciuda marii călduri. În sate se văd foarte multe berze, lucru care ne‑a încântat. După Probota am petrecut două zile la Putna, loc de seamă al monahismului românesc, apoi am cutreierat Å£inutul ÅŸi am vizitat pe rând o mare parte a faimoaselor biserici pictate: Humor, Arbore, VoroneÅ£, cea cunoscută în toată lumea, SuceviÅ£a, MoldoviÅ£a, Suceava, Dragomirna, RâÅŸca: am mers de la o încântare la alta. Arhitectura, tipic românească, este frumoasă, frescele exterioare ÅŸi interioare sunt minunate, iconografice ÅŸi adesea bine păstrate. A fost o mare pedagogie a Bisericii acelor vremuri (mai ales din secolul al XVI‑lea) să acopere zidurile din afară ale bisericilor cu aceste cărÅ£i în imagini din care poporul, care nu avea acces la scris, putea învăÅ£a Biblia, istoria Bisericii ÅŸi vieÅ£ile sfinÅ£ilor. Într‑adevăr, frescele exterioare sunt mult mai uÅŸor de văzut ÅŸi de înÅ£eles la lumina zilei. În vremurile acelea în care nu exista electricitate ÅŸi în clădiri cu ferestre înguste, frescele interioare erau mult mai puÅ£in vizibile. Aceste fresce sunt foarte cunoscute, mai ales cele de la VoroneÅ£ (în special fresca ÎnfricoÅŸatei JudecăÅ£i), dar aÅŸ vrea să menÅ£ionez în mod deosebit pe cele de la mica biserică Arbore: aici se găseÅŸte cea mai frumoasă reprezentare a Sfintei Marina², ca ÅŸi serafimi admirabili, care au servit probabil de model pentru cei de la biserica Mitropoliei de la Limours. 

Cum se întâmplă adesea în Biserică, bogăÅ£iile coexistă cu decadenÅ£a. Pe cât sunt de frumoase ÅŸi iconografice frescele (cu câteva rare excepÅ£ii), pe atât iconostasele, în general din secolul al XVIII‑lea, sunt un dezastru: sunt masive, ascund în întregime altarele, disproporÅ£ionate (concepute prea mari, au adesea două rânduri care ascund o parte din frescele de pe peretele navei), supraîncărcate de aur ÅŸi decoruri pur estetice, ÅŸi mai ales decadente din punct de vedere iconografic, mergând chiar până la reprezentări filioquiste ale Treimii, care sunt o erezie³. Ar trebui să aibă cineva curajul să le scoată pentru a le pune în muzee ÅŸi să le înlocuiască cu iconostase mai joase, mai aerisite ÅŸi sobre, care să îngăduie credincioÅŸilor să vadă ÅŸi să audă slujirea Sfintelor Taine, aÅŸa cum era până în secolul al XV‑lea. Biserica nu este un muzeu: este viaÅ£a în Dumnezeu.

Peste tot am fost bine primiÅ£i, mai ales în mănăstirile de maici, deosebit de bine întreÅ£inute. Dar o primire ne‑a emoÅ£ionat îndeosebi, la Suceava. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei este foarte în vârstă, mergând ÅŸi vorbind foarte încet. Dar ce prezenÅ£ă! Ne‑a primit în catedrala sa pe care am vizitat‑o împreună, iar apoi a stat cu noi la masă într‑o mănăstire din apropiere. Este un om pătruns de cultura franceză, care ne‑a istorisit viaÅ£a sa ÅŸi a arhiepiscopiei sale cu multă fineÅ£e ÅŸi mult umor. Am fost impresionaÅ£i de profunzimea duhovnicească ÅŸi nobleÅ£ea sa. A fost o cinste pentru noi să auzim vorbindu‑se astfel despre FranÅ£a.

Pelerinajul nostru s‑a încheiat la Arhiepiscopia Romanului, unde am avut marea bucurie de a‑l regăsi pe prietenul nostru, PreasfinÅ£itul Ioachim, care a fost preot de parohie timp de 10 ani în regiunea pariziană. Aici, am fost întâmpinaÅ£i cu prietenie frăÅ£ească sinceră de un episcop cu un umor debordant, care nu a uitat vechea Biserică din Occident, căci în catedrala de la Roman, între altele, pot fi cinstite moaÅŸtele Sfântului Martin ÅŸi ale Sfântului Gherman de Auxerre.

În sfârÅŸit, chiar înainte de a ne urca în avion, la Bacău, am mers să vizităm o capelă amenajată într‑un liceu: este vorba, de fapt, de o clasă mare transformată într‑o adevărată biserică, cu pereÅ£ii acoperiÅ£i în întregime de fresce, ceea ce pentru noi, care trăim într‑un stat ateu, este un lucru uimitor. E extraordinar totuÅŸi să vezi această minune într‑o Å£ară care avea, acum douăzeci de ani, un regim care persecuta cu violenÅ£ă Biserica. Dumnezeu învinge totdeauna… 

Un pelerinaj este în primul rând un demers de rugăciune, făcut cu păstori. Din păcate, nu am putut să‑l avem în mijlocul nostru pe ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit Iosif, care a fost nevoit să se întoarcă în FranÅ£a imediat după lucrările Sfântului Sinod. Din fericire, PreasfinÅ£itul Marc a putut să vină cu noi la Putna, dar fără valiză, pe care i‑o rătăcise Lufthansa… Am putut sluji două liturghii împreună cu PreasfinÅ£ia sa – duminică, 8 iulie, la Putna, în aer liber, cu stareÅ£ul mănăstirii, părintele Melchisedec – un om cu un duh cu adevărat părintesc, cu multă băgare de seamă ÅŸi bunăvoinÅ£ă – ÅŸi cu mulÅ£i ieromonahi ÅŸi luni, 9 iulie, în biserica mănăstirii MoldoviÅ£a.

Grupul a fost foarte simpatic ÅŸi atmosfera destinsă. Seara românească de pe 9 iulie de la SuceviÅ£a, cu orchestră ÅŸi dansuri, a fost o sărbătoare foarte frumoasă. Am avut ÅŸi bucuria de a‑l număra printre noi pe Julien, în scaunul său cu rotile, care ni s‑a alăturat împreună cu mama sa la MiclăuÅŸeni ÅŸi a cărui prezenÅ£ă ne‑a îmbogăÅ£it.

Åži ca să sfârÅŸim pe o notă veselă, vinul este excelent în Moldova, mai ales cel alb! Dumnezeu să binecuvânteze Moldova ÅŸi pe poporul ei.

Pr. Noël TANAZACQ, Paris

Note: