În această lună a lui mai a anului nostru creÅŸtin 2009, în ziua de 10, pe „tipsia pământului românesc” a catedralei mântuirii noastre în exil, în Capitala Luminilor, am trăit cea mai însemnată zi din istoria de peste 156 de decenii a comunităÅ£ii noastre româneÅŸti.

10 mai 1877, 10 mai 1881, 1 mai 1885, 27 mai 1570 – iată doar câteva date însemnate în calendarul nostru creÅŸtin român, date istorice, pe care copiii copiilor noÅŸtri trebuie să le aibă veÅŸnic în sufletele lor.

Ca ÅŸi bucuria împărătesei Elena la aflarea cinstitei ÅŸi de viaÅ£ă făcătoarei Cruci, aceste bucurii pe care le-am enumerat la început au fost întâlnite ÅŸi trăite în aria duminicii a 4-a după PaÅŸti, în noua Vitezdă care este Biserica, când lucrările Duhului Sfânt au venit peste noi toÅ£i cei care ne-am apropiat „cu frică de Dumnezeu, cu credinÅ£ă ÅŸi cu dragoste” de foiÅŸoarele sfintelor ÅŸi de viaÅ£ă făcătoarelor Sale Taine.

Dar să ne mai oprim încă o dată la câteva clipe din istoria acestei comunităÅ£i din Paris, de pe strada Jean de Beauvais, să privim la această catedrală stând aÅŸezată de peste 625 de decenii, contemplându-i măreaÅ£a clopotniÅ£ă, prima din comuna din Paris, veÅŸnic rămasă într-o verticalitate îndreptată spre Bunul Dumnezeu în tot decursul zbuciumatei istorii prin care a trecut.

·       1853 – înfiinÅ£area primei capele ortodoxe române la Paris,  de către vrednicul de pomenit Arhimandritul Iosafat Snagoveanul.

·       1882 – cumpărarea Bisericii din strada Jean de Beauvais (transformată în depozit după RevoluÅ£ia franceză), de către primul rege al României, Carol I.

·       1892, 31 mai – sfinÅ£irea Bisericii cu hramul SfinÅ£ii Arhangheli Mihail, Gavriil ÅŸi Rafail de către episcopul Inochentie PloieÅŸteanul.

·       1945-1946 – sosirea la Paris a mitropolitului Visarion Puiu ÅŸi intrarea comunităÅ£ii româneÅŸti în zilele prigoanei comuniste cu abandonarea „fiicei sale”, a Bisericii din Paris, de către instituÅ£ia de atunci a Bisericii Ortodoxe Române.

·       1947 – înfiinÅ£area AsociaÅ£iei pentru practica cultului ortodox român, de către mitropolitul Visarion Puiu ÅŸi comunitatea din Paris.

·       1949 – înfiinÅ£area asociaÅ£iei Episcopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale cu sediul la Paris, de către mitropolitul Visarion.

·       1949-1952 – trei ani ai grei pentru comunitatea din Paris, cu închiderea locaÅŸului de cult din strada Jean de Beauvais.

·       1954 – sfinÅ£irea episcopului Teofil Ionescu „évêque de Sèvres”, la Versailles.

·       1970-1980 – zece ani de luptă anticomunistă a comunităÅ£ii, a tuturor românilor exilaÅ£i, cu statul comunist dictatorial ceauÅŸist, cu reprezentanÅ£ii Bisericii-mamă supusă dictaturii bolÅŸevice.

·       1998 – eliberarea canonică de sub jurisdicÅ£ia Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil.

·       2000-2009 – intrarea sub omoforul IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române în America (OCA).

·       10 mai 2009 – trecerea prin vot unanim sub omoforul IPS Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale ÅŸi Meridionale.

Sunt :

·       62 de ani de strâmtorări, de dorinÅ£e, de trăiri, de rugăciuni, precum spunea mitropolitul Visarion : „suntem strâmtoraÅ£i din toate părÅ£ile dar nu deznădăjduim”.

·       60 de ani de la înfiinÅ£area Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală de către mitropolitul Visarion Puiu.

