Caracterizarea miresei cu ajutorul metaforei grădinii ocupă, în iconomia Cântării Cântărilor, un loc central[1]. Fragmentul descriptiv debutează cu menționarea unor detalii esențiale pentru o grădină specifică timpurilor biblice: „ești grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită și izvor pecetluit. [...] În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie și pâraie din Liban.”[2]

Într-adevăr, în epocă, termenul „grădină” [ebr., gan, gannaÌ„h, ginnaÌ„h] evoca, înainte de orice altceva, un loc împrejmuit cu gard și, prin aceasta, protejat și cultivat. De asemenea, având în vedere cadrul natural deșertic, menționarea aici a elementului acvativ este un amănunt esențial. Se pare că grădinile erau plantate în apropierea unor surse de apă atent îngrijite; atunci când aceasta nu era posibil, necesarul de apă se acoperea printr-un ingenios sistem de irigații sau forându-se fântâni chiar în interiorul grădinilor. Grădina din Cântarea Cântărilor se vădește astfel a fi un loc cu totul binecuvântat, de vreme ce oferă protecția sugerată atât prin ideea de închidere, cât și prin faptul că în interiorul ei se află o fântână, un izvor și pe deasupra este străbătută de pâraie[3].

În repertoriul simbolicii biblice tradiționale, semnificațiile sugerate de ideea unui loc împrejmuit și fertil datorită prezenței binefăcătoare a apei, trimit la sensurile tradiționale ale literei mem legate de rodnicie, de fertilitate și, nu în ultimul rând, de sfera feminității feciorelnice, dar și a maternității potențiale[4]. Totodată, trebuie să remarcăm faptul că imaginile poetice din registrul vegetal care zugrăvesc portretul Sulamitei, evocând cel mai adesea senzații olfactive, vizuale, gustative, sunt menite să comunice sinestezic ideea unei depline și binecuvântate armonii, împletind ingenios sensuri derivate din contextul imediat, cu semnificații culturale și tradiționale[5].

Funcțiunea acestor imagini este multiplă: pe de o parte de a comunica trăirile mirelui și ale miresei, iar pe de alta, de a oferi elementele necesare pentru ca receptorul poemului să mediteze asupra implicațiilor simbolice ale acestora[6]. Sulamita, mireasa feciorelnică, este așadar asemenea unei grădini proaspete, înmiresmate, odihnitoare și hrănitoare. Deosebit de interesant este, pe lângă toate acestea, aspectul de banchet campestru pe care-l îmbracă, la un moment dat, portretul Sulamitei: „Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin și lapte am băut. Mâncați și beți, prieteni, fiți beți de dragoste, iubiții mei!”[7]Portretul Sulamitei este desăvârșit prin aceste tușe cu tentă aparent dionisiacă, dar care, în realitate, transfigurează imaginea miresei proiectând-o într-o perspectivă semantică teologică. Referințele la faguri de miere, vin și lapte completează aici un tipar paradisiac, acela al Pământului Făgăduinței, ca imagine a paradisului ceresc[8], conferind astfel personajului dimensiuni care transcend sfera concretă a umanului, dezvăluind, în schimb, valențele cosmice, metafizice ale omului ca persoană divină.

Grădina, ca topos biblic valorificat aici pentru descrierea miresei se dovedește a îndeplini un rol mult mai profund decât acela al unei simple figuri de stil, menită să încânte receptorul sau să exprime eufemistic, așa cum se arată în unele comentarii, dorințe ori chiar gesturi erotice, carnale[9]. În realitate, privită în contextul limbajului metaforic utilizat în Cântarea Cântărilor, compararea Sulamitei cu o grădină operează o îndepărtare a celor doi termeni implicați de trăsăturile lor semantice inițiale și o redistribuire de sens a acestora, redefinind, așa cum bine remarcă Hans-Peter Müller, raporturile de identitate, alteritate și așezare a acestora în lume[10]. Aici nu sunt transgresate doar maximele de calitate, de cantiate, de manieră și de relație ale elementelor ce compun relația metaforică[11], ci este depășită sfera esteticului însăși, sensurile indicând, toate, o nouă perspectivă asupra realității și existența mai la adânc a unui demers teologic, care vizează nimic alta decât, printr-o nostalgică rememorare a unei stări paradisiace pierdute, prefigurarea  stării paradisiace regăsită odată cu restaurarea omului, în Hristos și în Biserică sau, mai precis, în calitatea acesteia din urmă de Mireasă a Mirelui celui ceresc.[12]

Pr. Constantin Jinga

NOTE:

[1]               Cântarea Cântărilor 4-8

[2]               Cântarea Cântărilor 4:12, 15

[3]               Cf. Jean Delumeau, Grădina desfătărilor. O istorie a paradisului, trad. Horațiu Pepine, Humanitas, București, 1997, pp. 110, 119

[4]              ***, Sepher yetzirah, cap. III : les trois mères Aleph אMem מShin ש[http://www.lumiererbc.com/article-3394296.html]

[5]               Cântarea Cântărilor 6:2, 11; 7:2-10

[6]               Cf. Francis Landy, The Song of the Songs, în vol. Robert Alter, Frank Kermode, The Literary Guide to the Bible, Fontana Press, London, 1997,  p. 309

[7]               Cântarea Cântărilor 5:1

[8]               Vezi Ieșirea 3:8; Levitic 20:24, etc.

[9]               Vezi Francis Landy, Op. cit., p. 305

[10]             Hans-Peter Müller, Vergleich und Metapher im Hohenlied, Göttingen, 1984

[11]            Umberto Eco, Sémiotique et philosphie du langage, tr. Myriem Bouzaher, P.U.F., Paris, 1988, p. 142

[12]            Cf. Paul Ricoeur, Le procès métaphorique, în vol. L’Herméneutique biblique, trad. François-Xavier Amherdt, Cerf, Paris, 2001, p. 194