Viața acestui sfânt alaman a fost redactată în anul 830 de către călugarul Gozbert cel Tânăr din St. Gallen, cunoscut și cu numele de Gozbert Diaconus (diaconul). Lucrarea lui Gozbert nu s‑a păstrat, în schimb ni s‑a transmis prelucrarea acesteia, făcută de către călugarul mănăstirii Reichenau, Walafrid Strabo, cel mai bun latinist al vremii respective, din apropierea orașului St. Gallen. Se pare că acesta, între anii 834 și 838, nu numai că a îmbunătățit textul latin, dar a și făcut un rezumat al primei biografii.

De origine alamană, Otmar (sau Othmar) s‑a născut în jurul anului 690, în orașul Chur și a studiat la școala Catedralei din acest oraș, înainte de a fi hirotonit preot. Probabil, după hirotonie, a fost parohul unei biserici din acest oraș, cu hramul Sf. Florin. După părerea lui Ernst Tremp această biserică închinată Sf. Florin se afla în localitatea Walenstadt (Ernst TREMP, Historisches Lexikon der Schweiz, http://www.hls‑dhs‑dss.ch/textes/d/D10219.php, pagină accesată la data de 22 iunie 2011).  

Organizatorul mănăstirii din St. Gallen

Datorită renumelui dobândit, Otmar a fost solicitat în anul 719 de către tribunul Waltram din Arbon să meargă la St. Gallen, pentru a salva de la distrugere chiliile ridicate de către misionarul Gallus și de către ucenicii săi în anul 612. Pentru prima dată Otmar este consemnat ca abate al mănăstirii în anul 744. 

Primele donații pentru reorganizarea mănăstirii au fost făcute de către nobilimea alamană. Dacă la începutul activității lui Otmar în St. Gallen, nobilimea alamană a jucat un rol important, influența acesteia se va diminua începând cu anul 746. Deși alamanii s‑au supus francilor, aceștia din urmă se temeau de o posibilă răscoală. De aceea, în urma luptei și a procesului de la Cannstadt, din anul 746, întreaga elită a alamanilor a fost omorâtă. 

Pentru centralizarea puterii politice, Regalitatea francă era interesată și preocupată să existe o anumită unitate și în viața monahală. Astfel, sprijinit de către regii Pipin și Carloman, Otmar va introduce regulile monahale benedictine în mănăstirea sa. Până atunci călugării din St. Gallen urmau un amestec de reguli, de la Pahomie, de la Sf. Vasile cel Mare și de la călugărul Columban. Printre primele sale măsuri de reorganizare a mănăstirii din St. Gallen  se număra și înlocuirea vieții eremitice cu cea cenobitică. Aceste măsuri au fost susținute și financiar de către regalitatea francă.

Astfel, sub conducerea abatelui Otmar, în scurt timp mănăstirea va cunoaște o primă perioadă înfloritoare. Pentru Otmar viața duhovnicească, interioară, a călugărilor săi era o prioritate. În timpul său 53 de părinți au făcut făgăduințele monahale în mănăstirea din St. Gallen. 

Întemeietorul primului spital de pe teritoriul Elveției de astăzi

În lucrarea exterioară vieții mănăstirești, Otmar a preluat responsabilitatea față de oamenii săraci și față de cei bolnavi. Prin măsurile sale și prin milostenia făcută, Otmar a devenit un adevărat părinte al săracilor (Armenvater), care potrivit regulei benedictine, încerca să intre  în contact personal cu fiecare persoană care venea la mănăstire sau solicita ajutorul său. 

Pentru cei bolnavi de lepră și de alte boli incurabile a construit o casă de refugiu, care din punct de vedere al istoriei medicale, este considerată ca fiind primul spital înființat pe teritoriul Elveției de astăzi. Aici trebuie amintit faptul că de multe ori rămânea noaptea să‑i îngrijească personal pe cei suferinzi. Această practică a milosteniei și, mai ales, contactul direct al călugărilor săi cu cei aflati în nevoință vor duce la un și mai mare succes misionar al mănăstirii din St. Gallen. Conform biografiei, Otmar se temea ca îmbogățirea mănăstirii să nu afecteze viața sa duhovnicească și a fraților săi călugări. De aceea îmbrăca haine cât mai simple și călărea un asin, în loc de cal. 

În anul 753 un țăran s-a obligat benevol să ofere în fiecare an mănăstirii o anumită cantitate de bere. Documentul, care s‑a păstrat în Biblioteca mănăstirii din St. Gallen, este primul care atestă existența acestei băuturi (cerevisia) (Cf. art. Otmar, in: Ökumenisches Heiligenlexikon, http://www.heiligenlexikon.de/BiographienO/Otmar_von_St‑Gallen.html, pagină accesată la data de 28 iunie 2011).

