Cale spre descoperirea ÃŽmpărăÅ£iei lăuntrice

Hristos a Înviat!

Odată cu acest Te Deum deschidem cu sfială cea de-a zecea ediÅ£ie a pelerinajului nostru la moaÅŸtele Sfântului Ioan Casian. Pelerinajul din anul acesta este, fără îndoială, unul de împlinire a celor nouă pelerinaje anterioare, o încununare a strădaniilor noastre din toÅ£i aceÅŸti ani, de când le-am început (din 2008) ÅŸi până azi. Ca în fiecare an, am pregătit ÅŸi acum, după cum m-am priceput, un cuvânt de învăÅ£ătură bazat pe moÅŸtenirea duhovnicească lăsată nouă de Sfântul Ioan Casian, pe care îl cinstim în mod special în aceste zile.

Încep cu dorinÅ£a de a vă reaminti îndemnul Sfântului Apostol Pavel din prima sa epistolă către corinteni, care multora le poate părea surprinzător ÅŸi enigmatic, însă sunt convins că-l vom redescoperi ca fiind profund revelator pentru noi toÅ£i, cei care ne străduim să-I urmăm lui Hristos cu credinÅ£ă: „cei ce plâng să fie ca ÅŸi cum n-ar plânge; ÅŸi cei ce se bucură, ca ÅŸi cum nu s-ar bucura; ÅŸi cei ce cumpără, ca ÅŸi cum n-ar stăpâni; ÅŸi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca ÅŸi cum nu s-ar folosi”¹. Observăm că Apostolul, în mod stăruitor, ne îndeamnă nu la ipocrizie – aÅŸa cum poate apărea la prima vedere – ci să fim ca ÅŸi cum... ori de câte ori ne-ar putea încerca tentaÅ£ia de a-l accepta pe a avea în detrimentul lui a fi. Cu alte cuvinte, Apostolul ne spune că urcuÅŸul nostru duhovnicesc, zidirea noastră lăuntrică, nu trebuie să ne fie împiedicată de alipirea de cele materiale ÅŸi trecătoare, ci privirea noastră ar trebui să fie mereu îndreptată spre Hristos, Mântuitorul nostru. Apostolul ne lasă să înÅ£elegem că aceasta este condiÅ£ia autentică a oricărui creÅŸtin: de a-l asimila mereu pe a fi ca ÅŸi cum... într-o armonie perfectă cu voinÅ£a sa, pe tot parcursul vieÅ£ii sale.

PARADOXUL BUNEI EDUCAÅ¢II, CA PIEDICÄ‚ A ZIDIRII LÄ‚UNTRICE

Dar cum să împlinim aceasta? Încă de mici suntem obiÅŸnuiÅ£i ÅŸi chiar educaÅ£i să căutăm ÅŸi să deÅ£inem cât mai multe lucruri ÅŸi uneori să ne străduim să strângem mici averi, să avem!... ÅŸi să nu ducem niciodată lipsă de nimic. Toate aceste obiÅŸnuinÅ£e pot deveni însă foarte nocive pentru suflet, căci ele cresc în timp odată cu noi ÅŸi, dominându-ne, înăbuÅŸă viaÅ£a noastră duhovnicească². De ce mai sunt ele periculoase? Pentru că nu vom fi învăÅ£aÅ£i mai apoi de către nimeni să le lăsăm deoparte, decât doar dacă vom aprofunda învăÅ£ătura creÅŸtină. Hristos Domnul ne atenÅ£ionează că „viaÅ£a cuiva nu stă în prisosul avuÅ£iilor sale”³ ÅŸi că este deosebit de periculos pentru sufletele noastre să ne ataÅŸăm de cele materiale ÅŸi să ne punem încrederea în acestea mai mult decât în Dumnezeu, de la Care ne vine toată darea cea bună. De aceea ÅŸi îndemnul Apostolului este fără echivoc: să căutăm mereu să fim,nusă avem, pentru că altfel riscăm să ne pierdem atât viaÅ£a aceasta pământească, cât mai ales pe cea veÅŸnică. SfinÅ£ii părinÅ£i ne descoperă în sprijinul reuÅŸitei noastre că suferinÅ£a ÅŸi lipsurile, dacă ni le îngăduie Dumnezeu ÅŸi ni le asumăm, sunt, de-a lungul vieÅ£ii, mari pedagogi, pe care se cuvine să nu-i ignorăm.

