STELIAN GOMBOÅž: Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aÅ£i pe­trecut în viaÅ£a de pustie, ce ne puteÅ£i spune?

PÄ‚RINTELE ARSENIE PAPACIOC:

ViaÅ£a de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinÅ£a să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aÅŸa că nu poate să înÅ£eleagă cine­va din afară ce se petrece la pustie. E o prezenÅ£ă ÅŸi o creaÅ£ie întreagă în inima ÅŸi în miÅŸcarea pustnicului. Am avut în acei ani ÅŸi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi Å£in prezenÅ£a. Lupii erau foarte îndrăzneÅ£i. Nu mă temeam de urÅŸi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi ÅŸi atacă în ceată. In pădure e mai uÅŸor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aÅŸa, stânga-dreapta. Are privirea directă. In pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Åži are o teamă. Am văzut la toate anima­lele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o miÅŸcare să gonesc urÅŸii, fie că făceam o miÅŸcare să gonesc lu­pii dar toÅ£i se temeau, chiar lupii ăÅŸtia obra­znici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te Å£inea prezent. Te uitai în toate părÅ£ile, însă, fără discuÅ£ie, trebuie să recu­nosc - nu ÅŸtiu în ce măsură puteÅ£i să mă-nÅ£elegeÅ£i - că ne Å£inea puterea lui Dumnezeu. Era o viaÅ£ă suspendată, desprinsă ÅŸi de cuvinte ÅŸi de înÅ£elegerea oa­menilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieÅ£ii lor. Este greu să vorbeÅŸti despre niÅŸte lucruri de înălÅ£ime... Nu mai erai viu. Åži totuÅŸi erai viu.

Imi amintesc multe: zăpadă, la un mo­ment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi ÅŸi noapte. S-a acoperit orice cărare, ori­ce drum. Aveam un izvor la o distanÅ£ă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau ÅŸi lupi care pân­deau căprioarele ce veneau să se adape. Dareram ÅŸi eu tot o capră, ÅŸtiÅ£i    Tot aveamnevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă ÅŸi topeai zăpadă. Câteodată

când o topeai, Å£i se înfigeau acele de brad în gât. Åži era atât de nesuferit! Sunt mul­te lucruri! Cum să exemplific, cum să le ma­terializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de sme­renie, oriunde ai fi în viaÅ£ă, dar mai ales în puÅŸcărie ÅŸi în pustie, n-o duci.

S.G.: Unde credeÅ£i sfinÅ£ia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P.: Acum, vă daÅ£i seama, în închi­soare nu credeau în Dumnezeu, nenorociÅ£ii paznici. Åži erau foarte sălbăticiÅ£i, îndârjiÅ£i. La Aiud am avut un ÅŸef de gardieni acolo, la zarcă, se numea Biro. Pe ungureÅŸte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puÅŸcărie nu credeau în Dumnezeu. Åži erau primejdioÅŸi. In pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se te­mea de El. Puteai să-l Å£ii pe diavol la distanÅ£ă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea.

Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuÅŸi liber. Åži oamenii nu preÅ£uiesc viaÅ£a de libertate. Mai mult, nu preÅ£uiesc suflarea ÅŸi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Åži vă spun ÅŸi eu vouă, acum, tot aÅŸa. FaceÅ£i act de prezenÅ£ă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu ÅŸi pen­tru dracul, pentru patimi.

Nu ne jucăm cu timpul vieÅ£ii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morÅ£i. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaÅ£ă pe acest pământ. Am avut o viaÅ£ă trăită cu adevărat: puÅŸcării, viaÅ£ă intensă, viaÅ£ă care măsura suflarea ÅŸi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine.

Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinÅ£ă sau de necredinÅ£ă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aÅŸa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morÅ£ilor. Å¢ipete... sentimente omeneÅŸti... muribunzii vedeau draci, aÅŸa cum ÅŸtim că vin. Vedeau păcatele aÅŸa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Åži vroiau să le spovedească, dar nu mai puteau. înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daÅ£i seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte ÅŸi intrau într-un necunoscut ÅŸi începeau să apară toate aÅŸa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aÅŸa un Sfânt Părinte: „AÅŸ vrea să înÅ£elegeÅ£i: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morÅ£ii, este destul.” Este groaznic. Åži uite, toÅ£i doreau să mai trăiască o zi. Åži zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poÅ£i să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are ne­voie de inima noastră. Åži putem să I-o dăm într-o clipă.

