Cuvântul maicii Siluana Vlad din cadrul festivalului „De dragul frumosului” ar merita să fie ascultat, reascultat, meditat, însușit, pus în practică. Ca să fim siguri că în relatarea noastră nu vom pierde esențialul, am rugat‑o chiar pe maică să rezume ceea ce a vrut să ne împărtășească. Ne‑a răspuns cu același drag cu care a venit de la Iași la Paris...
Ce am vrut să spun în conferință?
Că avem nevoie să fim fericiți, pentru că scopul aducerii noastre la existență este fericirea. Nu vom afla fericirea până ce nu vom ști cum ne‑a creat Dumnezeu, cum am căzut și am ajuns robi păcatului și în ce constă darul mântuirii pe care Dumnezeu ni‑l oferă în Biserica Lui.  
Că Dumnezeu Își varsă întreaga iubire în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă prin Sfintele Taine ale Bisericii. 
Că nu ne putem bucura de darurile lui Dumnezeu dacă nu aflăm în ce constau ele, cum se dobândesc și dacă nu învățăm să le păstrăm și cultivăm în viața de zi cu zi.
Că noi putem trăi fără să cunoaștem această comoară din Biserică și din noi înșine pentru că lumea aceasta ne‑a învățat să ne îndreptăm atenția în afară și să poftim lucruri efemere în loc să dorim Bucuria Sfântă adusă de Domnul prin Crucea și Învierea Sa. Fugim cu nepăsare de Darul la Care ne cheamă Dumnezeu în fiecare Sfântă Liturghie: „Cu frică și cutremur să vă apropiați!”...
Că suferim și ne chinuim, pe noi înșine și unii pe alții, și căutăm leacuri și terapii la multele noastre traume fără să înțelegem că singura și adevărata noastră traumă este despărțirea de Dumnezeu și moartea duhovnicească, amorțirea duhului nostru, a puterii prin care primim prezența și darurile lui Dumnezeu. Åži nu putem să ne trezim pentru că Îl căutăm și dorim pe Dumnezeu pentru trup și suflet (psihic). Mulți dintre noi nici nu știm că avem duh. 
Că ne putem opri și trezi încetând să mai umblăm „după trup, ci după Duh”, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.
Pentru aceasta e nevoie să învățăm limbajul tăcerii, ca să auzim cum „Duhul Sfânt mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 16).
Fără ascultarea în tăcere a acestei șoapte de iubire a Lui Dumnezeu în Duhul nostru nu putem ieși din viața trăită ca deșertăciune sau ca blestem. 
Am încercat să arăt că ce avem de făcut e simplu și la îndemâna oricui.
Nu știu cât am reușit. Domnul știe. Al Lui este darul, a Lui chemarea celor ce caută, a Lui trezirea celor ce au urechi să audă, a Lui Slava în veci. Amin!
Cu rugăciune și dragoste,
Maica Siluana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team