C O L I N D
de Vasile Voiculescu

În coliba-ntunecoasă,
Din carne și os lucrată
A intrat Hristos deodată.
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuși, trup și sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu boltă de mărgărit,
Și pe ea soare și stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Și pe el Domnul Hristos
Care mult Se bucura.
Duhul Sfânt Se-alătura
Și acolo rămânea
Și acum și pururea.
Și noi Doamne ne-am sculat,
Colibele-am curățat,
Uși, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră și la noi!
Trup tu dormi, somnul te paște?
Suflete, scoli și cunoaște
Luminos Prunc că Se naște,
În peștera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica Sfântă-n brațe-L ține,
Duhul Sfânt cu drag-L-alină,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul lin îmi spune,
Ci-ncleștat de grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mai mișc nu se cuvine,
Căci cu Harul care vine,
Raiul tot se află-n mine.