În epistola sa către galateni, Apostolul Pavel adaugă la ceea ce am amintit adineaori un alt îndemn: „în Duhul să umblaÅ£i ÅŸi să nu împliniÅ£i pofta trupului. Căci trupul pofteÅŸte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceÅ£i cele ce aÅ£i voi”⁴. AÅŸadar, libertatea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o trebuie să o folosim cu multă responsabilitate, bine ÅŸtiind că suntem într-un război continuu, că adesea (în modul cel mai natural) alegem cele trupeÅŸti în locul celor duhovniceÅŸti ÅŸi aceste alegeri ne devin piedici spre zidirea noastră lăuntrică. Iar în alt loc, acelaÅŸi Apostol ne descoperă: „Nu vă amăgiÅ£i: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va ÅŸi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuÅŸi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaÅ£ă veÅŸnică”⁵.

Asupra acestei învăÅ£ături, pe care o accentuează ÅŸi Sfântul Ioan Casian în repetate rânduri, aÅŸ vrea să mă opresc în cele ce urmează.

ASCEZA ASUMATÄ‚ SAU NEVOIA BUNEI ALEGERI

CondiÅ£ia omului de după căderea în păcatul strămoÅŸesc este marcată de neputinÅ£e, dintre care cea mai evidentă este aceea a greutăÅ£ii cu care omul îÅŸi poate subordona voinÅ£a, precum mărturiseÅŸte ÅŸi Apostolul Pavel: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârÅŸesc”⁶. Sfântul Ioan Casian ne spune că omul „vrea să aibă curăÅ£ia corpului fără biciuirea cărnii, să câÅŸtige curăÅ£ia inimii fără truda veghei, să se îndestuleze de virtuÅ£i duhovniceÅŸti păstrând odihna trupului, să capete harul răbdării fără neplăcerea vreunei batjocuri, să aibă umilinÅ£a lui Hristos fără renunÅ£area la onorurile lumeÅŸti, să împace simplitatea religiei cu ambiÅ£iile lumii acesteia, să servească lui Hristos dorind lauda ÅŸi favoarea oamenilor, să mărturisească adevărul fără să producă cea mai uÅŸoară supărare cuiva, pe scurt, vrea să aibă bunurile viitoare, dar să nu le piardă pe cele prezente”⁷. Cu alte cuvinte, omul doreÅŸte în mod firesc confortul material, caută mereu îndestularea ÅŸi nu este dispus spre jertfă, nici să renunÅ£e la cele materiale pentru a le avea pe cele duhovniceÅŸti. Ce este de făcut? Cum să facem ca cele materiale să nu pună stăpânire peste noi?

Îndemnul cel mai profund este să ne asemănăm cât mai mult cu putinÅ£ă cu Hristos, Cel care, deÅŸi, ca Dumnezeu adevărat ÅŸi Stăpân peste toată creaÅ£ia, putea avea orice, totuÅŸi a acceptat condiÅ£ia de a nu avea nimic al Său ÅŸi aceasta Åži-a asumat-o, pentru a ne arăta nouă, tuturor, că doar aceasta este calea pe care Îl putem urma. „Dacă voieÅŸte cineva să vină după Mine – ne spune Hristos – să se lepede de sine [...] că ce foloseÅŸte omului dacă va câÅŸtiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?”⁸. Iar atunci când câÅ£iva dintre ucenici doresc să-L urmeze, Hristos le spune să ia aminte că „vulpile au vizuini ÅŸi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Åži plece capul”⁹ ÅŸi le recomandă mai apoi, când îi trimite la propovăduire, „să nu luaÅ£i nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani ÅŸi nici să nu aveÅ£i câte două haine”¹⁰, ca nu cumva acestea să devină piedică în lucrarea pentru care au fost chemaÅ£i ÅŸi pe care au acceptat-o cu credinÅ£ă. Domnul ne avertizează, aÅŸadar, că adevărata stare a celui care vrea să-L urmeze nu poate fi decât una de mare cumpătare materială ÅŸi de încredinÅ£are în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fără nici o ÅŸovăire.