Procesul nedrept și cultul Sf. Otmar

Cu timpul, înflorirea mănăstirii și, mai ales, autonomia dobândită de aceasta au început să‑i deranjeze tot mai mult pe ducii franci Warin și Ruthard. Pe lângă acestea se mai adăugau și pretențiile teritoriale ale episcopului de Konstanz, Sidonius, care dorea ca mănăstirea să intre sub jurisdicția sa. Astfel, cei doi duci au poruncit arestarea lui Otmar și, în cadrul unui proces, l‑au acuzat pe acesta de încălcarea votului monahal al castității, imputându‑i agresarea unei femei, prin mărturia mincinoasă a unui servitor pe nume Lantpert. 

Biografia lui Otmar ne relatează și cuvintele rostite de către abate în această circumstanță, cuvinte care scot în evidență smerenia lui: „La această acuză omul evlavios n‑a dat niciun răspuns. Fiind însă forțat să vorbească, el a afirmat: Recunosc că am păcătuit în multe, multe lucruri. Totuși, în ce privește această acuză, îl chem ca martor pe Dumnezeu, Cel care vede toate în ascuns”.

Cu toate că era nevinovat, Otmar a fost condamnat la moarte prin înfometare la palatul Bodman. Prin intervenția unui om influent, cu numele de Gozbert (nu biograful său), pedeapsa a fost comutată: în loc de moarte prin înfometare, a fost exilat pe viață pe  insula Werd, insulă de pe râul Steinach. Probabil și din cauza supărării cauzate de această judecată nedreaptă, Otmar și‑a dat obștescul sfârșit pe această insulă, la câteva luni după exilare. Acest lucru se întâmpla în ziua de 16 noiembrie a anului 759. 

Zece ani mai târziu, călugării din St. Gallen au cerut dreptul de a strămuta rămășițele pământești ale fostului abate. Astfel, săpând, au găsit trupul neputrezit al lui Otmar, pe care l‑au adus la St. Gallen. În anul 867 moaștele sale au fost așezate în biserica construită în St. Gallen, purtând numele sfântului, având loc și canonizarea locală, făcută chiar de către episcopul de Konstanz, succesorul lui Sidonius. 

La vreo douăzeci de ani după strămutarea moaștelor în această biserică, Sf. Otmar era considerat patron al mănăstirii St. Gallen, alături de Sf. Gallus, într‑un act de donație (883) semnat de împăratul Carol al III‑lea. În scurt timp cinstirea sa s‑a răspândit. Moaștele au mai fost mutate în anul 1755 la o nouă construcție a bisericii, dar și în perioada iconoclasmului manifestat de către reformatori. 

În timpul împăratului Carol al IV‑lea, născut în anul 1316 la Praga, capul Sfântului Otmar a fost adus în catedrala Veits din acest oraș, unde se găsește și astăzi. În localitatea Attenhausen de lângă Krumbach (în teritoriul șvab) se găsesc și astăzi moaște ale sfântului, locul devenind din anul 1750 un important centru de pelerinaj. 

Abatelui Otmar i se datorează nu numai reorganizarea și înflorirea mănăstirii din St. Gallen, ci mai ales profilul creștin autentic oferit acesteia, prin urmarea lui Hristos în cuvânt și în faptă; prin trăirea unei vieți spirituale îmbinate cu îngrijirea celor suferinzi; în relația și iubirea pentru Dumnezeu, reflectată în cea pentru semenii aflați în suferință și sărăcie.

Patronul a peste 80 de biserici din Elveția și Germania

Până astăzi Sf. Otmar este considerat ca fiind patron principal al mănăstirii din St. Gallen, alături de Sf. Gallus. În decursul timpului multe biserici din estul Elveției și din sudul Germaniei au fost închinate acestui sfânt. Astăzi peste 80 de biserici îl au ca patron pe acest „părinte al săracilor”. 

În ce privește Istoria bisericească, Sf. Otmar este considerat un „precursor” al ordinului franciscanilor, înființat la trei secole după moartea sfântului, ordin dedicat predicării Evangheliei, dar mai ales ajutorării săracilor. Probabil că nu întâmplător există astăzi o mănăstire franciscană pe insula Werd, unde sfântul și‑a aflat sfârșitul pământesc.

Åži astăzi mai există obiceiul în episcopia catolică de St. Gallen de a fi sfințite apă, ulei și hăinuțe care ajută la vindecarea copiilor, în numele Sf. Otmar. 

Sfinte Otmar, întemeietor de spital și părinte al săracilor, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!