În perioada 20-22 mai, românii ortodocși din Austria și Germania s-au bucurat de binecuvântarea sfinților de acasă: Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegație bucureșteană, condusă de părintele Emil-Nedelea Cărămizaru, de la Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, a adus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoane încrustate cu părticele din Sfintele Moaște ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Mai întâi în parohia vieneză „Sfântul Ștefan cel Mare”, păstorită de părintele Emanuel Nuțu (vineri, 20 mai), apoi în două parohii care poartă hramul voievodului mucenic și al fiilor săi: sâmbătă, 21 mai, la Baden bei Wien (pr. paroh Radu Boșcu), iar duminică, 22 mai, la Sankt Pölten (pr. paroh Cătălin Soare). Părintele Cărămizaru a dăruit câte o icoană cu părticele din Sfinte Moaște celor două parohii din Austria aflate sub ocrotirea Sfinților Brâncoveni.
Aceeași binecuvântare patriarhală a însoțit și delegația de la Mănăstirea Cernica, condusă de părintele stareț Vasile Pârjol. Părinții monahi au adus spre închinare racla cu moaștele (capul) Sfântului Cuvios Gheorghe, starețul de la Cernica și Căldărușani, mai întâi la Așezământul Bisericesc Românesc din München. Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, împreună cu slujitorii Centrului Bisericesc și cu preoții din preajma capitalei bavareze, alături de membrii ansamblurilor „Ciuleandra”, din München, şi „Datina”, din Traunreut, i-au întâmpinat pe oaspeți cu multă bucurie, în seara zile de 20 mai. Închinarea la sfintele moaşte a continuat și a doua zi, până după săvârșirea Sfintei Liturghii. În seara aceleiași sâmbete, delegația cernicană a ajuns în orășelul francon Hersbruck, sfintele moaște fiind primite de părintele ierom. Arsenie Bejan, de credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani”, precum și de numeroși oaspeți, clerici și laici, din regiunea Nürnberg. Duminică, după Sfânta Liturghie arhierească, slujită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, invitații au participat la o agapă frățească, iar atmosfera a fost întreținută de ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Romanima”, din Nürnberg. În cursul zilei de luni, 22 mai, odoarele sfinte au fost aduse spre închinare la Centrul Mitropolitan din Nürnberg.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team