POSTUL ÅžI RUGÄ‚CIUNEA SUSÅ¢IN VIAÅ¢A ÎN HRISTOS

Cât priveÅŸte lupta permanentă a sufletului cu trupul ÅŸi, uneori, pentru cei mai râvnitori, ÅŸi a trupului cu sufletul, aceasta se biruieÅŸte în acelaÅŸi fel amintit mai sus, adică doar prin cumpătare (ca metodă folosindu-ne de postul propus de Biserică) ÅŸi prin încrederea deplină în Dumnezeu (pe aceasta punând-o în mod concret în lucrare, prin rugăciune). „Fiindcă postul – spune Sf. Simeon Noul Teolog – acest medic al sufletelor noastre, obiÅŸnuieÅŸte să domolească unuia fierbinÅ£elile ÅŸi miÅŸcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezeÅŸte râvna, altuia îi curăÅ£ă mintea ÅŸi o face din nou liberă de cugetele rele [...]; postul risipeÅŸte ÅŸi alungă cum alungă soarele ceaÅ£a, întunericul inteligibil ÅŸi acoperământul păcatului aÅŸezat peste suflet”¹¹. „Să ne luptăm să hrănim în noi înÅŸine prin lucrarea poruncilor focul dumnezeiesc, prin care lumina cea dumnezeiască obiÅŸnuieÅŸte să strălucească”₁₂ ÅŸi prin rugăciune „câÅŸtigă-Å£i pe Dumnezeu prieten ÅŸi nu vei avea nevoie de ajutorul omului”¹³, ne spune acelaÅŸi părinte Simeon, ÅŸi-L „vom vedea pe Dumnezeu sălăÅŸluind ca lumină în noi”¹⁴.

Dar oare, ca un automat, trupul potolit va lăsa sufletul să se înalÅ£e? Cum să fii în acelaÅŸi timp cumpătat în cele materiale ÅŸi înfocat în cele duhovniceÅŸti, să fii măsurat mereu în cele trupeÅŸti, dar plin de ardoare în cele sufleteÅŸti; potolit ÅŸi cuminte trupeÅŸte, dar entuziast în suflet; aÅŸezat în trup, dar cu sufletul înflăcărat? Ei bine, toate acestea rămân întrebări la care orice creÅŸtin caută răspuns zi de zi, pas cu pas ÅŸi repet îndemnul Apostolului: „să se bucure ca ÅŸi cum nu s-ar bucura, să plângă ca ÅŸi cum n-ar plânge”. Pentru toate acestea, dar ÅŸi pentru multe altele, calea rămâne mereu aceeaÅŸi: practicarea rugăciunii ÅŸi a postului.

În ceea ce priveÅŸte controlul voinÅ£ei noastre ÅŸi referitor la această împotrivire dintre cele trupeÅŸti ÅŸi cele sufleteÅŸti, Sfântul Ioan Casian ne dezvăluie ÅŸi el uimitoarea înÅ£elepciune a lui Dumnezeu, Care a rânduit ca această neputinÅ£ă, născută în noi în urma neascultării primilor oameni în Rai, să-i devină totuÅŸi omului, în cele din urmă, foarte folositoare. Astfel, în plan practic, spune Sfântul Ioan Casian, „rezistenÅ£a ÅŸi puterea corpului ne întârzie de la înfăptuirea celor pe care mintea noastră le-a gândit fără rost, iar uneori, urmând o stare mai lungă, fie de căinÅ£ă, fie de îndreptare, această zăbovire ne îndreaptă prin revenirea asupra gândurilor ÅŸi faptelor noastre nu îndeajuns de bine chibzuite [...]; din aceste lucruri reÅ£inem că pentru noi nu numai că nu este vătămătoare această luptă dintre trup ÅŸi spirit, care se dă în noi, ci ne aduce chiar mult folos”¹⁵.

Să reÅ£inem, în concluzie, faptul că slăbiciunea trupească de multe ori acoperă lăuntric un suflet puternic ÅŸi că adesea lucrurile obiÅŸnuite apar duhovniceÅŸte în altă lumină, după cum ne învaÅ£ă ÅŸi Apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieÅŸte din zi în zi [...] neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veÅŸnice”¹⁶.

Să avem încredere în Dumnezeu, Cel care ne cunoaÅŸte mai bine ca oricine ÅŸi Care este gata să ne ajute pe toate căile posibile, numai să-I dăm ocazia. El este precum tatăl din pilda fiului risipitor, neobosit stând la pândă pentru a ne zări ÅŸi a ne ieÅŸi primul în întâmpinare, ÅŸi aceasta doar pentru că ne iubeÅŸte. Să nu uităm, de asemenea, că ÎmpărăÅ£ia lăuntrică a fiecăruia dintre noi este poarta de intrare în ÎmpărăÅ£ia Cerească, în care ne invită, cu mult drag ÅŸi dor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ÅŸi că doar El este uÅŸa. Să prindem aÅŸadar curaj ÅŸi să ne bucurăm, gândindu-ne că fiecare dintre noi este un mic fragment dintr-o comoară de negrăită bucurie cerească ÅŸi că în fiecare fragment se regăseÅŸte taina întregului, iar semnul acestui adevăr este Învierea lui Hristos.

Protos. Simeon