Interviu cu Preacuviosul Părinte PETRONIU TÄ‚NASE

 - Preacuvioase Părinte StareÅ£ Petroniu, ce înseamnă, a nu judeca pe celălalt ?

- SfinÅ£ii PărinÅ£i, Biserica în totalitatea ei consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ÅŸi se rosteÅŸte în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta ÅŸi duminica. Se rosteÅŸte de câte 8-9 ori ÅŸi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate ÅŸi cu metanii ÅŸi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „DăruieÅŸte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele ÅŸi să nu osândesc pe fratele meu”. E făcută cu stăruinÅ£ă pe toată durata Postului Mare. Te-ai aÅŸtepta ca, atunci când te rogi cu aÅŸa mare stăruinÅ£ă să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le so­cotim a fi mai mari ÅŸi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „DăruieÅŸte-mi să văd păcatele mele ÅŸi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproa­pelui este mare păcat. SfinÅ£ii PărinÅ£i spun că se face o mare greÅŸeală atunci când osân­dim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după min­tea ta. Nu avem calitatea aceasta ÅŸi nu avem niciun drept să facem aÅŸa.Acest drept nu îl are decât cel care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaÅ£a omenirii de la începutul până la sfârÅŸitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceeaÅŸi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu, de Tonitza după anumite trăsături, după stilul personal.

SUNTEM DATORI CU CINSTEA ÅžI CU RESPECTUL UNII FATÄ‚ DE ALÅ¢II 

   Omul este mărginit, posibilităÅ£ile lui fi­ind limitate. Dumnezeu este FiinÅ£ă nemăr­ginită, iar puterea Sa creatoare este infini­tă. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinÅ£ă este o creatură nouă, oglindind în fiinÅ£a ei ceva din strălucirea ÅŸi infinitatea dumnezeiască. De aceea SfinÅ£ii PărinÅ£i spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinsti­rea sfintelor icoane nu cinstim lemnul ÅŸi cu­loarea, ci pe cel reprezentat. Tot aÅŸa, întâl­nind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea ÅŸi cu respectul unii faÅ£ă de alÅ£ii ÅŸi nu avem niciun drept să judecăm pe aproapele. Dar atunci când eÅŸti într-o poziÅ£ie de conducere ÅŸi ai subalterni care greÅŸesc uneori, ce ati­tudine trebuie să ai? Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeÅŸti. Dacă atragi atenÅ£ia cu respect ÅŸi cuviinÅ£ă, părin­teÅŸte ÅŸi cu îndemn, asta nu înseamnă jude­cată, ci trebuinÅ£ă, necesitate ÅŸi firesc: să îl iubeÅŸti pe om ÅŸi să-l lămureÅŸti că a greÅŸit.

SÄ‚ CÄ‚UTÄ‚M FERICIREA CARE NU ARE SFÂRÅžIT

  - La vârsta si la experienÅ£a pe care le aveÅ£i, ce mesaj aÅ£i transmite tinerilor din ziua de astăzi?

  - Nu pune problema aÅŸa... Nu am niciun mesaj, pentru că nu am nicio calitate să fac asta. Ne sfătuim ÅŸi dacă mai vin pe aici ÅŸiîntreabă fraÅ£ii, le spunem că trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinÅ£e cugetătoare, fiinÅ£e nobile ÅŸi ne-a hă­răzit fericirii veÅŸnice. Trebuie să ne stră­duim - e interesul nostru! - să moÅŸtenim fe­ricirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaÅ£a aceasta ne străduim să avem o fami­lie liniÅŸtită, o locuinÅ£ă, condiÅ£ii de trai ÅŸi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiÅ£i în această viaÅ£ă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! In viaÅ£a noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine ÅŸi moartea. Åži aÅŸa, toată fericirea pă­mântească ia sfârÅŸit. Dacă pentru starea aceasta de câÅ£iva ani, scurta viaÅ£ă pe pă­mânt, noi dăm toată grija noastră ÅŸi ne stră­duim aÅŸa de mult, pentru fericirea veÅŸnică noi nu facem nimic? Căci ÅŸtim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieÅ£ii pe pă­mânt, să înceapă veÅŸnicia. Iar veÅŸnicia poa­te să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înÅŸine.

FIECARE VA MERGE CU BAGAJUL LUI SUFLETESC

   Sfântul Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a rânduit împărăÅ£ia veÅŸni­că, iar eu trebuie să mă pregătesc pentru ea, în toată vremea vieÅ£ii”. Ce fac eu ca să intru acolo, căci acolo vreau să fiu, unde Dumnezeu mi-a pregătit loc? SfinÅ£ii erau foarte grijulii: permanent se gândeau la do­bândirea împărăÅ£iei veÅŸnice, iar grija aceas­ta era uneori istovitoare, căci îi mistuia.

   Sfântul Pimen, fiind pe patul de moar­te, era îngrijorat, iar ucenicii l-au întrebat: „Te mai îngrijorezi, părinte, după tot ceea ce ai făcut?”. ,,Am făcut ceea ce am putut, dar ÅŸtiu eu că voi ajunge la Dumnezeu?”, se întreba avva Pimen. Diavolii îl ispiteau pe Sfântul Sisoe cel Mare, zicându-i: „Ai scăpat de noi!”. Dar el le spunea: „încă nu am scă­pat, ci abia când voi ajunge în Rai”. Să-i ascultăm ÅŸi pe SfinÅ£ii PărinÅ£i, care ne încredin­Å£ează: „PuÅ£ină osteneală ÅŸi veÅŸnică odihnă!”. Asta aÅŸ spune tinerilor: să vă gândiÅ£i cu tot dinadinsul la fericirea veÅŸnică! Există două situaÅ£ii - tertium non datur (o a treia nu mai există): ori viaÅ£a veÅŸnică pentru cei care au împlinit poruncile lui Dumnezeu, ori osân­da veÅŸnică pentru cei care nu au trăit după voia lui Dumnezeu ÅŸi au făcut voia vrăjma­ÅŸului. Pe aceÅŸtia o să-i aÅŸtepte diavolul, după cuvântul: „DuceÅ£i-vă de la Mine, bleste­maÅ£ilor, în focul cel veÅŸnic, care este gătit diavolului ÅŸi îngerilor lui” (Mt. 26, 41). Fiecare va merge, după această viaÅ£ă, cu tot ceea ce a agonisit în această viaÅ£ă, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simÅ£ire ÅŸi de fapte.

 - Vă mulÅ£umim foarte mult, Preacuvioase Părinte StareÅ£, pentru toată dragostea si calda înÅ£elegere!

Stelian GomboÅŸ, BucureÅŸti