Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc:- Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieÅ£ii, de problemele cărărilor vieÅ£ii, ale unuia ÅŸi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenÅ£ă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziÅ£ia de trăire, de înălÅ£are, de steag, toată creaÅ£ia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaÅ£ia lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărÅ£im de marea unitate, suntem pe poziÅ£ie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziÅ£ie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Åži starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenÅ£ă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinÅ£e. Recomand o stare de prezenÅ£ă permanentă, care înseamnă recunoaÅŸterea forÅ£elor de bine din tine.

S.G.- AÅ£i cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenÅ£ă continuă?

P.A.P.- Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îÅŸi păstrează ascunsă viaÅ£a lor. Am trăit în puÅŸcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloÅŸi. Eram într-o anumită relaÅ£ie ÅŸi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînÅ£eles respectând proporÅ£iile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins - am fost amândoi în acelaÅŸi lot - el s-a purtat cam ÅŸovăielnic. Dar când a intrat în temniÅ£ă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoÅŸteau Noul Testament aproape pe de rost - puÅ£ini erau care nu ÅŸtiau toate scrierile Sfântului Ioan Evanghelistul - părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se miÅŸcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduÅŸi, guvernaÅ£i de Dumnezeu în toată miÅŸcarea noastră. Deci trebuie să fim atenÅ£i; în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au Å£inut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ÅŸtiÅ£i! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daÅ£i seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiÅ£ii, toÅ£i creÅŸtinii aceÅŸtia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat - ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

S.G.– Preacuvioase părinte duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată de către toÅ£i părinÅ£ii ca fiind cerul coborât pe pământ?

P.A.P.- Sfânta Liturghie face abstracÅ£ie de la orice fel de comparaÅ£ie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînÅ£eles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Åži de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu ÅŸi a creat preoÅ£ia care-L coboară de sus ÅŸi îl naÅŸte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceÅ£i de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaÅ£ie întreagă! Cum aÅŸ îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinÅ£enie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Åži lucrarea aceasta o săvârÅŸeÅŸte omul. Pentru că fiinÅ£a umană - aÅŸa cum zice ÅŸi Sfântul Grigorie de Nyssa - este copleÅŸitoare, de neînÅ£eles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaÅ£ie. Lupta Satanei, asiduă ÅŸi chiar finală, este să nu recunoaÅŸtem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaÅ£i aÅŸa. RecunoaÅŸtem, nu recunoaÅŸtem, aÅŸa suntem creaÅ£i. Nimeni din creaÅ£ie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu ÅŸi creaÅ£ie. Omul! Lui i s-a încredinÅ£at marea răspundere să supravegheze întreaga creaÅ£ie, el este stăpânul creaÅ£iei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. AÅŸa că Liturghia, în sfârÅŸit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri ÅŸi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici ÅŸi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaÅ£ia a avut un moment de recucerire ÅŸi de reînviere.  

Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e ÅŸi frică să amintim, n-ar fi fost aÅŸa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziÅ£ia aceasta este: întâi suferinÅ£a ÅŸi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greÅŸeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare în Biserică, în ÎmpărăÅ£ia cerurilor. Să ÅŸtiÅ£i că smerenia este singura cale de salvare.

S.G.- Vă rugăm să ne tălmăciÅ£i mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.

P.A.P.- Eu am vreo 44 de arestări, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu ÅŸi toÅ£i ceilalÅ£i au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca ÅŸi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” VedeÅ£i, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ÅŸtiÅ£i. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziÅ£ie de prezenÅ£ă. Nu m-au omorât, deÅŸi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat ÅŸapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eÅŸti să fii prezent. Åži, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinÅ£ilor. Moartea era salvare!

Dar există un duh, o linie, o rază de viaÅ£ă în om care nu cedează. Åži n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiÅ£i ÅŸi sfârtecaÅ£i pentru scânteia de adevăr ce ÅŸtim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleÅŸtare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaÅ£ă ÅŸi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creÅŸtin. Dacă nu-i aÅŸa, atunci „mortua est”! În tinereÅ£e eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moÅŸ, nu nimica, eram eu singur. Åži a zis preotul: „am ÅŸi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârÅŸit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ÅŸtiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ÅŸtiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieÅŸit din biserică până nu ieÅŸea ÅŸi preotul, să fiu sigur că s-a terminat.

Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde ÅŸi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârÅŸit… nu facultăÅ£i, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenÅ£ă continuă: ca închisorile, ca suferinÅ£a. Este o mare greÅŸeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis: „Să mergem pe Å£ărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creÅŸteau: „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă ÅŸi vedeaÅ£i în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? VoiaÅ£i fără valuri? VoiaÅ£i fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îÅ£i topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

S.G.– Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu?!

P.A.P- ToÅ£i SfinÅ£ii PărinÅ£i spun lucrul acesta. AÅŸa că nu ignoraÅ£i, nu refuzaÅ£i suferinÅ£a. Nu căutaÅ£i Crucea, dar dacă vine, Å£ineÅ£i-o! Mântuitorul Iisus Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duÅŸmanii Lui. AÅŸa că numai ÅŸi numai prin Cruce putem ajunge la Înviere, în concluzie, trebuie să ÅŸtii să mori ÅŸi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaÅ£ă înseamnă moarte continuă.

Interviu realizat de Stelian GomboÅŸ, București