Conduceam cu viteză foarte mică. Mă simÅ£eam stingher ÅŸi nesigur, oarecum complexat de nepriceperea mea. Am tras pe dreapta ori de câte ori simÅ£eam că mă „pierd”, m-am lăsat depăÅŸit de toÅ£i, am mai greÅŸit ÅŸi drumul, dar după vreo două sute de kilometri emoÅ£iile s-au mai atenuat ÅŸi deodată, nu ÅŸtiu cum, am început să mă simt liber, în siguranÅ£ă. Peste ceva timp, mi-am dat ÅŸi seama de ce: toÅ£i conducătorii auto respectau anumite reguli, iar lucrul acesta dădea traficului o anume rânduială care-i permitea ÅŸi unui începător ca mine să ajungă la destinaÅ£ie.

Rolul codului rutier este de a asigura o minimă siguranÅ£ă, iar când nu este respectat, se pot întâmpla accidente foarte grave. Acest lucru mă face să mă întreb câteodată: dacă în viaÅ£a de zi cu zi am respecta acele îndrumări de bază pe care Biserica ni le propune, nu am reuÅŸi oare să reducem numărul - din ce în ce mai mare - de „accidente sufleteÅŸti” din lumea noastră? În mod practic, câte suferinÅ£e inutile ar dispărea dacă nu am căuta tot timpul să ne justificăm greÅŸelile sau dacă nu i-am călca în picioare pe cei din jur pentru a ne atinge scopurile? Câte despărÅ£iri sau „nepotriviri” s-ar evita dacă nu am privi la soÅ£ia/soÅ£ul aproapelui, dacă „relaÅ£iile de cuplu” s-ar baza pe principiile din Taina Cununiei?

Să nu ne înÅŸelăm însă! Biserica ne cheamă la infinit mai mult decât la respectarea unor reguli. Ce chin ar fi drumul meu dacă m-ar stresa încontinuu ideea că voi fi amendat dacă încalc legea! Ce ar fi o călătorie dacă în loc să ne bucurăm de drum, de peisaje, de cei ce ne însoÅ£esc, noi ne-am gândi mereu la următorul semafor roÅŸu, la ambuteiajul care ne aÅŸteaptă când ieÅŸim de pe autostradă, la gropile de pe ÅŸosea? În ce coÅŸmar, ÅŸi pentru mine ÅŸi pentru ceilalÅ£i, s-ar transforma călătoria mea dacă aÅŸ fi mereu atent la ce reguli încalcă cei din jur ÅŸi aÅŸ fi mereu pregătit să-i claxonez, ba chiar să mă opresc în mijlocul drumului ÅŸi să le zic câteva celor ce-mi încurcă calea! „L-ai văzut? N-a oprit la stop!” „Mă, ai făcut la stânga ÅŸi n-ai semnalizat! Åži te dai mare ÅŸofer!” Am fi noi „blânzi ÅŸi smeriÅ£i cu inima” (Matei 11,29) dacă am aÅŸtepta să fie pedepsiÅ£i toÅ£i cei care par să nu respecte toate regulile? Sau dacă am pretinde tuturor să conducă la fel, ÅŸi celui cu Trabant ÅŸi celui cu Audi, ÅŸi începătorului ÅŸi celui care are ani de experienÅ£ă?

ReacÅ£ia în faÅ£a unor asemenea atitudini legaliste care „dau Bisericii o înfăÅ£iÅŸare de sinagogă” (1) e, de obicei, o respingere a rânduielilor: le dispreÅ£uim ÅŸi le încălcăm cu nonÅŸalanÅ£ă pe cele care care nu ne convin. E trist să observăm, pe de o parte, cât de des cădem într-un fariseism al legilor iar, pe de altă parte, cu câtă uÅŸurinÅ£ă vorbim de libertatea în Hristos pentru a ne justifica anumite tendinÅ£e libertine. Oare nu arată această justificare că nu înÅ£elegem încă importanÅ£a ÅŸi seriozitatea căii pe care ne-am angajat? Care dintre noi ar avea curajul să fie atât de „liber” încât să se aventureze într-o călătorie de la BucureÅŸti la Cluj sau de la Paris la Marseille fără să-i pese de regulile de circulaÅ£ie? Åži, mai ales, fără să dorească ca toÅ£i ceilalÅ£i să respecte aceste reguli?

Biserica ne propune tuturor o cale pe care să-L avem însoÅ£itor ÅŸi întărire pe ÎnsuÅŸi Hristos ÅŸi ne îndrumă în aÅŸa fel încât să putem ajunge cu toÅ£ii la destinaÅ£ia finală. Atunci când conducem respectăm codul rutier în mod natural, fără a crede că avem vreun merit pentru că facem acest lucru absolut normal. Exact la fel, Biserica ne invită să integrăm rânduielile ei în viaÅ£a noastră în aÅŸa fel încât să avem conÅŸtiinÅ£a că nu noi păzim regulile, ci ele ne păzesc pe noi. Câteodată avem impresia că suntem experimentaÅ£i, că am intrat deja pe autostrada ÎmpărăÅ£iei ÅŸi ni se par ridicole restricÅ£iile ÅŸi semnele de avertizare. Însă exact în aceste momente de exaltare emoÅ£ională sau duhovnicească (de exemplu atunci când vrem neapărat ceva sau când suntem îndrăgostiÅ£i sau ca acum, în perioada pascală, când totul în jur pare a străluci), aceste limitări de viteză pot avea sensuri duhovniceÅŸti nebănuite! Ele ne pot ajuta să evităm accidentarea celui de lângă noi sau să ne oprim la timp pentru a verifica dacă mergem într-adevăr în direcÅ£ia bună. Ele sunt invitaÅ£ii la a ne bucura de frumuseÅ£ea drumului; la a ne întreba dacă mai are loc ÅŸi Hristos în bucuria ÅŸi siguranÅ£a noastră de a fi pe cale; la a-l ajuta pe cel rămas în pană sau la a-l lua în maÅŸină pe cel care de mult aÅŸteaptă pe marginea drumului. Căci pe această autostradă nu suntem niciodată singuri... Åži pentru mine s-au oprit alÅ£ii de nenumărate ori.

Bogdan Grecu

Nota

1. Arhim. Jacob, „ÎmpărtăÅŸanie ÅŸi tutun”, Apostolia, nr. 10-11.