Început de vară capricioasă, examene în aer, iz de sărbătoare în căutare. Viața noastră e în ritmul sărbătorilor din calendar, așa că și acum, doritori de încă o întâlnire cu Domnul, ne-am gândit să facem un mic pelerinaj Nepsis, la mănăstirea Sfântul Siluan. Această mănăstire își are începuturile acum 18 ani, fiind construită pe o fermă în ruine, la inițiativa Părintelui stareț Syméon Cossec, și cu binecuvântarea Arhimadritului Sofronie Saharov de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Anglia.

Mănăstirea e situată la Saint Mars de Locquenay, la 30 km de orașul Le Mans, în Pays de la Loire și la două ore de Paris, când cunoști drumul și nu te duce de nas un GPS.

13 călugări și călugarițe, care sălășluiesc în aceeași mănăstire, sub binecuvântarea Părintelui Syméon. Mănăstirea este închinată Sfântului Siluan și mărturisește un mod de viață monastic urmând linia deschisă de Sfântul Siluan, – rugăciune pentru lumea întreagă și sufletul deschis pentru oameni ce îl caută pe Dumnezeu.

Cunoșteam acest loc de ceva timp, îl simțeam ca pe un loc unde timpul ia forma veșniciei în Hristos, așa că doream să facem cunoscut și altor tineri (români mai ales, care să regăsească aici ceva din mănăstirile din țară) acest loc și împreună să ne bucurăm de rugăciune.

Nu era moment mai potrivit poate decât sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, pe care toți Îl așteptăm să Se sălășluiască în viața noastră, ca să putem face Voia Tatălui.

Cu câteva aventuri firești la un drum necunoscut și pentruun grup de oameni tineri, am reușit să ajungem la mănăstire sâmbătă la amiază. După o masă în liniște, în trapeza mănăstirii, împreună cu alți oaspeți, cu maicile și călugării, ne-am integrat rapid în ritmul mănăstirii, ajutând câte puțin la buna rânduială a lucrurilor. După-amiază am avut cu toții o discuție cu părintele Syméon în bisericuța din criptă, prima biserică a mănăstirii, – înainte o veche pivniță. Acolo, în acel întuneric relativ, am ascultat cu drag cuvânt de la Părintele și am putut dialoga cu Sfinția Sa. Ne-a vorbit despre drumul său în monahismul ortodox, despre istoria mănăstirii, despre rugăciune, despre iubire, despre modul de a ne apropia de Dumnezeu.

Părintele Syméon, care era în contact cu Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a primit binecuvântrea Arhimadritului Sofronie să facă această mănăstire în cuvintele : « E imposibil, dar fă-o!

Cuvintele acestea, izvorâte dintr-o dragoste imensă pentru lume și pline de smerenia neputinței noastre, ni se par că ascund misterul întregii noastre vieți : sunt multe lucruri imposibile în viața noastră, și numai Domnul poate face din imposibil, posibil.

Câțiva dintre noi l-au întrebat pe părintele Syméon despre cum ne putem aduna în rugăciune, în ciuda gândurilor murdare care pot izvorî, și cu atât mai puternice în Rugăciunea lui Iisus? Părintele ne-a răspuns că cel rău nu vrea să ne apropiem de Domnul și că încearcă să împiedice rugăciunea noastră, dar noi, fie să nu le dăm atenție, – căci gândurile vor veni mereu –, fie să ne luăm cu alte activități, utile pentru ceilalți. Ne-a mai zis atunci părintele cât de important este faptul de a ne da seama că Dumnezeu ne iubește, toată viața noastră se schimbă, căci odată ce am înțeles acest lucru, ca un gest firesc de persoană iubită, vom dori și noi să ne apropiem de Domnul și să Îi răspundem la această iubire și vom face eforturi pentru această iubire imensă care ni se dăruiește.

Seara am participat la slujba de priveghere la praznicul Pogorârea Sfântului Duh. Biserica cea mare, dedicată Sfântului Siluan, era împodobită cu trandafiri și verdeață la icoane.

Åži ca o « coincidență fericită » se pare că numele de Rusalii vine de la romani, Rosalia, sărbătoarea trandafirilor. Câteva ore de rugăciune ne-au apropiat de Domnul și mai tare, în mijlocul florilor și a întregii obști.

Duminică dimineața am participat slujba Ceasurilor și apoi la Sfânta Liturghie, împărtășindu-ne cu Domnul la această mare sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt. După-masă am participat și vecernia specială a îngenunchierii.

Apoi am cântat și noi în românește Troparul Praznicului și „cântări” închinate Maicii Domnului, iar fetele au continuat apoi să cânte diferite cântece în românește, alături de maicile care ne priveau cu drag.

Acest pelerinaj a fost pentru toți (cei mai mulți pentru prima dată în acest loc) un mare prilej de bucurie. Redăm aici impresiile unuia dintre pelerini : « Pelerinajul acesta a fost pentru mine o nouă experiență deosebită, m-a făcut să descopăr un loc în care binecuvântarea lui Dumnezeu îți încălzește inima și te îndeamnă să arunci povara păcatelor și să te înalți în rugăciune și cântare spre hora plină de veselie a îngerilor. Un loc plin de simplitate și bun gust, rupt de timpul și spațiul civilizației noastre urbane, aflat totuși la câteva zeci de kilometri de acesta. Hainele cernite ale călugărilor și măicuțelor nu ascund nici pe departe suferință și întristare, ci bucurie, speranță și încredințarea că Dumnezeu îi poartă spre Înălțimile cerului. Bucuria dinlăuntrul inimii țâșnește, dă pe dinafară, natura însăși e impregnată. M-a impresionat simplitatea și modestia locului și a oamenilor, simplitate care ascunde în ea o bogăție neprețuită, aceea a iubirii pentru Dumnezeu. Nu este o altă sursă a fericirii în viața aceasta decât iubirea pentru Dumnezeu, și cei care au gustat din aceasta nu se mai pot sătura. »

După ce am luat binecuvântare de la Părintele Syméon, am plecat duminică după-amiază spre Paris, și ne-am oprit pentru un mic moment turistic în orașul Le Mans, unde am vizitat catedrala și centrul vechi al orașului. Ne-am oprit și am mâncat împreună, după care ne-am continuat drumul spre Paris, pe care l-am regăsit târziu în noapte, același, ca un prieten vechi, fidel...

Camelia-Mihaela Dascălu