S.G.: Dacă le spunem tinerilor că „nu este bine să aibă legături trupeÅŸti înainte de căsătorie” unii încep să râdă ÅŸi să zică: ,,ei, asta era acum o sută de ani”. în aceste condiÅ£ii, ce le puteÅ£i spune acestor tineri?

P.A.P.: Aici să fie foarte atenÅ£i părinÅ£ii duhovnici! Să nu fie de partea lor când zic: „mi-a spus părintele cutare că pot să.” Åži în acest fel ei îÅŸi susÅ£in punctul lor de vede­re erotic. Au nevoie de un sprijin, de un cuvânt, de girul unui cleric. înÅ£elegeÅ£i? Nu stăm de vorbă. Uite, eu chiar azi am avut o discuÅ£ie: i-a spus doctorul la o tânără că, dacă păstrează sarcina, moare sigur. Eu i-am zis: „mori pe datoria supremă de mamă, că te-aÅŸteaptă viaÅ£a veÅŸnică, fericită”. „Asta n-o fac, nu se poate”, a răspuns. VedeÅ£i, vroia să facă avort cu aprobarea unui cleric, dacă se poate unul cu nume ÅŸi renume. Nu! Doctorii n-au nicio autoritate; ei vor să trăieÅŸti aici, dar eu vreau să trăieÅŸti dincolo, în veÅŸnicie. Va să zică, avem ce să le spunem. Să trăiască creÅŸtineÅŸte! Vreau să vă spun că nu-i de glumă dacă nu te-astâmperi. Se pot întâmpla lucruri îngrozitoare, de nedescris, cum am chiar acum un caz. Vrei, nu vrei, trăieÅŸte viaÅ£a aÅŸa cum a ordonat-o Dumnezeu ÅŸi cum o propovăduieÅŸte Biserica ÅŸi gata. Cei care nu se luptă cu patimile nu cunosc bucuria biruinÅ£ei duhovniceÅŸti. Nu o cunosc. Acum nu-i un alt Iisus Hristos, deosebit de Cel din vechime. Nu putem să schimbăm învăÅ£ătura lui Dumnezeu după cum ne convine. AcelaÅŸi Hristos, cu întregimea învăÅ£ăturii Lui, rămâne peste toate veacurile.

S.G.: Din punct de vedere duhovnicesc, cum vedeÅ£i viitorul Å£ării noastre?

P.A.P.: Este o întrebare îndrăzneaÅ£ă ÅŸi o să fie un răspuns sfios. Eu, personal, judec după inima mea, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da de­cât Å¢ara Românească în lume, cândva. Consider că în România este cea mai adecvată viaÅ£ă, răsuflare ÅŸi suflare, după Scriptură. România este milostivă ÅŸi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziÅ£ia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaide­cât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Åži, asta contează: că Dumnezeu rabdă, rabdă dar ÅŸi înainte apucă. Åži noi, care vedem lucrurile acestea, la întrebarea asta îndrăzneaÅ£ă răspundem: suntem români ÅŸi cum să nu văd o fericire pentru Å£ara mea? Nu pentru că-i Å£ara mea, ci pentru că sunt într-un cadru adecvat Scripturii. Chiar dacăexistă ÅŸi căderi, Scriptura este trăită de români. Românul înÅ£elege de ce-ai întins mâna. In Occident nu se mai pune problema în acelaÅŸi duh. Acolo sunt anumite raÅ£ionamente, este o goană după bani, este o altă lume. Să trăiască, n-am nimic de zis. Ii înÅ£elegem. Dar asta nu trebuie să ne interzică să spunem adevărul. O mare misiune duhovnicească va avea România. Asta-i părerea mea. Trăim sau nu trăim, dar vom vedea că aÅŸa este.

S.G.: Dacă ar fi să le adresaÅ£i acum un sfat, un cuvânt tinerilor, ce le-aÅ£i spune?

P.A.P.: Uite ce le spun: tinerilor, daÅ£i-mi mie tinereÅ£ea voastră dacă nu ÅŸtiÅ£i ce să faceÅ£i cu ea. Acesta este răspunsul.

S.G.: Acestea fiind zise, vă mulÅ£umesc foarte frumos, Preacuvioase Părinte Arhimandrit, dorindu-vă să aveÅ£i parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor ÅŸi de multe împliniri duhovniceÅŸtii...

Interviu realizat de Stelian GomboÅŸ, BucureÅŸti