Încerc să-mi amintesc când am aflat pri­ma dată de existenÅ£a lui MoÅŸ Nicolae, însă nu reuÅŸesc... Eram prea mică, de vârstă fragedă, ÅŸtiu doar că îi scriam scrisori pe diferite foi colorate, cu creioane ÅŸi carioci ÅŸi-i dese­nam chipul aÅŸa cum mi-l imaginam eu la acea vre­me. Nu l-am văzut niciodată, în schimb trecea în fi­ecare an, indiferent de cât de bogat sau sărac era, indiferent de faptele mele, el venea. Sincer, mi-e dor de emoÅ£ia teribilă cu care îmi pregăteam ghetuÅ£ele, de gustul dulce al dorinÅ£elor secrete din noaptea lui, de aÅŸteptarea copilărească, de gândul uÅŸor vinovat, de mărturisirile ce le făceam în dreptul icoanei a unor păcate fără de păcat, spuse de o copilă inocen­tă ÅŸi naivă, emoÅ£iile cu care mă pregăteam ÅŸi le strân­geam într-o singură dorintă pe care doar lui i-o spu­neam... Åži venea... Venea în fiecare an dar nu mă copleÅŸea de cadouri.

O să mă întrebaÅ£i de ce nu l-am ales pe MoÅŸ Crăciun să-i cer lui mulÅ£ime de cadouri, poate că el era mai bogat. Nu-mi dădeam seama atunci dar acum văd cum, sub ochii noÅŸtri, înlocuim un sfânt ocrotitor al copiilor ÅŸi al lumii, cu o imagine fabri­cată în laboratoarele americane Coca-Cola, un bă­trân în costum roÅŸu care se bucură de licoarea ră­coritoare ÅŸi se lăfaie în spoturi publicitare aducătoare de mulÅ£i bani.

Înaintăm în vârstă, creÅŸtem ÅŸi odată cu noi cresc ÅŸi pretenÅ£iile; nu mai aÅŸteptăm un MoÅŸ Nicolae al bomboanelor ÅŸi jucăriilor, nu-i mai scriem lui aÅŸa cum o făceam altă dată; la vârsta asta tinzi să nu mai crezi în el... Acum îl aÅŸteptăm pe MoÅŸCrăciun sperând că el va fi mult mai darnic. Uităm de copilărie prea repede ÅŸi, când ajungem maturi cerem copilăria înapoi, uităm de noi, nu suntem cuminÅ£i dar toÅ£i cerem să ni se dea, însă noi nu fa­cem nimic. Vrem cu disperare ÅŸi plângem să ni se dea ce e al nostru!

Ne plictisim de noi, vrem să fim oameni mari, ne gândim cum să facem bani, ne pierdem sănăta­tea în a face bani cu orice preÅ£ apoi cerem celui de Sus sănătatea. Ridicăm ochii spre Cer doar ca să ÅŸtim dacă trebuie să ne luăm umbrelele cu noi... Cu toÅ£ii muncim, însă muncim doar fizic iar răs­plata e aceeaÅŸi.

Lui MoÅŸ Nicolae nu trebuie să-i oferi nimic, nici promisiuni, nici poezii învăÅ£ate pe de rost; e suficient să te gândeÅŸti la el, să-Å£i pui o dorintă, săi te închini lui. E mai viu ÅŸi mai real decât oricare moÅŸ coborât pe hornul casei sau teleportat într-o sanie cu reni. Sărbătoarea lui e simplă ÅŸi smerită, nu se măsoară în puzderia de cadouri, în jucării sofisticate sau în haine de firmă, ajunge doar un gest, o mângâiere, o felie de cozonac aburind...

Sfântul nu se vede, nu se arată, el lucrează în ascuns, el e protectorul casei, a tot ceea ce înseam­nă frumos, inocent. Nu-i trebuie reclame în oferte promoÅ£ionale prin magazine, nu e folosit în afaceri profitabile, lui îi stă bine acolo unde e. Discret ÅŸi refugiat pe peretele unei biserici, el luminează o lume întreagă ÅŸi e prezent mereu la orice vârstă. De ce MoÅŸ Crăciun nu-ÅŸi continuă afacerea ÅŸi vara pe sticlele de Coca-Cola? Sau primăvara, toamna? Doar iarna... la promoÅ£ie, pentru o zi. L-aÅŸ numi gestionar al fericirilor de o zi...

E limpede că toÅ£i avem undeva, înăuntrul nos­tru, un suflet de copil. într-un final, nu contează vârsta, e doar o cifră aparentă în buletin, impor­tant este pe cine luăm ca protector al sufletului nostru de copil. AÅŸadar, trebuie să învăÅ£ăm să ne curătăm nu numai ghetuÅ£ele ci ÅŸi sufletele, căci da­rul lui MoÅŸ Nicolae este în primul rând o rază de sperantă, de bucurie ÅŸi de credinÅ£ă în Dumnezeu.

Doamne binecuvintează-ne pe toÅ£i iar azi, în­deosebi, pe cei ce poartă numele Sfântului Nicolae!

Alina Zara, Paris