Iată de ce am fost chemaÅ£i să trăim cu toÅ£i cei care atât ÅŸi-au dorit să trăiască această zi de întoarcere la sânul Bisericii mame. Noi n-am uitat-o niciodată ÅŸi nici Ea nu ne-a uitat, ÅŸi plânsul nostru în catacombele Ortodoxiei din exil astăzi a fost mângâiat de dragostea Mitropolitului Iosif, de Învierea lui Hristos, aÅŸa cum atât de frumos cânta Alexandru VlahuÅ£ă : „Voi toÅ£i ce-aÅ£i plâns în întuneric, / Åži nimeni nu v-a mângâiat, / Din lunga voastră-ngenunchiere / SculaÅ£i, Hristos a înviat !”.

Hristos cel înviat ne-a adus ca niciodată lumina Sa în inimile noastre, ca împreună cu toÅ£i cei morÅ£i ÅŸi înviaÅ£i, cu toÅ£i cei vii ÅŸi întristaÅ£i, să ne bucurăm în aÅŸteptarea praznicelor Patruzecimii ÅŸi Cincizecimii, când Duhul Sfânt se va pogorî ca niciodată peste cei care L-am chemat să vină „ÅŸi să se sălăÅŸluiască întru noi ÅŸi să mântuiască sufletele noastre”.

Astăzi tot sufletul românesc a primit darurile de ziua Învierii, bucurându-ne ÅŸi veselindu-ne, după 55 de ani (1954-2009), cu întâia slujire arhierească la PaÅŸti, cea a ÎnaltpreasfinÅ£itului Arhiepiscop ÅŸi Mitropolit Iosif.

Astăzi tuturor celor care au căutat să ducă sub jug străin catedrala episcopală română din Paris, li s-a arătat că noi am împlinit dorinÅ£a strămoÅŸilor noÅŸtri, trecând peste toate ÅŸi peste toÅ£i cei care vroiau să ne înstrăinăm sufletele altor canonicităÅ£i.

AÅŸa scria vrednicul de pomenit Ion Miloae în 1954 : „Cine din calcule meschine sau din spirit anarhic se pleacă la episcopat străin, acela se exclude din Biserica Ortodoxă Română, iar istoria Bisericii ÅŸi a poporului român îi va pecetlui cu numele de trădători. Un lucru deci trebuie să reÅ£inem - noi nu avem de ales din punct de vedere bisericesc încotro să mergem, ci să rămânem ceea ce am fost ÅŸi suntem : Români. Români ca naÅ£ie, români ca trăire creÅŸtinească. Să rămânem în spirit autentic care se conformează complet individualităÅ£ilor naÅ£ionale.”

Cred ÅŸi nu mă îndoiesc că înaintaÅŸii mei, dar mai ales cel care m-a primit în Biserica Ortodoxă din Paris acum 29 de ani, vrednicul de pomenit, sufletul acestei comunităÅ£i, preotul Vasile Boldeanu, precum ÅŸi părintele meu duhovnic, mărturisitorul suferinÅ£ei Bisericii Ortodoxe Române, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, au binecuvântat gândul cel bun ÅŸi revenirea noastră acasă.

AÅŸa precum arhimandritul Iosafat, „după 12 ani de emigrare, întorcându-mă în patria-mamă, viu prin aceasta, după canoanele sfintei noastre Biserici, ÅŸi depun formal această capelă sub patronajul sfintei Mitropolii din BucureÅŸti”, ÅŸi noi astăzi, la 10 mai 2009, am adus, după 64 de ani, mitropolit român, Iosif, vrednic urmaÅŸ al mitropolitului Visarion Puiu ÅŸi al episcopului Teofil Ionescu ca să ne binecuvinteze ÅŸi să reverse peste noi harul sfânt românesc, călăuzindu-ne spre eternele roduri ale adevărului lui Hristos : „iubire, pace, bunăvoire ÅŸi unire între oameni”.

Hristos a înviat !

ÎnaltpreasfinÅ£ite Stăpâne, bunul Dumnezeu să vă păzească întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, ca să păstoriÅ£i turma românească la Paris.

Preot Stavrofor Constantin Târziu